spot_img

Premieră Volvo: viziunea noii game de autoturisme compacte

poza-concept-2-VolvoVolvo Cars a dezvăluit două noi modele concept care marchează lansarea oficială a strategiei globale pentru modelele mici și dovedesc că brandul suedez urmează o direcție îndrăzneață.

Modelele concept ale seriei 40 dezvăluite azi demonstrează pentru prima oară modul în care Volvo plănuiește să se extindă pe piața globală a mașinilor premium compacte, cu o gamă de automobile care combină design-ul exterior și interior îndrăzneț cu tehnologiile inovatoare pentru conectivitate, motoare electrice și condusul autonom.

Noile mașini concept vor fi primele construite pe noua arhitectură modulară compactă – Compact Modular Architecture (CMA), special creată pentru modelele mai mici, care le-a dat designerilor și inginerilor libertatea de a explora noi direcții.

Fiecare membru al familiei noastre de produse are propriul caracter, exact ca membrii unei familii adevărate. CMA ne-a ajutat să surprindem ceva special, ceva plin de energie în noile mașini concept. Caracterul lor urban, atractivitatea și energia pe care o transmit le fac să iasă în evidență. Acestea sunt trăsăturile viitoarelor modele compacte Volvo,” spune Thomas Ingenlath, Senior Vice President, Design, al Volvo Car Group, citat de autostiri.ro.

Strategia Volvo pentru modelele compacte este un element esențial în transformarea operațională și financiară ce este în plină desfășurare la nivel mondial. Compania suedeză implementează în prezent un plan ambițios de revitalizare care repoziționeaza brandul pentru a concura cu principalii competitori premium în următorii patru ani.

Noua gamă de mașini compacte Volvo va include un model pur electric, dar și variante hybrid cu propulsie Twin Engine, în linie cu promisiunea companiei de a-și orienta întreg portofoliul către mașinile electrice. Volvo își propune să vândă un total de până la 1 milion de mașini electrice la nivel global până în 2025.

poza-concept-VolvoPrin abordarea modulară a arhitecturii vehiculelor și a dezvoltării propulsiei, am reușit să depășim mulți jucători din segmentul premium, spune Dr. Peter Mertens, Vicepreşedinte Senior, Cercetare şi Dezvoltare în cadrul Grupului Volvo Car. ”Noua versiune de mașini cu propulsie electrică deschide un nou capitol incitant din povestea Volvo aflată în plină desfășurare.”

Alături de opțiunile cu propulsie electrică și design-ul exterior îndrăzneț, noile modele oferă o gamă completă de servicii inovatoare pentru conectivitate, dar și cel mai avansat pachet standard de funcționalități pentru siguranță și un design interior scandinav revoluționar.

”Noile mașini ale seriei 40 au potențialul de a îmbunătăți penetrarea noastră pe un segment de piață în creștere”, spune Håkan Samuelsson, preşedinte şi director executiv al Volvo Cars, citat de autostiri.ro. ”La baza arhitecturii CMA se află programul de propulsie electrică, care cuprinde atât un nou hybrid compact Twin Engine, cât și un model pur electric.” Samuelsson a adaugat că noile modele ale seriei 40 vor intra în producție în anul 2017.

Anunțul Volvo privind noua strategie globală pentru modelele mici vine ca urmare a unui început în forță în ceea ce privește vânzările și profitabilitatea.

Pentru primele trei luni ale acestui an, compania a anunțat o creștere a veniturilor cu 24% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, ajungând la 41,7 miliarde SEK, generând un profit operațional de 3,1 miliarde SEK și o margină de profit de 7,5%. Vânzările globale din primul trimestru al anului 2016 au crescut cu 11,9% la 120.591 de mașini. Obiectivul Volvo pe termen mediu este să vândă 800.000 de mașini pe an, față de 503.000 de modele vândute în 2015. 

Sursa si imagini: comunicat de presa remis autostiri.ro

Video: Youtube

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,569FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,780AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri