Premieră mondială: noul Audi e-tron GT

| 19 martie 2021 | 0 Comments

Prezentare digitală în cadrul Zilei Progresului.  Duesmann, Președintele Consiliului de Administrație Audi: ,,Un semn clar că marca Audi este pregătită pentru viitor”. Noul gran turismo 100% electric reprezintă continuarea ofensivei de electrificare a mărcii.

Audi și-a prezentat noul vârf de lance electric, modelul Audi e-tron GT*, într-o demonstrație de condus plină de energie, în cadrul unei premiere mondiale cu participanți de înalt calibru. În cadrul celor două evenimente ale Zilei Progresului, Audi a etalat principalele detalii ale noului său gran turismo 100% electric: performanțe dinamice, design emoțional și sustenabilitate.

„e-tron GT* este un gran turismo unic, proaspăt reinterpretat pentru viitor. Designul său reprezintă un reper de netăgăduit pentru segmentul auto premium. Iar împreună cu performanțele sale dinamice impresionante, acest automobil conferă mobilității electrice un caracter emoțional fără egal,” explică Markus Duesmann, Președintele Consiliului de Administrație Audi. „Pentru că nu doar conceptul de propulsie al modelului gran turismo este sustenabil, ci întreaga noastră producție de la unitatea Audi Böllinger Höfe funcționează cu o balanță energetică de carbon neutră. Acestea sunt semnale importante pentru unitatea noastră de producție, pentru angajații noștri și pentru viabilitatea pe termen lung a mărcii Audi,”

Totodată, Audi a stabilit un nou benchmark cu premiera sa mondială digitală din cadrul Zilei Progresului. Audi e-tron GT* a fost astfel prezentat prin prisma a două evenimente digitale: în Sprintul Progressului, pilotul de Formula E, Lucas di Grassi și antreprenorul pentru proiecte de sustenabilitate și campionul mondial de Formula 1, Nico Rosberg au demonstrat performanțele dinamice ale noului Audi e-tron GT*, alături de noul bolid Audi de Formula E, Audi e-tron FE07. Astfel, la parcurgerea circuitului Audi Driving Experience Center din Neuburg an der Donau, întreaga atenție a fost îndreptată asupra performanțelor dinamice ale noului model electric.

Iar în cadrul celui de-al doilea eveniment, Sărbătoarea Progresului, Audi a prezentat publicului în premieră noul e-tron GT*. Pe parcursul show-ului virtual ce a durat o oră, Markus Duesmann și Hildegard Wortmann, Membră a Consiliului de Administrație, responsabilă pentru Vânzări și Marketing, împreună cu alți reprezentanți de vază ai mărcii Audi, precum Vicepreședintele Senior Audi, Henrik Wenders și Șeful departamentului de Design, Marc Lichte au prezentat detaliile principale ale noului model.

Foto: Stefan Boesl;

Programul variat a accentuat atitudinea avangardistă a mărcii Audi. Și-au prezentat punctul de vedere personal cu privire la design, sustenabilitate și performanțe, de asemenea, actorul și producătorul Tom Hardy, designerul Stella McCartney și Nico Rosberg. Acompaniamentul muzical al dezvăluirii automobilului a fost interpretat de cântăreața și compozitoarea americană Janelle Monáe, iar show-ul a fost găzduit de prezentatorul Steven Gätjen.

GREENTECH FESTIVAL și Audi, parteneri fondatori ai acestei platforme de sustenabilitate, au prezentat împreună în premieră Premiul GREEN FUTURE, ca parte a premierei mondiale a noului Audi e-tron GT*. Premiul decernat în cadrul festivalului GREEN AWARDS a fost acordat proiectelor și persoanelor ce promovează urbanizare ecologică și contribuie totodată la optimizarea calității vieții în infrastructura urbană. Câștigătorul de anul acesta a fost start-up-ul Zencity din Tel Aviv, cu un algoritm ce colectează și analizează postările din social media și știrile locale din orașe.

Ambele evenimente pot fi încă accesate on-line aici.

Citate ale declarațiilor date în cadrul Zilei Progresului

,,Audi e-tron GT* marchează începutul unei noi ere pentru marca Audi. Scopul nostru este de a contura viitorul mobilității electrice premium. Atenția pentru detalii, precizia maximă și designul oferă indicii cu privire la cum anume va arăta viitorul și demonstrează pasiunea pe care o investim noi la Audi în proiectarea și fabricarea automobilelor.” Hildegard Wortmann, Membră a Consiliului de Administrație, responsabilă pentru Vânzări și Marketing, AUDI AG

,,Audi e-tron GT* transferă ADN-ul Audi pe șosea. Modelul gran turismo reflectă în manieră superbă forța noastră inovatoare și spiritul nostru avangardist. Pentru noi, modelul face deja parte din seria de modele reprezentative ale mărcii, alături de Audi TT și Audi R8.” Henrik Wenders, Vicepreședintele senior al mărcii Audi, AUDI AG

