
Echipa Hyundai Shell World Rally a terminat penultima zi din Raliul Poloniei cu toate cele trei modele Hyundai i20 WRC, iar echipajele se afla in primele sapte din clasamentul general
Echipa Hyundai Shell World Rally a continuat sa faca progrese importante in acest weekend la Raliul Poloniei, etapa a saptea din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC), toate cele trei modele Hyundai i20 WRC fiind printre primele sapte din clasamentul general, inaintea ultimei zile a raliului.
Cele trei echipaje s-au luptat toata ziua pentru a-si consolida pozitiile in clasamentul general si au adunat o serie de informatii utile pe cele 10 probe speciale, cu o lungime totala de 161,58 km, programate sambata. Duminica, in ultima zi a raliului, mai sunt inca patru probe speciale, iar lupta pentru podium se anunta extrem de disputata.
Cu o serie de evolutii bune pe probele speciale, inclusiv o victorie pe PS 17 (Stare Juchy 2), Thierry Neuville a urcat pe pozitia a treia in clasamentul general
Thierry Neuville (#7 Hyundai i20 WRC, copilot Nicolas Gilsoul) a terminat ziua de sambata pe pozitia a treia in clasamentul general, dupa o evolutie extraordinara. Neuville a inceput ziua pe locul zece si a avut un parcurs bun la prima trecere pe probele Chmielewo, Stare Juchy, Babki si Goldap, reusind sa urce patru locuri in clasament. Pe PS15 (Baranowo) mai multi piloti au avut probleme, iar Neuville a ajuns pe locul patru. Cu o victorie senzationala la a doua trecere pe Stare Juchy, Neuville a recuperat mult din diferenta fata de ultimul loc al podiumului, iar dupa parcurgerea specialei Babki a urcat pe trei la general.
“Ne-am simtit mult mai bine astazi. Am schimbat sistemul de franare dupa problemele pe care le-am avut vineri si am gasit un setup bun. Acest lucru mi-a permis sa fortez si sa obtin timpi foarte buni pe probe. Am abordat unele portiuni cu prudenta, dar chiar si asa am reusit sa recuperam pozitii importante si ma bucur ca suntem implicati acum in lupta pentru un loc pe podium. Duelul cu Hirvonen a fost unul frumos si cu siguranta a condimentat putin probele de dupa amiaza. Victoria pe o proba speciala ne-a demonstrat potentialul si sper sa continuam in acelasi ritm pe ultimele probe de duminica si sa terminam raliul pe o pozitie cat mai buna”, a spus Neuville, citat de Autostiri.ro.

Juho Hänninen a terminat ziua pe cinci, dupa ce a avut probleme la directie, iar Hayden Paddon a urcat pe sapte, dupa o zi in care neozeelandezul a adunat experienta importanta
Juho Hänninen (#8 Hyundai i20 WRC, copilot Tomi Tuominen) a terminat ziua pe locul 6, dar s-a confruntat cu unele probleme la directie, pe ultima bucla a zilei, si nu a mai putut merge la limita. Clasarile in top cinci de pe PS14 si PS15 i-au permis sa ramana pe pozitia a treia o mare parte a zilei, dar a fost nevoit sa cedeze doua locuri pe ultimele probe. In ciuda problemelor, echipajul finlandez a reusit sa ajunga la sosire si va continua duminica mult mai motivat pentru a obtine un rezultat cat mai bun posibil in final.
“Sunt dezamagit dupa ziua de astazi. Am avut probleme inca de dimineata, mai ales pe speciala lunga, Goldap. A trebuit sa-mi adaptez stilul de pilotaj si sa gasesc un ritm mai bun pentru ca nu am fost multumit deloc. Pe PS14 s-a deschis o portiera si a intrat fum in masina, fiind nevoiti sa intervina mecanicii in primul parc de service. Din pacate nu au avut prea mult timp la dispozitie pentru a rezolva si problemele de directie, care m-au incetinit apoi pe probele de dupa amiaza. Pe portiunile rapide totul era bine, dar nu am avut suficienta incredere sa atac si pe portiunile mai lente. Pur si simplu am dat totul, dar nu am putut obtine un rezultat mai bun. Suntem totusi in primele cinci locuri si duminica vom incerca sa mai recuperam din timpul pierdut”, a spus Hänninen, citat de Autostiri.ro.

