Organizatorii Marelui Premiu de Formula 1 al Coreei de Sud au obţinut o reducere de 20 de milioane de dolari pentru 2012
Organizatorii Marelui Premiu de Formula 1 al Coreei de Sud au renegociat contractul cu Formula One Management (FOM) şi au obţinut o reducere de 20,5 milioane de dolari pentru ediţia din acest an.
Potrivit unui oficial al guvernului provinciei Jeolla de Sud, care a criticat deficitul acumulat după prima ediţie a cursei de Formula 1, din 2010, negocierile cu FOM sunt terminate şi este aşteptat să fie încheiat un nou contract.
„Noul contract ne va ajuta să reducem deficitul şi să organizăm cursa în condiţii mai stabile”, a declarat, pentru AFP, oficalul respectiv, sub protecţia anonimatului, potrivit Mediafax.
El a precizat că FOM a acceptat să-şi reducă pretenţiile cu circa 23 de miliarde de woni (20,5 milioane de dolari).Până în prezent, FOM nu a confirmat aceste informaţii. Potrivit unor surse din cadrul guvernului provincial, durata contractului, valabil până în 2016, cu opţiune de prelungire pentru încă cinci ani, nu se va modifica
După a doua ediţie a cursei sud-coreene, care a avut loc în octombrie trecut, comitetul de organizare a ameninţat că va renunţa la acest Mare Premiu din cauza pierderilor, dar Bernie Ecclestone, care administrează contractele FOM, a exclus posibilitatea de a renegocia suma înţelegerii, care se ridică la 55 de milioane de dolari, sumă ce include şi drepturile TV.
Potrivit unor publicaţii locale, organizatorii nu vor mai plăti în 2012 drepturile TV, estimate la 17,6 milioarde de woni, iar comisionul FOM va scădea cu 10 la sută, astfel că bilanţul Grand Prix-ului va putea fi mai uşor de echilibrat.Cheltuielile totale pentru ediţia din 2011 au fost de 79 de milioane de dolari, conform Korea Herald, în timp ce veniturile au fost de numai 23 de milioane de dolari.
Estimări pentru MP de Formula 1 al Coreei de Sud din 2012
Pierderile pentru ediţia din acest an, care va avea loc între 12 şi 14 octombrie, ar putea ajunge la 26 de milioane de dolari, potrivit sursei citate. Costurile ridicate pentru organizarea unei curse de Formula 1 suscită dezabteri aprinse în toate ţările Asiei, după ce această problemă s-a pus şi în Europa, forţându-l pe Ecclestone să accepte renegocierea contractelor cu autorităţile locale.
În 2008, organizatorii Marelui Premiu al Chinei au fost foarte aproape de a părăsi Formula 1, însă contractul a fost prelungit în cele din urmă. Din aceleaşi motive, autorităţile turce au decis să nu mai organizeze cursa de la Istanbul, începând din acest an.
Sursa: Mediafax