Sezonul competițional 2019 se încheie cu o rundă de gală pe Motorpark România, unde nu va fi nevoie de calcule: cine-și învinge adversarii direcți va deveni campion, atât în ierarhia generală, cât și la categoriile A1 (1600cmc) și A3 (2000-3500cmc).
Cursa va avea o durată de două ore, fiind singura ocazie în care duelul se va purta și între echipele de mecanici, la momentul realimentării cu combustibil.
TCR versus GT4, ultimul episod
Toate cele 8 manșe din acest an au fost câștigate de modele ce aparțin claselor TCR și GT4, deosebit de populare la nivel mondial. Cupra TCR înscrisă de BADI are un singur punct avans în fața Ginettei G55 GT4 Evo pregătite de Willi Motorsport (119-118p), cele două grupări făcând joc egal în deplasările de pe Transilvania Motor Ring.
Pe Motorpark însă, Ginetta pilotată de Fabrizio Broggi și Sergiu Nicolae a avut ascendentul în 3 ocazii din 4, însă un abandon în luna martie a făcut ca Eduard Anton să se bucure în continuare de șefia clasamentului general. Avantaj de ritm pentru Ginetta, însă fiabilitate 100% pentru Cupra – ecuația finalei e cum nu se poate mai simplă: Winner takes all.
Echilibru în arena bavareză
Contingentul BMW-urilor de la categoria A3 crește de la o rundă la alta, ajungându-se la un total de 5 cu ocazia finalei. JMS Performance revine cu Aldrin Opran la comenzi, iar Willi Motorsport intră în luptă cu un E46 325i pregătit pentru o figură familiară a familiei RES, Adrian Laza.
WCR-Condor continuă să promoveze producțiile cinematografice inspirate de lumea curselor și propune un design special înaintea premierei filmului Marea Provocare: Le Mans ’66 cu Matt Damon și Christian Bale. La vârf, însă, echipajele DV8 Racing și Blitzwolf 3 sunt separate de doar două puncte, așa că și în acest caz cine trece primul linia de sosire va obține și titlul stagiunii.
Totodată, perechile fruntașe de la A3 și A1 își mai dispută și poziția a treia în clasamentul general.
Matematică simplă la categoria A1
Modelele Peugeot 106 înscrise de Blitzwolf (Mihai Zamfir/Matei Voicu) și Exelixis (Theodoros Perimenis) sunt în prezent la doar un punct unul de celălalt și vor purta ultima bătălie care pe care. Philip Andriescu (Ford Fiesta) și Bogdan Duma (Citroen Saxo) păstrează șanse teoretice, însă au nevoie de o conjunctură favorabilă pentru a răsturna ierarhia.
În avantajul lor joacă și revenirile la A1 ale lui Cristi Ionescu/Ovidiu Zaberca (Peugeot), Viorel Ivan și Costin Gherghescu (Dacia Logan), dat fiind sistemul de punctaj la clase în RES ce recompensează luptele mai dificile, cu mai mulți adversari. Alin Cristea și Dan Georgescu (Citroen Saxo) debutează în campionat și duc totalul înscrișilor la un total de 17, care nu a mai fost atins în cele 14 reuniuni precedente ale RES.
Campionatul continuă să crească
În absența campionilor deja consacrați (Petrăreanu/Cascatău, WCR-Condor), la categoria A2 revine Augustin Paul (VW Golf). Acesta se va duela cu modelul Clio Cup IV pilotat în premieră de Florin Tincescu și Camil Perian.
Acesta din urmă face program dublu în weekendul 26-27 octombrie, de vreme ce concurează și în cursele-sprint din Romanian Retro Racing cu Porsche 911 văzut la RES4. Asocierea pasionaților de mașini clasice și moderne pentru a doua oară în 2019 va fi punctul de atracție pentru spectatorii ce vor putea asista gratuit la decernarea titlurilor în cele două campionate.
Un rendez-vous cu cele mai noi modele BMW
BMW APAN Motors susţine această etapă din Romanian Endurance Series ca parte a unui angajament pe termen lung al mărcii BMW. Continuând tradiţia din ultimele etape, automobilul pus la dispoziţie pentru serviciile de safety car este un model proaspăt lansat pe piaţa din România. De această dată este vorba de noul BMW Seria 1 BMW M135i, echipat cu cel mai puternic motor de doi litri produs de BMW vreodată: 306 CP (225 kW).
De asemenea BMW a pregătit o supriză importantă: va prezenta în avanpremieră în România un nou model sportiv al mărcii care urmează să aibă debutul pe piaţă în luna noiembrie.
Romanian Endurance Series se bucură în acest an de sprijinul partenerilor BMW România, BMW APAN Motors, Repsol România (prin dealerul Valtec), Michelin (prin APR Competition – unic dealer autorizat Michelin Motorsport pentru România), AVG Motorsport, BP Racing, vinul.ro, Crama Histria, Phoenix Media și 100% Sport.
Sursa si imagine: comunicat remis Autostiri.ro