Parteneriat de durată dintre Dacia şi Ministerul Administratiei și Internelor (MAI)
În cadrul parteneriatului de durată dintre Dacia şi Ministerul Administrației și Internelor (MAI), cele două instituții au decis să includă o flotă de modele Dacia în cadrul Paradei Militare de 1 Decembrie. Astfel, şapte autospeciale ale mărcii românești, printre care şi noile modele Dacia Logan şi Sandero lansate recent, au încheiat defilarea blocului de paradă al MAI, potrivit comunicatului de presă remis publicaţiei Autostiri.ro.
Șase dintre modelele Dacia au fost echipate și inscripționate cu însemnele Poliției Române pentru Ordine Publică, unul dintre cei mai importanți clienți de flote ai constructorului de la Mioveni. În cadrul coloanei de defilare a Poliției Române au fost incluse un vehicul Dacia Logan, două vehicule Dacia Sandero, două modele Dacia Dokker și un vehicul Dacia Duster cu tracțiune integrală.
Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a prezentat de asemenea în dispozitivul său de paradă un vehicul Dacia Logan, echipat și inscripționat cu însemnele speciale ale acestei instituții.
Vehiculele Dacia și-au dovedit în timp eficiența pentru activitatea celor două autorități, ele fiind utilizate atât în cadrul patrulărilor zilnice, cât și în cadrul operațiunilor de intervenții. Accesibile și fiabile, modelele Dacia sunt ușor de adaptat la cerințele specifice misiunilor Poliției și ale Jandarmeriei Române.
Specificatii ale modelelor Dacia incluse în Parada Militară cu ocazia Zilei Nationale a României
În dispozitivul Poliției Române pentru Ordine Publică:
– Un model Dacia Logan, culoare Bleu Persane, motorizare Tce 90 CP
– Două modele Dacia Sandero, culoare Bleu Persane, motorizare Tce 90 CP
– Două modele Dacia Dokker, culoare Blanc Glacier, motorizare 1,5 dCI 90 cp
– Un model Dacia Duster, culoare Blanc Glacier, motorizare 1,5 dCI 110 CP, tracțiune integrală
În dispozitivul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române
– Un model Dacia Logan, culoare Bleu Navy, motorizare Tce 90 CP
Sursa şi imagini: Dacia Romania





Nu este rau acest parteneriat. A fost comunicat pretul unui model echipaat complet? DAca acest model va atinge sume care nu se justifica atunci exista o problema.
Pana una alta era timpul sa se faca ceva, masinile care sunt in prezent arata deplorabil.