spot_img

Raliul Zăpezii Covasna, distracţie la -10°!

Drumurile înzăpezite din prajma oraşului Covasna au fost luate astăzi “la pas” de către maeştrii vitezei din Campionatul Naţional de Raliuri.

30 de temerari au fost prezenţi în această dimineaţă la Startul competiţiei ce a avut loc în parcarea hotelului Turist din centrul urbei. Printre aceştia vicecampionul Naţional Vali Porcişteanu, braşovenii Manu Mihalache şi “Gugu” Graef  sau argeşeanul Noris Măgeanu.

Fie că erau echipaţi cu pneuri de zăpadă sau doar cu unele de iarnă toţi au avut în minte un sigur lucru: Distracţie! Şi s-au ţinut de cuvânt! Chiar dacă au purtat o lupta cu secundele, pe parcursul celor 50 de kilometrii de specială, pe primul plan s-a regăsit plăcerea lor şi a spectatorilor.

Ziua a debutat cu PS 1 Covasna – Comandău, o probă infernală, dificultatea ei fiind simţită pe propria piele de toţi spectatorii aflaţi la faţa locului. Maşinile integrale au plecat primele, cei aproape nouă kilometrii ai acesteia reuşind să fie parcurţi cu o uşurinţă uimitoare.

Primul ghinionist al zilei a fost Bogdan Năstase, acesta rămânând fără roata stânga faţă a Loganului său chiar pe prima probă.

PS 2 şi 3 Comandău – Beţaşu şi retur au reprezentat cele mai lungi speciale ale zilei, însă au adunat şi numărul cel mai mare de spectatori. Vali Porcişteanu a tras tare şi a reuşit cel mai bun timp (rezultat neoficial), la finalul PS3 fiind primul la general, dacă asta a mai contat pentru cineva.

PS 4 şi 5 Comandău – Lăscăuţi şi retur a fost în opinia majorităţii celor prezenţi cea mai frumoasă probă a zilei. La finalul PS 5 toată lumea a coborât în Covsna pentru a afla rezultatele finale şi a fi premiaţi.

În afară de Năstase, Adrian Moraru (Wsubaru WRX), Pavel Constantin (Mazda) şi Traian Pavel (Dacia Nova) s-au mai confruntat cu probleme pe traseu, fără a suferii însă avarii majore.

Rămâneţi pe auto24bv.ro pentru mai multe imagini si reacţii de la eveniment!

Clasament final:

1. Vali Porcişteanu

2. Norris Măgeanu +2:48.4

3. Manu Mihalache + 4:33.9

4. Gunther Graef +6:14.3

5. Szabo Csongor +8:01.4.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,292FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,620AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri