Varianta decapotabilă a lui Mercedes SLS AMG a fost surprinsă de curând de către paparazzi auto, în toată splendoarea ei, pe străzile din Germania.
Programată să apară pe piaţă în 2011, cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, maşina pierde una dintre principalele atracţii, uşile cu deschidere vertical, însă restul particularităţilor par a fi conservate cum se cuvine.
Cel mai probabil, modelul va fi propulsat de un V8 de 6.2litrii ce poate dezvolta peste 570 cai. Zvonurile vorbesc, de asemenea, despre o viteză de top de peste 300km/h.
Preţurile pentru Mercedes SLS AMG Convertible nu au fost anunţate oficial, însă este de aşteptat ca acestea să depăţească 200.000 euro.