,,Pentru mine, progresul însemnă să creezi ceva nou. Ceva ce nu a mai fost văzut vreodată în această formă. Iar proiectarea unui automobil electric îndeplinește pe deplin aceaste criterii: este un proces nou în toate aspectele sale.” Marc Lichte, Directorul pentru Design, AUDI AG

,,Audi RS e-tron GT* reprezintă fără doar și poate un adevărat punct de reper în dezvoltarea automobilelor electrificate de înalte performanțe.” Lucas di Grassi, Pilot de Formula E și antreprenor

,,Mobilitatea electrică este viitorul. Drumul spre destinație este desigur lung. Îmi place tare mult să văd că Audi intră pe acest drum cu hotărâre.” Nico Rosberg, antreprenor pentru proiecte de sustenabilitate, campion mondial de Formula 1

,,Mi-am dedicat întreaga viață pentru a determina industria auto să se conștientizeze pe sine și să conștientizeze impactul pe care îl are asupra acestei planete. Sunt recunoscătoare că pot să împărtășesc cu o nouă audiență mesajul meu de azi pentru mâine.” Stella McCartney, designer de modă de lux sustenabilă

,,În calitate de ambasador veteran, am fost onorat să fiu martorul eforturilor Audi de a evolua în permanență în pas cu vremurile.  Acum, orientându-se spre automobilele electrice, marca evoluează și mai departe, pasionată de ingineria avansată și susținută de profesionalism, satisfăcând cerințele viitorului cu integritate și sustenabilitate ecologică, în condiții de calitate performantă superioară. Mixul perfect de pasiune, abilități, cunoștințe și evoluție.” Tom Hardy, actor și producător

Informații privind consumul modelelor auto

Consumul de combustibil/electricitate și emisiile de CO indicate ca intervale de valori variază în funcție de jantele din aliaj și anvelopele alese, precum și de nivelul de echipare și de accesoriile alese pentru automobil.

Audi e-tron GT

Consumul mixt de energie electrică: 19,6  – 18,8 kWh/100 km (NEDC); emisii mixte de CO în g/km: 0

Audi RS e-tron GT

Consumul mixt de energie electrică: 20,2  – 19,3 kWh/100 km (NEDC); emisii mixte de CO în g/km: 0

Consumul și emisiile comunicate au fost determinate conform metodelor de măsurare prevăzute de lege. Începând cu 1 septembrie 2017, anumite autovehicule noi sunt omologate de tip conform Procedurii Armonizate la Nivel Mondial de Testare a Vehiculelor Ușoare, abreviată WLTP (engl. World Harmonised Light Vehicle Test Procedure). Aceasta este o procedură mai realistă de testare pentru măsurarea consumului de combustibil și a emisiilor de CO. Începând cu 1 septembrie 2018, WLTP va înlocui treptat Noul ciclu de conducere european (New European Driving Cycle, sau NEDC). Având în vedere condițiile mai realiste de testare, valorile de consum și de emisii de CO măsurate conform WLTP sunt, în multe cazuri, mai mari decât cele măsurate conform NEDC. Sistemul de impozitare a autovehiculelor se poate modifica conform prevederilor de la 01 septembrie 2018. Informații adiționale despre diferențele dintre WLTP și NEDC puteți găsi la www.audi.de/wltp.

În prezent este încă obligatorie comunicarea valorilor conform NEDC. La modelele care au fost omologate de tip conform WLTP, valorile NEDC sunt derivate din valorile conform WLTP. Valorile WLTP pot fi comunicate dacă se dorește până la momentul la care acestea devin obligatorii. Dacă valorile NEDC sunt comunicate ca interval, acestea nu se referă la un autovehicul anume și nu reprezintă  o parte integrantă a ofertei. Acesta valori sunt comunicate doar cu scopul de a servi comparării diferitelor tipuri de autovehicule. Dotările și accesoriile adiționale (componentele instalate suplimentar, anvelopele de alte dimensiuni, etc.) pot modifica parametrii relevanți ai autovehiculului, ca de ex. masa, rezistența la înaintare și caracteristicile aerodinamice și, alături de condițiile meteo și de condițiile din trafic, precum și stilul individual de condus, pot influența consumul de energie electrică, emisiile de CO și performanțele automobilului.

Informații suplimentare cu privire la consumul oficial de combustibil și la emisiile de CO oficiale pentru autoturisme noi sunt oferite în „Ghidul cu informații referitoare la consumul de combustibil, emisiile de CO și consumul de energie electrică ale autovehiculelor noi”, disponibil gratuit în toate punctele de vânzare ale Uniunii Europene.

Video: YouTube

VIA: AUDI AG


Tags: , , ,

Category: Noutati, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Competiţia „Cel mai 4×4”din România, ediția a XXI-a

Vremea capricioasă, ploi diluviene și averse de grindină au sporit gradul de dificultate dar și spectaculozitatea probelor de concurs După...

Închide