spot_img

Raliul Moldovei: Vali Porcişteanu continuă lupta!

Pilotul BCR Leasing Rally Team la startul Raliului Moldovei

Pilotul BCR Leasing Rally Team va lua startul în acest sfarsit de săptămână în cea de-a treia etapă a Campionatului Naţional de Raliuri din postura de lider al clasamentului general.

Raliul Moldovei va începe vineri pe probele speciale din jurul Bacăului, urmând ca luptele decisive să se dea sambata.

Vali Porcişteanu ia startul la Bacău cu un Mitsubishi Lancer Evo 9

Parcursul perfect din primele două etape ale campionatului nu l-a ajutat pe Vali Porcişteanu să evite incidentele. Sesiunea de teste programată la sfârşitul săptămânii a atras şi prima ieşire de pe traseu a pilotului piteştean, care a avariat maşina de concurs.

Deşi avariile nu sunt grave, totuşi, disponibilitatea pieselor necesare, timpul foarte scurt până la debutul etapei şi dorinţa ca maşina să beneficieze de o reparaţie perfectă, au făcut ca Vali Porcişteanu să ia startul la Bacău cu un Mitsubishi Lancer Evo 9, pe care multiplul Campion Naţional Titi Aur i l-a pus la dispoziţie.

„Nu se ştie niciodată cand poti avea un accident, dar acum nu putem decat să trecem peste, să strângem rândurile şi să încercăm să facem un rezultat bun la Raliul Moldovei,” a declarat Vali. „Este un moment greu, atât din punct de vedere sportiv, cât şi financiar. Nu aveam nevoie de aşa ceva în această perioadă şi acum am să încerc să fac totul pentru echipă în cursa de la Bacău.

Îi mulţumesc lui Titi Aur pentru tot suportul pe care mi l-a oferit, precum şi echipei tehnice de la Colina Motorsport. Împreună, aceştia fac posibilă evoluţia mea la Bacău, unde sper într-un rezultat cât mai bun.” a conchis pilotul piteştean.

Obiectivul: de a strânge cât mai multe puncte

Obiectivul pentru echipajul cu numărul 1 în cursa de la Bacău va fi acela de a strânge cât mai multe puncte şi de a nu pierde prea mult din avansul pe care îl are în clasamentul general.

Mitsubishi-ul Lancer Evo X R4 se află deja în reparaţie şi va fi pregătit pentru evenimentul privat pe care echipa BCR Leasing îl va organiza în săptămâna următoare, precum şi pentru următoarea etapă din Campionatul Naţional de Raliuri.

„Deşi maşina cu care voi lua startul la Bacău este una foarte bună, ea nu poate în teorie să se apropie de timpii unui R4. Totuşi, asigurăm fanii că vom face o cursă cât se poate de rapidă, pe care o tratăm cu maximă concentrare” a conchis Vali Porcişteanu.

Sursa: comunicat de presa PMRacing

Foto: remis prin comunicatul de presa, RallyFoto.ro

Un material publicat pe www.autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,292FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,620AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri