Raliul Iaşului: luptă strânsă pentru victorie în Swift Cup

| 9 septembrie 2020 | 0 Comments

Săptămâna trecută, echipajele din Swift Cup s-au deplasat la Iaşi, acolo unde a avut loc cea de-a patra etapă din Campionatul Naţional de Raliuri Betano, Raliul Iaşului, aceasta fiind a doua înfruntare pe macadam din sezonul 2020. Raliul Iașului 2020 a început joi cu o paradă stradală a maşinilor de concurs în zona fostei probe speciale din centrul oraşului, fiind urmată de la ora 20:30 de startul festiv. Vineri dimineaţă a avut loc sesiunea de „Shakedown”, una în care concurenţii au testat materialul de concurs pe o aderenţă foarte scăzută, după ploaia abundentă care a acoperit zona Iaşului în seara de joi.

Echipajele din Swift Cup au luat startul pe prima probă specială „Dobrovăţ” în jurul orei 16, prima trecere pe cei 19.50 km fiind adjudecată de către Dănuţ şi Lucian Budai, urmaţi fiind, aşa cum era de aşteptat, de către Bogdan Talaşman/Andrei Mitraşcă. A doua trecere pe proba „Dobrovăţ” a fost câştigată tot de către Dănuţ şi Lucian Budai, cei care aveau să încheie prima zi de concurs cu un avans de 17,1 secunde în faţa echipajului Bogdan Talaşman/Andrei Mitraşcă. În urma acestora la final de zi s-au clasat echipajele Alex Ardelean / Horaţiu Baltador, Paul Popa / Laszlo Csegzy , ieşenii Bogdan şi Andrei Gheorghiu, respectiv David Tarţa / Gabi Găină.

Pentru ziua de sâmbătă, echipajele aveau de parcurs de două ori clasicele probe speciale Cioca-Boca şi Mădârjac, probe ce aveau să însumeze un total de 78 de km de concurs. Plecaţi hotărâţi să recupereze din ecart, Bogdan Talaşman şi Andrei Mitraşcă se impun pe prima probă specială a zilei secunde, micşorând distanţa faţă de liderii Swift Cup. Din păcate pentru favoriţii locali, Bogdan şi Andrei Gheorghiu sunt nevoiţi să abandoneze la finalul probei din cauza unor mici probleme tehnice. În urma ieşirii în decor a echipajului Simone Tempestini/Sergiu Itu, concurenţii din Swift Cup au fost nevoiţi să parcurgă a doua trecere a probei Cioca Boca în regim de etapă. Cu un parcurs fără greşeală pe „Powerstage”, Dănuţ Budai şi Lucian Budai se menţin în poziţia de lideri până la finalul cursei, reuşind să obţină o nouă victorie în Swift Cup, cea de-a patra la rând din 2020. Locul secund le-a revenit lui Bogdan Talaşman şi Andrei Mitraşcă, pe ultima treaptă a podiumului urcând încă o dată Alex Ardelean şi Horaţiu Baltador. Pe locul 4 s-au clasat câştigătorii clasamentului „Debutanţi”, Paul Popa şi Laszlo Csegzy, ultimul echipaj sosit la finish în Swift Cup fiind format din David Tarţa şi Gabi Găină.

Gabi Găină: ,,Raliul Iașiului a debutat cu probleme tehnice pentru noi încă de la shakedown, când la prima trecere am simțit că ambreiajul Swift-ului ne va face probleme, iar la a 2-a trecere am atins un cap de pod și am strâmbat un braţ, apoi pe prima și a doua trecere de pe Dobrovăţ problemele cu ambreiajul au persistat și nu am putut susține ritmul pe care noi ni l-am dorit. În ultimul parc de service din prima zi, băieții de la #Motorsport au schimbat ambreiajul în 53 de min astfel ca pentru a doua zi am mai primit și o penalizare de 1 minut și 20 de secunde. În ziua secunda plecam un pic cam prea optimiști și pe un ac de păr ne răsturnăm și pierdem alte 2 minute, reparăm cumva defecțiunile și continuăm ziua, la final fiind doar mulțumiți de faptul că am reușit să terminăm raliul. Acum așteptăm nerăbdători Raliul Clujului. Pentru raliul ce a trecut mulțumim echipei de asistență și tuturor celor care au făcut posibilă participarea noastră la Iași. “

În 2020, partenerii Swift Cup sunt: Hankook Competition, Bucur Tuning, www.sparco-shop.ro, Protlum și RallyMax.ro

Credit foto: Catalin Stoia – Simcat.ro

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , ,

Category: Prima pagina, Rally

Citește articolul precedent:
Raliul ,,Memorial Giurgiu 1904″ ediţia a XXII – a

"RALIUL “Memorial Giurgiu 1904” ediţia XXII" este un eveniment de regularitate organizat de RETROMOBIL CLUB ROMÂNIA, Autoritate Națională FIVA pentru...

Închide