-
Toate cele trei echipaje Hyundai Motorsport au reusit sa termine Raliul Mexicului, cea mai dificila etapa din acest sezon, Dani Sordo fiind cel mai bine clasat pe pozitia a cincea
- Echipa a castigat patru probe speciale, Thierry Neuville fiind cel mai rapid pe trei dintre ele. Belgianul a adunat un punct suplimentar in Power Stage si a terminat pe locul opt la general
- Hayden Paddon a acumulat experienta importanta la prima sa participare in Raliul Mexicului, etapa a treia din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC)
Hyundai Motorsport a terminat intr-o nota pozitiva Raliul Mexicului, etapa a treia din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC). Toate cele trei modele Hyundai i20 WRC inscrise in competitie au ajuns la sosire dupa 21 de probe speciale extrem de solicitante.
Dani Sordo (#8 Hyundai i20 WRC) a reusit sa termine raliul pe pozitia a cincea, adunand astfel puncte importante in clasamentul constructorilor, puncte cu care echipa Hyundai Motorsport si-a pastrat pozitia a doua in clasamentul general. Spaniolul, obligat sa faca pauza in Raliul Suediei dupa o accidentare, a revenit la unul dintre cele mai solicitante raliuri din punct de vedere fizic. Sordo si Marc Marti, copilotul sau, au avut o evolutie eroica si au reusit sa castige o proba speciala (PS13 – El Brinco), obtinand aici cel mai bun rezultat din acest sezon.
“M-am simtit foarte bine in acest weekend alaturi de echipa. M-am acomodat repede cu masina si performantele au fost competitive pe aproape toate probele. Am avut timpi buni pe speciale, inclusiv o victorie, dar am avut si mici probleme pe parcurs, ceea ce este normal intr-un raliu atat de dificil. Din punct de vedere fizic m-am simtit bine, dar dupa speciala lunga de duminica dimineata am inceput sa ma resimt. Faptul ca am terminat in top cinci aici este un rezultat foarte bun si cel mai important este ca am adunat puncte pentru Hyundai Motorsport in clasamentul constructorilor. Acum de abia astept etapa din Argentina”, a spus Dani Sordo, citat de Autostiri.ro.
Thierry Neuville (#7 Hyundai i20 WRC) si Hayden Paddon (#20 Hyundai i20 WRC) au reluat raliul sambata dimineata, conform regulamentului Rally 2, si au reusit sa termine etapa mexicana fara alte probleme.
Neuville, unul dintre cei mai rapizi piloti din prima zi si castigatorul a doua probe speciale, a revenit spectaculos dupa iesirea in decor de vineri si a terminat pe locul opt in clasamentul general. Belgianul a avut o evolutie excelenta pe Guanajuatito (55,82 km), dupa care s-a impus pe PS20 Derramadero si a castigat un punct suplimentar, in Power Stage, cu cel de-al treilea timp pe El Brinco.
“Obiectivul nostru a fost sa fortam la maximum pe ultimele probe. Trecerea pe Guanajuatito a fost perfecta si am obtinut un timp excelent. Am castigat proba urmatoare si am terminat pe trei in Power Stage. Sunt multumit cu locul opt. Masina a fost competitiva tot weekendul si este pacat ca am iesit in decor vineri. Echipa a facut o treaba buna si este important ca am salvat cateva puncte aici. Evolutiile noastre au demonstrat potentialul pe care il avem si este bine pentru intreaga echipa ca am ajuns la sosire cu toate cele trei masini, intr-un raliu atat de solicitant”, a spus Thierry Neuville, citat de Autostiri.ro.
Dupa abandonul de vineri, Hayden Paddon (#20 Hyundai i20 WRC) si John Kennard, copilotul sau, au exploatat la maximum revenirea in Raliul Mexicului. Neozeelandezi au parcurs ultimele probe speciale fara probleme si au acumulat experienta utila pe specialele dificile din Mexic la prima lor participare in aceasta etapa.
