A 4-a etapă a Romanian Endurance Series a fost programată in ultimul weekend din August, în weekendul 27-28 August.
Pentru Rosenau Racing această etapă avea o miză mare, deoarece aici puteau fi câștigate cele două titluri de Campion Național pentru care lupta de la începutul sezonului tânărul Denis Mihai. Pentru această etapă, s-a alăturat echipei Bogdan Dumitrache, revenit în mașina de concurs după aproximativ un an de pauză.
Ziua de Sâmbătă avea în program o sesiune de antrenamente, apoi sesiunea de calificări care stabilea ordinea de start pe grilă pentru cursa de 500 km. Antrenamentele au fost cu emoții pentru echipa rasnoveana, după o oră de rulat pe circuit, cutia de viteze a Citroen-ului a dat semne de oboseală. Ajuns la boxe, mecanicii au stabilit că singura variantă de a continua este schimbarea acesteia, ceea ce s-a și întâmplat, mașina fiind gata cu 2 minute înaintea începerii sesiuni de calificări.
Cu o cutie de viteze din punct de vedere tehnic mai slabă, pilotul desemnat să facă sesiunea de Calificări a fost Denis Mihai, care nu a dezamăgit și a obținut locul 1 la Clasa A1 și poziția 13 pe grila de start pentru cursă.
“Echipa noastră era pregătită, ritmul de cursă și strategia bine gândită ne dădeau speranțe pentru un rezultat bun.”, ne-a declarant Ionut Veres, Team Managerul echipei Rosenau Racing.
Denis începe cursa excelent, în primul lui stint de cursă care a durat o oră a reușit să pună intre el și locul 2 la clasa A1 aproape un minut. Acesta întra la alimentare cu benzină apoi predă mașina lui Bogdan care face același lucru, terminând primul stint dupa 58 de minute cu un avans de peste 1 minut fața de urmăritorii. La acest pit stop, pe lângă alimentarea cu benzină, conform strategiei, mecanicii au schimbat și un set de roți pe puntea față. Denis a ieșit pe circuit pentru al doilea stint, însă în primele tururi acoperite a acuzat probleme la o roată, fapt pentru care a fost nevoit să intre la boxe după doar 45 de minute. Mecanicii au remediat rapid problema la roată, însă in același timp au observat o scurgere sub mașină, radiatorul fiind spart. Ca de fiecare dată, aceștia au remediat rapid problema iar Denis a ieșit din nou pe circuit, timpul pierdut la boxe fiind de doar 56 secunde.
Denis forțează și recuperează timpul pierdut, la jumătatea întrecerii acesta avea un avans de peste un tur față de adversarul direct de la clasa A1. Intră la boxe, mecanicii alimentează și fac o scurtă inspecție la mașină apoi Bogdan Dumitrache intră pentru ultimul stint in cursă, el fiind și pilotul care încheia cursa pentru echipa noastră. Acesta face numeroase depășiri in fața echipajelor de la A1 și Juniori, si aduce victorios micuțul Citroen C2 VTS in parcul închis.
Astfel, putem spune ca RES500 a fost o cursă peste așteptările noastre, încheiată cu următoarele rezultate: Locul 1 Clasa A1 Locul 1 Juniori Locul 2 RES Touring Locul 4/30 Clasament General.
Această etapă il duce pe Denis în fotoliul de lider al claselor A1 și Juniori și face un salt de pe locul 7 pe locul 2 la clasa Touring. Așteptăm cu nerăbdare ultima etapa unde obiectivul este obținerea titlurilor de Campioni Naționali la clasele A1 și Juniori dar și o poziție pe podium la clasa Touring.
Cu aceasta ocazie dorim sa mulțumim partenerilor Rosenau Service, Race-shop, Cryptodata, Bank of Energy, Căsuța cu chei Râșnov, Voodoo Works dar și partenerilor media Breakdown Pictures și Autoștiri.ro
Galerie foto: M S Moments și BreakDown Pictures
Sursa si imagini: comunicat remis autostiri.ro