Astazi ,,Omul din spatele castii” este pilotul Ciprian Raileanu, care s-a facut remarcat la etapele de Viteza in Coasta prin modul sau inedit de a conduce kartul cu care reuseste sa ofere spectacol pe fiecare proba si sa stranga ropote de aplauze din partea fanilor. Nu exista spectatori care sa nu fi avut parte de un show marca Ciprian Raileanu.
Ana – Maria Florea: Ce inseamna lupta cu secundele?
Ciprian Raileanu: Cred că lupta asta se defineşte aşa: să scoţi tot ce se poate din tine şi din materialul de concurs pe care îl ai la dispoziţie. Combinaţia asta nu garantează locul întâi, totuşi, din păcate. Eu sunt mai mult decât mulţumit dacă ştiu că am dat totul într-o cursă şi am mers la limită. Dar, aşa cum se întâmplă mereu în viaţă, uneori iese bine, alteori nu.
Ana – Maria Florea: Alege o etapa de Viteza in Coasta din Romania. Cu ce masina si ce personaj din motorsportul mondial ti-ai dori sa te insoteasca?
Ciprian Raileanu: Fiecare etapă de coastă din ţară îşi are particularităţile ei; din acest motiv le apreciez pe toate şi îmi e greu să aleg una favorită. Uite, Sinaia, spre exemplu. Esenţa la coasta asta este alergatul între borduri; senzaţia este una extrem de faină. La Râsnov îmi plac la nebunie cele două ace de păr legate, unde pot face un drift complet pe ele. Rânca îmi este dragă pentru secţiunea aia cu vizbilitate maximă pentru spectatori. Poiana este de viteză. Teliu mă ”chinuieşte” cu înlănţuirile virajelor. Şugaşul mă amuză pentru sărituri (aşa e când nu ai suspensie, doar vorbim de un kart).
Desigur, astăzi prefer kartul. Asta pentru că senzaţiile când te dai cu aşa ceva sunt total diferite faţă de o maşină. Este o jucărie pur mecanică, unde contează enorm factorul uman. Eşti la câtiva centimetri deasupra asfaltului, ai un câmp vizual nelimitat. Plus sunetul motorului şi al eşapamentului!
Vorbim despre idoli, să înţeleg. Eh, aici sunt mai mulţi, vechi şi noi. Nu voi dai nici un nume, fiecare din ei având o trăsătură distinctă specifică, pe care o apreciez.
Ana – Maria Florea: Cum definesti tu curajul?
Ciprian Raileanu: Asta mi se pare o întrebare capcană. Aş începe cu curajul de a cheltui bani în motorsport. Desigur, unii preferă spre exemplu o vacanţă de vis, alţii o casă, eu prefer motorsportul în detrimental altor lucruri. Curajul de a alerga la viteză maximă este dat până la urmă de cunoaşterea în detaliu a materialului pe care îl ai la dispoziţie, completată cu experienţa acumulată. După atâţia ani de motorsport, pot spune că sunt mult mai calculat faţă de momentul de început.
Ana – Maria Florea: Daca in momentul acesta ai avea sansa sa calatoresti la oricare etapa de motorsport din lumea asta, care ar fi aia si de ce?
Ciprian Raileanu: Pikes Peak ca şi coastă şi Raliul Finlandei. Pikes Peak pentru frumuseţea traseului şi lungimea lui, şi în mod special pentru ultima sa secţiune, unde ai într-o parte hăul iar în cealaltă ai muntele. Să nu uităm şi de tehnicitatea traseului, unde ai porţiuni întregi unde nu ai puncte de reper. Cât despre viteză, nu mai vorbesc.
Raliul Finlandei îmi place în mod deosebit pentru viteza cu care se aleargă pe probe şi desigur, pentru sărituri.
Oricum, orice cursă în motorsport are farmecul şi specificul ei…
Ana – Maria Florea: Cine este omul din spatele castii?
