Emisii şi consum reduse, graţie noilor motoare Euro 6. Siguranţă sporită datorită noilor sisteme de asistenţă pentru şofer. Design rafinat, cu muchii clare.
Trenul de rulare are la bază tehnologii de ultimă oră, motoarele noi disponibile pentru noul Caddy oferind eficienţă maximă şi îndeplinind cerinţele normei de poluare Euro 6. Toate cele patru versiuni de motoare diesel TDI sunt de 2,0 litri şi au patru cilindri. Puterea lor se încadrează în plaja de la 55 kW / 75 CP la 110 kW / 150 CP pentru cel mai puternic motor. Cel mai mic consum de combustibil este înregistrat de Caddy Furgon Blue Motion, special dezvoltat pentru livrările urbane: „Cu consumul său redus, de sub 4 litri la 100 de kilometri, noul Caddy defineşte noi standarde”, explică Dr. Eckhard Scholz, Preşedintele Consiliului de Administraţie al mărcii Volkswagen Autovehicule Comerciale. El continuă: „De asemenea, noul motor TGI de 1,4 litri, succesorul popularului Caddy EcoFuel, consumă doar 4,1 kg de gaz natural la 100 de kilometri. Graţie măsurilor de downsizing şi a supraalimentării cu turbină, oferă un plus de putere faţă de modelul anterior, consumând totodată cu până la 28 % mai puţin. Aceste performanţe sunt în beneficiul tuturor, fiind blânde atât cu mediul, cât şi cu bugetul.”
În ceea ce priveşte motoarele pe benzină, sunt oferite spre alegere trei versiuni. Această gamă oferă motorul TSI de 1,2 litri cu 62 kW / 84 CP, propulsorul TSI de 1,0 litru cu trei cilindri cu o putere de 75 KW / 102 CP şi motorul TSI cu patru cilindri, de 1,4 litri care generează 92 KW / 125 CP. Numeroasele dotări de siguranţă şi confort disponibile pentru noul Caddy protejează ocupanţii şi ajută şoferul. „În acest scop, am încorporat un număr mare de sisteme de asistenţă pentru şofer, neegalate în segmentul van-urilor pentru livrări urbane”, a declarat Hans-Joachim Rothenpieler, membru al Consiliului de Administraţie al mărcii Volkswagen Autovehicule Comerciale. Printre acestea se numără sistemul de monitorizare a vecinătăţii „Front Assist”, inclusiv funcţia City de frânare de urgenţă: dacă şoferul nu observă un obstacol când maşina se deplasează cu o viteză de sub 30 km/h, sistemul acţionează automat frânele şi, în cazul ideal, împiedică astfel complet coliziunea. În versiunile pentru pasageri, de exemplu, noul Caddy dispune adiţional şi de airbag-uri laterale şi de tip cortină.
Volkswagen Autovehicule Comerciale prezintă în premieră a patra generaţie a extrem de popularului model Caddy. În cei 11 ani de producţie, mult premiata generaţie anterioară a fost vândută în circa 1,5 milioane de exemplare la nivel mondial. Un succes pe care Caddy intenţionează să-l continue, pentru că van-ul pentru livrări urbane şi fratele său pentru uz personal au fost optimizate şi rafinate în toate privinţele.
În Germania, preţurile pentru noul Caddy încep de la 14.785,00 € (net, furgon) şi 15.330,00 € net (18.242,70 € brut, versiunea Conceptline, care înlocuieşte linia de echipare anterioară Startline), fiecare cu motorul de intrare în gamă TSI de 62 kW şi astfel, ajustate din punctul de vedere al dotărilor incluse, preţul se situează sub cel al modelelor predecesoare.
Aproximativ 22 % ale tuturor accidentelor care implică răniri sunt coliziuni cu mai mult de un obstacol. Pentru a minimiza riscul reieşit din acest scenariu, sistemul premiat de evitare a coliziunilor multiple, Multicollision Brake, este inclus în echiparea standard a modelului Caddy. După o coliziune, acesta iniţiază automat frânarea, dacă şoferul nu mai are capacitatea de a interveni.
Alte opţiuni disponibile sunt sistemele „Light Assist” şi detectorul de oboseală. Acesta din urmă recunoaşte orice devieri de la conduita obişnuită la volan şi îi recomandă şoferului o pauză când detectează că aceasta ar fi necesară Ca dotare opţională mai este disponibil şi parbrizul încălzit, care ajută la menţinerea în permanenţă a unei bune vizibilităţi.
La tempomatul adaptiv (Adaptive Cruise Control – ACC), care este activ la viteze cuprinse între 0 şi 160 km/h (DSG) sau 30 şi 160 km/h (transmisie manuală), un senzor radar monitorizează distanţa şi viteza relativă faţă de autovehiculele din faţă. Folosit în combinaţie cu DSG, ACC poate de asemenea încetini autovehiculul, de exemplu în blocajele sau congestiile din trafic, oprindu-l chiar complet.
În combinaţie cu sistemele radio Composition Colour şi Composition Media şi cu sistemul de radio-navigaţie Discover Media, clienţii pot comanda şi camera video pentru marşarier. Sistemul opţional „Park Assist” permite parcarea automată pe locurile de parcare paralele şi în unghi drept faţă de carosabil, aceasta fiind o dotare deosebit de practică mai ales pentru cei care oferă servicii de curierat.
Evoluţia unui bestseller: designul noului Caddy impresionează atât cu designul cu muchii mai pronunţate, cât şi cu suprafețele clar definite, marcate de o claritate rafinată. Secţiunea frontală redesenată şi secţiunea posterioară distinctivă conferă van-ului compact un caracter inconfundabil, accentuat de noul design al luminilor faţă şi spate. Deşi şi-a păstrat caracterul extrem de practic, van-ul de înaltă calitate destinat livrărilor urbane a câştigat un plus de personalitate, exclusivitate şi dinamism. În concordanţă cu exteriorul distinctiv, interiorul prezintă de asemenea linii şi forme accentuate. Elementele de decor marcante, cu guri de ventilaţie integrate şi dispozitivele de infotainment de nouă generaţie subliniază aspectul modern al noului Caddy.
Noul Caddy va fi lansat în Germania la finele lunii iunie, iar în celelalte ţări la scurt timp după aceea. Distribuitorii din Germania vor începe să preia comenzi din luna martie.
VIA: Volkswagen Autovehicule Comerciale



