Ott Tänak si Hyundai Motorsport au terminat Raliul Suediei pe locul 2

| 17 februarie 2020 | 0 Comments
  • Hyundai Motorsport a terminat Raliul Suediei, o etapa scurtata din cauza conditiile meteo neobisnuit de calde pentru aceasta perioada, cu toate cele trei echipaje in puncte,
  • Ott Tänak a fost cel mai bine clasat pilot al echipei si a incheiat etapa a doua din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC) pe locul secund cu modelul Hyundai i20 Coupe WRC
  • Thierry Neuville si Craig Breen s-au clasat pe locurile sase, respectiv sapte, ajutand echipa sa adune puncte importante in clasamentul constructorilor

Hyundai Motorsport a terminat Raliul Suediei, etapa a doua din Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC), cu Ott Tänak si Martin Järveoja, copilotul sau, pe podium. Din cauza conditiilor meteo neobisnuit de calde pentru aceasta perioada, organizatorii etapei suedeze au scurtat raliul si in program au ramas doar noua probe speciale.

Aflat la cel de-al doilea raliu alaturi de echipa, echipajul estonian s-a clasat, dupa cele noua probe speciale desfasurate, pe locul secund in clasamentul general. Cu cel de-al patrulea timp în Power Stage, Ott Tänak a adunat 20 de puncte si a urcat pe locul sase in clasamentul general al pilotilor.

,,Sunt multumit ca am obtinut primul podium pentru echipa, mai ales ca a fost in conditii foarte dificile. Plecam de aici cu multe lucruri pozitive. Avem o masina rapida, dar mai trebuie sa ne acomodam cu ea. Dupa Monte-Carlo, era important pentru noi sa parcurgem cat mai multi kilometri. Am facut progrese importante si avem incredere mai mare in masina. Tinand cont de toate acestea a fost un weekend important pentru noi si sunt sigur ca vom obtine rezultate si mai bune in etapale urmatoare”, a spus Ott Tänak, citat de autostiri.ro.

Thierry Neuville si Nicolas Gilsoul, copilotul sau, au fost primii la start si asa i-a dezavantajat pe probele speciale de vineri. In final, echipajul belgian s-a clasat pe locul sase, Neuville reusind sa termine Power Stage cu cel de-al doilea timp. Astfel, dupa etapa din Suedia, Neuville este la egalitate de puncte, in fruntea clasamentului general al pilotilor, cu Elfyn Evans, castigatorul Raliului Suediei.

,,Pe finalul raliului am avut un singur obiectiv si anume sa incercam sa adunam cat mai multe puncte in Power Stage. Chiar daca nu am avut cel mai bun timp am reusit sa luam puncte importante si asta ne pastreaza in lupta pentru titlu. A fost un weekend dificil si nu cred ca puteam face mai mult in acest raliu. Este bine ca am minimizat pagubele si ne vom pregati mai bine pentru etapa urmatoare, a spus Thierry Neuville, citat de autostiri.ro.

Craig Breen si Paul Nagle, copilotul sau, au terminat cel de-al treilea raliu pentru Hyundai Motorsport pe locul sapte si au reusit sa-si ajute colegii intr-o etapa extrem de dificila.

,,A fost un weekend dificil si clar nu sunt multumit de rezultat. Ma bucur insa ca am revenit la volanul unei masini in WRC, dar din pacate nu am reusit sa ne implicam in lupta pentru un loc pe podium. Vremea si ordinea la start nu ne-au ajutat, asa ca am incercat sa obtinem maximum posibil. In final am incercat sa ajutam echipa cat mai mult si ma bucur ca am reusit asta”, a spus Craig Brenn, citat de autostiri.ro.

Dupa etapa din Suedia, echipa Hyundai Motorsport ocupa locul secund in clasamentul constructorilor cu un total de 63 de puncte. Podiumul obtinut de Ott Tänak a fost cel de-al doilea din 2020, dupa victoria din Raliul Monte-Carlo, si cel de-al saselea obtinut in etapa din Suedia.

,,Nu sunt foarte multumit dupa aceasta etapa. Nu am fost niciodata in masura sa ne luptam pentru victorie si am avut o abordare mult prea prudenta. Din fericire, Neuville este inca lider in clasamentul pilotilor, la egalitate de puncte cu Evans, si nu am pierdut atat de mult in clasamentul constructorilor. As vrea sa-i felicit pe Jari Huttunen si Mikko Lukka, copilotul sau, care s-au impus in categoria RC2. Este clar ca trebuie sa ne facem mai bine temele pentru urmatoarea etapa”, a spus si Andrea Adamo, directorul echipei, citat de autostiri.ro.

Cea de-a treia etapa din Campionatul Mondial de Raliuri FIA se va desfasura in Mexic in perioada 12 – 15 martie. Raliul Mexicului va fi prima etapa pe macadam din sezonul 2020 si se va desfasura la temperaturi mult mai ridicate.

Rezultate Raliul Suediei 2020

1          E. Evans          S. Martin          Toyota Yaris WRC                    1:11:43.1

2          O. Tänak          M. Järveoja      Hyundai i20 Coupe WRC                     +12.7

3          K. Rovanperä    J. Halttunen      Toyota Yaris WRC                    +20.2

4          S. Ogier                       J. Ingrassia      Toyota Yaris WRC                    +23.6

5          E. Lappi                        J. Ferm             Ford Fiesta WRC                                  +32.4

6          T. Neuville       N. Gilsoul        Hyundai i20 Coupe WRC                     +33.8

7          C. Breen          P. Nagle                       Hyundai i20 Coupe WRC                     +1:00.9

8          T. Suninen        J. Lehtinen        Ford Fiesta WRC                                  +1:24.5

9          T. Katsuta        D. Barritt                      Toyota Yaris WRC                    +1:59.6

10        J. Huttunen       M. Lukka          Hyundai i20 R5                         +4:03.0

Clasament general constructori – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC)

1          Toyota Gazoo Racing World Rally Team           73 puncte

2          Hyundai Shell Mobis World Rally Team          63 p

3          M-Sport Ford World Rally Team                        40 p

Clasament general piloti – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC

1          E. Evans          42 puncte

2          T. Neuville       42 p

3          S. Ogier                       37 p

4          K. Rovanperä    30 p

5          E. Lappi                        24 p

6          O. Tänak          20 p

7          T. Suninen        11 p

8          S.Loeb             8 p

9          T. Katsuta        8 p

10        C. Breen          6 p

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , ,

Category: Prima pagina, WRC

Citește articolul precedent:
Spa-Francorchamps: opt clasări în puncte pentru BMW M4 DTM în ciuda unui start de sezon dificil

Chiar dacă runda de deschidere a stagiunii nu a fost una uşoară pentru modelele BMW M4 DTM, reprezentanţii BMW au...

Închide