Neozeelandezii Hayden Paddon si John Kennard (#20 Hyundai i20 WRC), aflati la a doua prezenta in WRC alaturi de echipa Hyundai Shell World Rally, au continuat sa adune experienta si la finalul zilei ocupau pozitia a saptea in clasamentul general. Echipajul a avut o evolutie fara probleme pe cele 10 speciale de sambata, cu imbunatatiri notabile in ceea ce priveste ritmul pe masura ce increderea in masina a crescut.
“In acest raliu am progresat mult in comparatie cu Sardinia, dar inca nu sunt acolo unde as vrea sa fiu. Masina a mers bine, dar inca mai avem multe de invatat. Dimineata am avut o problema cu dictarea asa ca in parcul de service ne-am uitat putin peste inregistrari pentru a o corecta, iar ritmul nostru a fost apoi unul mult mai bun. Sunt multumit de evolutia mea pe probele bune, dar pe cele mai dure, cu sleauri, cum a fost Goldap, am avut probleme. Trebuie sa invat cum sa pilotez in aceste conditii si acesta este obiectivul nostru pentru raliurile urmatoare. Faptul ca toate cele trei masini ale echipei s-au clasat intre primele sapte este un aspect pozitiv si sper ca duminica lucrurile sa mearga si mai bine”, a spus Paddon, citat de Autostiri.ro.
“Am avut o zi pozitiva din toate punctele de vedere, cu toate cele trei masini in top sapte. A fost o zi lunga, cu speciale dificile, in care si conditiile meteo au jucat un rol important. Toate cele trei echipaje s-au descurcat bine si intreaga echipa a avut multe de invatat aici. Thierry a avut o zi foarte buna, a castigat o proba speciala si a ajuns pana pe locul trei la general. Se simte mult mai bine in masina si acest lucru se vede in timpii obtinuti pe probe. Din pacate, Juho avut unele probleme cu directia masinii. Mecanicii au incercat sa rezolve defectiunea in parcul de service, dar din pacate nu am avut suficient timp la dispozitie. A continuat asa si a fost foarte clar ca nu poate sa exploateze la maximum potentialul masinii. Hayden a avut o zi fara probleme si a reusit sa-si imbunatateasca permanent evolutia, ceea ce este excelent. Situatia din clasament este buna si sper ca pe ultimele probe de duminica sa mergem la fel de bine”, a spus Michel Nandan, directorul echipei, citat de Autostiri.ro.
Raliul Poloniei – clasament general dupa ziua a 3-a
S. Ogier / J. Ingrassia (Volkswagen Polo R WRC) 2:08:47.3
A. Mikkelsen / O. Floene (Volkswagen Polo R WRC) +1:01.8
T. Neuville / N. Gilsoul (Hyundai i20 WRC) +2:20.5
M. Hirvonen / J. Lehtinen (Ford Fiesta RS WRC) +2:31.2
J. Hänninen / T. Tuominen (Hyundai i20 WRC) +2:45.2
J.M Latvala / M. Anttila (Volkswagen Polo R WRC) +2:45.6
H. Paddon / J. Kennard (Hyundai i20 WRC) +4:10.3
H. Solberg / I. Minor (Ford Fiesta RS WRC) +4:29.5
K. Meeke / P. Nagle (Citroën DS3 WRC) +4:33.0
M. Prokop / J. Tomanek (Ford Fiesta RS WRC) +5:18.6
Sursa si imagini: comunicat Hyundai remis Autostiri.ro



