Weekendul ce tocmai s-a incheiat a dat startul in Campionatul National de Viteza in Coasta. Trofeul Cheile Gradistei powered by Pro-X a adus si un nou campion in grila, recordul de timp stabilit in sezonul anterior de Emil Nestor nefiind inca doborat.
Brasoveanul Octavian Ciovica, alaturi de al sau Radical SR 8 a urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului, reusind astfel sa obtina prima victorie din cariera, o victorie extraordinar de muncita, atat fizica cat si psihica.
Lupta pentru prima treapta a podiumului clar nu a fost una usoara, acesta avandu-i adversary directi pe Mihai Leu si Costel Casuneanu, cel care, dupa a doua mansa de concurs s-a clasat pe a treia treapta a podiumului reusind un timp fantastic. Insa primul si cel mai mare adversar al lui Ciovica a fost vremea, aceasta fiind mai putin prietenoasa cu un monopost.
Ziua de sambata a fost fantastic dominata de brasovean, duminica insa, Mihai Leu a obtinut cel mai bun timp. ,,Targetul meu pentru aceasta etapa a fost atins, mai mult de atat nu imi puteam dori.La fiecare etapă voi fii din ce în ce mai performant, iar pregătirea fizică va continua si mai intens deoarece trecem la o altă etapă din punct de vedere fizic.”
Ziua de duminica nu a fost una usoara, vremea schimbandu-se radical. Daca sambata a fost soare, duminica ploaia si cele 3grade au pus stapanire pe traseu, alegerea cauciucurilor fiind o adevarata provocare. În prima manșă de concurs, Octavian Ciovică, a fost cronometrat cu 1:51,612. Pe 2 s-a clasat Mihai Leu, cu 1:53,423, iar al treilea cel mai bun timp a fost înregistrat de Costel Cășuneanu, cu 1:53,677.
Cupa Cheile Grădiștei powered by Pro-X este susținută în calitate de PARTENER OFICIAL de compania Pro-X.
Parteneri: Omniasig, TELL Security & Systems, BOP Motorsport, TESS Brașov – dealer autorizat VW și AUDI, Cyclon Motorsport, Auto Chelu, PRINTink SOLUTIONS, Zizin, Medecon, Crama Gîrboiu, A24 Assistance, TehnoSting, Infinity Trophy.
Cupa Cheile Grădiștei powered by Pro-X este un eveniment găzduit de Complex Cheile Grădiștei.
Cupa Cheile Grădiștei powered by Pro-X este organizată de Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Brigăzii Mobile de Jandarmerie Brașov.
Parteneri media: Rock FM, Zile și Nopți Brașov, Biz Brașov, autostiri.ro, News Bv, autorally.ro, RallyMax, MotorsportNews.
A doua etapa din Campionatul National de Viteza in Coasta se va desfasura tot in zona Brasovului, la Rasnov, pe tronsonul ce leaga orasul de statiunea turistica Poiana Brasov.
Credit foto: Dan Strauti