Ciprian Raileanu: Dacă ne luăm după porecle, sunt Showman, Omul Orchestră, Kartileanu, Ken Block de România, Nebunu’. Adevărul este că îmi place enorm derapajul controlat, indiferent de maşinăria pe care o pilotez. Un bonus în treaba asta este să pilotezi un kart, la câţiva centrimetri de asfalt şi să simţi că nu ai nimic în jur şi că eşti liber.
Îmi este puţin incomod să mă descriu; prefer să fiu judecat funcţie de ceea ce fac, pentru că în motorsport consider că interacţiunea cu cei ce ne privesc şi cei ce ne fac publicitate este esenţială.
Am nişte reguli pe care le respect. Prima: dacă tot o fac, hai să o fac cât mai profesionist cu putinţă. Dacă este vorba de showuri, nu depăşesc limitele de siguranţă. Dacă este vorba de concurs, desigur, ţinta este vârful clasamentului, Fiecare etapă o abordez la modul serios, pregătirile le fac de dinainte, cu mai multe zile (ok, au fost şi excepţii şi posibil vor mai exista). Materialul de concurs: cât mai spre vârf; nu fac rabat de la treaba asta.
În zilele de concurs, înainte de fiecare ieşire îmi rezerv câteva minute cu mine însumi, pentru detaşare şi concentrare. Reanalizez punctele cheie, fac strategii. Apoi, casca pe cap şi… gaz!
Dacă este vorba de showuri dedicate, spre exemplu pe pistă sau alte locuri speciale, lucrurile stau altfel: regizez un scenariu, felul în care se vor lega elementele de show şi ordinea lor, interacţiunea cu spectatorii. Aici lucrurile sunt mult mai aşezate, dacă pot spune aşa, iar rezultatul este un spectacol în adevăratul sens al cuvântului.
Ana – Maria Florea: Ai un mesaj pentru spectatorii ce va insotesc pe toate probele speciale?
Ciprian Raileanu: Tot ce fac este pentru spectatori, asta e sigur! Aprecierea lor este răsplata mea. Ştiu cum este să te trezeşti de dimineaţă, să te pregăteşti pentru o zi de curse ca spectator. Pleci de acasă devreme, apoi aştepţi, uneori chiar mult. Cunosc foarte bine sentimentul acesta. Aşa că din postura de pilot, fac tot ce pot să interacţionez direct şi cât mai mult cu spectatorii.
În parcul de service, la mine este deschis. Las oamenii să se urce în kart, să-i facă poze. Copiii au prioritate! Răspund tuturor…
Pe urcările de coastă, trag tot timpul cu ochiul la cei de pe margine; dacă reuşesc, fac semne discrete (atât cât să nu risc), de genul un mic salut cu mâna, un dat din cap. Pe coborâri, discutăm de cu totul altceva. Încerc să dau mâna cu cât mai mulţi dintre cei aflaţi pe margine şi desigur, showuri: cerculeţe, spirale, elici, cerculeţe pe lângă gleznele cuiva ales de mine în care am încredere, totul în nori de fum cât mai mari şi, ceea ce îmi este caracteristic, cu mâinile şi piciorul stâng în aer. Îmi aduc aminte de un moment cu totul special, pe una din coborârile de pe Poiana (se vede pe unul din onboardurile de pe pagina mea de Facebook). La Turnul Alb, lume multă. Trec pe lângă spectatori, bat palma cu ei… La un moment dat, văd un copil mic, ţinut în braţe de tatăl său. Bucuria şi zâmbetul de pe faţa copilului: nepreţuite. Am bătut palma cu el şi l-am privit ochii. Ce bucurie şi exaltare puteau să exprime! Ce-mi pot dori mai mult de atât?
Multumim Ciprian pentru spectacolul oferit de fiecare data.
Seria ,,Omul din spatele castii” continua cu noi interviuri.
Credit foto: Dan Strauti – Autostiri.ro, Eduard Popa – Autostiri.ro, Serban Teodor, Robert Photography, RallyPhotohunters