“A fost un raliu plin de evenimente pentru noi, dar sunt multe lucruri pozitive cu care plecam de aici. Masina s-a comportat foarte bine si am adunat experienta utila pentru viitor. Inaintea ultimelor probe de duminica am urmarit on-board-urile colegilor mei si am vazut cum pot sa-mi imbunatatesc stilul de pilotaj. Sunt sigur ca asta ma va ajuta in Argentina. Obiectivul principal a fost sa parcurg cat mai multi kilometri aici si ma bucur ca in final am reusit asta”, a spus Hayden Paddon.
Hyundai Motorsport se afla in continuare pe locul secund in clasamentul general al constructorilor dupa performanta din Raliul Mexicului. Patru victorii pe probele speciale si un punct in Power Stage sunt tot atatea motive de optimism pentru urmatoarea etapa din Argentina.
“A fost un raliu dificil, dar echipa a facut o treaba exceptionala si s-a descurcat in cele mai dificile conditii. Performantele modelului Hyundai i20 WRC au fost conform cu asteptarile noastre si sunt multumit cu progresele facute. Dani a facut o cursa buna si a fost extrem de determinat aici, iar locul cinci obtinut de el, plus locul opt pe care a terminat Thierry inseamna puncte importante la constructori. Thierry a avut o evolutie foarte buna pe unele probe si a terminat intr-o nota pozitiva in Power Stage. Pana si iesirea in decor de vineri l-au impiedicat sa se lupte pentru un loc pe podium. Si Hayden a avut ghinion vineri, dar si-a demonstrat profesionalismul si s-a luptat apoi pana pe ultima proba. Avem multe lucruri de care suntem multumiti, mai avem si mult de munca si sper ca Raliul Argentinei va arata imbunatatirile pe care le-am facut in comparatie directa cu adversarii nostri”, a spus Michel Nandan, directorul echipei, citat de Autostiri.ro.
Clasament general – Raliul Mexicului 2015
S. Ogier / J. Ingrassia (Volkswagen Polo R WRC) 4:19:13.4
M. Østberg / J. Andersson (Citroën DS3 WRC) +1:18.8
A. Mikkelsen / O. Floene (Volkswagen Polo R WRC) +1:25.1
E. Evans / D. Barritt (Ford Fiesta RS WRC) +3:40.2
D. Sordo / M. Martí (Hyundai i20 WRC) +5:01.8
M. Prokop / J. Tomanek (Ford Fiesta RS WRC) +6:36.1
N. Al-Attiyah / M. Baumel (Ford Fiesta RRC) +14:52.7
T. Neuville / N. Gilsoul (Hyundai i20 WRC) +22:43.3
N. Fuchs / F. Mussano (Ford Fiesta R5) +22:49.0
J. Ketomaa / K. Lindstrom (Ford Fiesta R5) +23:10.2
…
17. H. Paddon / J. Kennard (Hyundai i20 WRC) +54:20.5
Clasament general piloti – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC)
S. Ogier 81 puncte / A. Mikkelsen 47 / T. Neuville 35 / M. Østberg 32 / E. Evans 26 / J.M. Latvala 19 / D. Sordo 18 / M. Prokop 14 / O. Tanak 12 / H. Paddon 10 / K. Meeke 10 / S. Loeb 6 / N. Al-Attyiah 6 / Y. Protasov 2 / N. Fuchs 2 / J. Ketomaa 1
Clasament general constructori – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC)
Volkswagen Motorsport 99 puncte / Hyundai Motorsport 75 / M-Sport World Rally Team 48 / Citroën Total Abu Dhabi World Rally Team 42 / Jipocar Czech National Team 20 / Volkswagen Motorsport II 15 / Hyundai Motorsport N 3 / FWRT SRL 1
Sursa si imagini: comunicat transmis Autostiri.ro
Video: YouTube