Podium pentru Sebastian Barbu și Bogdan Iancu în Raliul Maramureșului

| 2 iunie 2021 | 0 Comments

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu și-au continuat campania din 2021 în Campionatul Național de Raliuri Betano cu încă un podium. Cei doi au terminat pe locul 3 în Raliul Maramureșului și după două etape la care a luat startul, echipajul sibian se află pe locul 4 în clasamentul general cu 67 de puncte.

Raliul Maramureșului, revenit în Campionatul Național după o pauză de 14 ani, a fost etapa a patra din acest sezon și a doua pentru echipajul sibian Sebastian Barbu și Bogdan Iancu din programul lor în 2021.

,,Aștept cu nerăbdare startul în Raliul Maramureșului 2021. Este un raliu la care am venit mulți ani ca spectator, doar pentru atmosfera de aici”, spunea Sebastian Barbu, înaintea startului în această etapă.

12 probe speciale pe asfalt cu o lungime de peste 140 de kilometri și o vreme instabilă. Cam așa a arătat pe scurt Raliul Maramureșului, o etapă care a început vineri, 28 mai, cu startul festiv în Piața Libertății din Baia Mare. Shakedown-ul a fost programat sâmbătă dimineața, iar în partea a doua a zilei s-au desfășurat primele 6 probe speciale. Duminică, în ultima zi a etapei, au fost programate celelalte 6 probe, inclusiv cele trei treceri pe celebra probă Gutin.

Evoluția din prima zi a fost compromisă din păcate de o alegere greșită a anvelopelor. A plouat pe PS2 și PS3, iar Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au plecat din parcul de service cu slick-uri. Astfel, după primele trei speciale din Raliul Maramureșului, echipajul sibian se afla doar pe locul 5 la general. Cu trei clasări în top 3 pe următoarele probe, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au reușit să recupereze o poziție, încheind prima zi a raliului pe locul patru la general.

,,Am făcut cea mai proastă alegere în ceea ce privește pneurile. Din păcate a plouat mai tare decât mă așteptam și am pierdut foarte mult timp pe primele trei probe. Mai avem 6 probe duminică în care vom încerca să recuperăm cât mai mult posibil din timpul pierdut”, a spus Sebastian Barbu, la finalul primei zile din Raliul Maramureșului, citat de autostiri.ro.

În ziua a doua echipajul sibian a terminat toate cele șase probe speciale în top trei reușind să încheie Raliul Maramureșului pe podium. ,,Am pornit foarte optimiști în etapa din Maramureș, dar am înțeles și aici că jucăm totuși în alta ligă față de colegii noștri. Din păcate incertitudinea din punct de vedere financiar își pune amprenta pe rezultatele noastre și sper ca aceste probleme să se rezolve în partea a doua a sezonului. Pentru noi a fost din nou o lecție dură și scumpă și este clar că sezonul nostru va fi din ce în ce mai dificil. Le mulțumesc familiei, prietenilor și partenerilor noștri tradiționali: Pavel Group, Gorgandin, Jifa, Geometrica Architects, Yiippi Mango, EGLO Romania, dar și noilor parteneri: naceleup.ro și Magnolia Residence Sibiu pentru susținere, iar acest podium este pentru ei”, a mai spus Sebastian Barbu, citat de autostiri.ro.

După cele două clasări pe 3 la general, în Raliul Brașovului și Raliul Maramureșului, Sebastian Barbu se află pe locul 4 în clasament cu un total de 67 de puncte. Sebastian Barbu și Bogdan Iancu vor mai participa în aceest sezon și la Raliul Argeșului (11-12 iunie), Raliul Sibiului (30-31 iulie), Raliul Iașului (3-4 septembrie) și Raliul Clujului (24-26 septembrie).

Credit foto: Mihnea Tatu

Sursa: comunicat transmis autostiri.ro


Tags: , , , ,

Category: Prima pagina, Rally

Citește articolul precedent:
Interviu de debutant: Alexandru Andreoiu – „Eu doar puteam visa sa fiu la start peste ani si ani”

Debutantul interviului de astazi ne aduce o poveste interesanta despre pasiunea pentru motorsport in toate formele ei. Pilotul Alexandru Andreoiu...

Închide