spot_img

Michael Schrey și Pixum Team Adrenalin Motorsport câştigă trofeul BMW Sports Trophy

În cadrul tradiţionalei Retrospective a Sezonului BMW Motorsport ce a avut loc la sediul BMW Group Classic din München, au fost premiaţi cu BMW Sports Trophy cei mai de succes piloţi BMW privaţi şi cele mai bune echipe BMW private.

Din totalul de 332 de piloţi înscrişi, Michael Schrey a obţinut cele mai multe puncte, astfel că a fost recompensat cu un cec de 30,000 de euro. De asemenea, el va primi şi un test cu BMW M6 GT3 în 2017. În competiţia echipelor, Pixum Team Adrenalin Motorsport a triumfat pentru al treilea an consecutiv.

BMW Sports Trophy permite BMW Motorsport să onoreze performanţele pe care piloţii privaţi şi echipele private le obţin de-a lungul sezonului. Punctele sunt obţinute la volanul modelelor de curse BMW în diferite campionate şi la competiţii individuale pe parcursul intervalului 2015-2016.

Şi de această dată, competiţia a fost extrem de atractivă: în total, 332 de participanţi din 35 de ţări şi 59 de echipe s-au înscris pentru BMW Sports Trophy. Cu peste 700 de clasări din totalul de peste 4.000 în Top 10, BMW M235i Racing a fost cea mai de succes maşină folosită de piloţii privaţi şi echipele private. La cea de-a 55-a ediţie a BMW Sports Trophy, premiile totale pentru competiţia piloţilor au fost de 250.000 de euro. Cele mai de succes zece echipe au primit 100.000 de euro.

„În fiecare an, sunt impresionat de dezvoltarea fantastică a BMW Sports Trophy”, a declarat directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt. „Familia BMW Motorsport globală continuă să crească în fiecare sezon. Prin victoriile lor cu modelele BMW de curse într-o asemenea varietate de competiţii, piloţii privaţi şi echipele private sunt ambasadori excelenţi pentru marca BMW şi BMW Motorsport. Le mulţumesc tuturor celor 332 de piloţi şi 59 de echipe care au acumulat puncte de-a lungul sezonului anterior. În mod special vreau să-i felicit pe Michael Schrey şi Pixum Team Adrenalin Motorsport. Să reuşeşti să te impui în faţa unei concurenţe atât de puternice este o performanţă impresionantă.”

Cu un total de 486 de puncte, Schrey a putut să reziste atacurilor venite din partea celor mai apropiaţi rivali, Christopher Rink (Germania, 465) şi Danny Brink (Germania, 435). De-a lungul întregului sezon, el l-a avut drept coechipier pe Alexander Mies (Germania) într-un BMW M235i Racing Cup, competiţie monobrand ce a fost organizată în cadrul campionatului de anduranţă VLN de la Nürburgring (Germania) – nu doar că a câştiga cupa, dar a ocupat primul loc şi în clasamentul general VLN. El s-a bucurat de un debut încununat de succes şi în alte competiţii, inclusiv o victorie la clasă în cursa de 24 de ore de la Nürburgring (Germania).

„Acest premiu este cireaşa de pe tort”, a declarat Schrey, citat de autostiri.ro, care a primit trofeul de la campionul DTM Marco Wittmann (Germania). „Am avut un sezon fantastic, am câştigat titlul atât în VLN, cât şi în BMW M235i Racing Cup. Cu toate acestea, victoria în competiţia piloţilor din BMW Sports Trophy este şi ea foarte specială. Este un titlul internaţional şi unul pe care nu îl poţi câştiga în fiecare an. Sezonul acestea, totul a funcţionat perfect. Sunt foarte mândru de acest lucru.”

După ce a câştigat competiţia echipelor în ultimii doi ani, Pixum Team Adrenalin Motorsport a fost încă o dată forţa dominantă în stagiunea 2015/2016. Gruparea condusă de directorul Matthias Unger (Germania) a câştigat cel de-al treilea titlu al echipelor în BMW Sports Trophy cu un total de 1.058 de puncte.

„Este fantastic să câştigăm din nou”, a declarat directorul Unger după primirea trofeului de la Stefan Reinhold (Germania), directorul echipei BMW Team RMG din DTM. „Această a treia victorie consecutivă a fost obţinută după o muncă asiduă. Am fi putut avea mai multe maşini în acţiune, dar fiecare categorie în care am luat startul a fost deosebit de competitivă. Obţinerea punctelor necesare în aceste competiţie este departe de a fi o chestiune facilă. Aş vrea să mulţumesc echipei mele şi piloţilor mei, fără de care acest titlu nu ar fi fost posibil.”

În total, Pixum Team Adrenalin Motorsport a obţinut 22 de victorii de clasă şi a încheiat sezonul înaintea echipelor West Surrey Racing şi Securtal Sorg Rennsport (fiecare cu 809 puncte).

Un efort similar este organizat şi pentru BMW Motorrad cu BMW Motorrad Race Trophy. Demersul a adunat în acest an 127 de piloţi din 27 de ţări. Trofeul a fost câştigat de canadianul Jordan Szoke, în vârstă de 37 de ani,câştigătorul Canadian Super Bike. În total au fost recompensate primele 15 locuri din clasament cu un fond de premiere total de premiere de 100.000 Euro. Din regiune, bulgarul Martin Choy s-a clasat pe locul 28, în timp ce pilotul ceh Lukáš Pešek s-a clasat pe 10.

Clasament final în competiţia piloţilor din BMW Sports Trophy 2015/2016

Loc Nume Puncte
1 Michael Schrey 486,00
2 Christopher Rink 465,00
3 Danny Brink 435,00
4 Gabriele Piana 420,00
5 Hajo Müller 392,00
6 Alexander Mies 389,00
7 Rolf Derscheid 374,00
Zoran Radulovic 374,00
9 Jens Riemer 368,00
Dominik Thiemann 368,00
11 Sam Tordoff 367,00
12 Michael Flehmer 356,00
13 Robert Collard 330,00
14 Bret Curtis 316,00
15 Gustavo Yacaman 270,00
Fernando Monje 270,00
17 Bernd Küpper 257,00
18 Miguel Ramos 252,00
19 Stefano Comandini 241,00
20 Alberto Cerqui 238,00
21 Michael Mönch 232,00
22 Jack Goff 227,00
23 Victor Bouveng 208,00
24 Ward Sluys 206,00
25 Rudi Adams 203,00
Thomas Jäger 203,00

Clasament final în competiţia echipelor din BMW Sports Trophy 2015/2016

Loc Echipă Puncte
1 Pixum Team Adrenalin Motorsport 1058,00
2 West Surrey Racing 809,00
3 Team Securtal Sorg Rennsport 809,00
4 Hofor Racing 646,00
5 JR Motorsport 635,00
6 Teo Martín Motorsport 522,00
7 Bonk Motorsport 507,00
8 Turner Motorsport 455,00
9 Walkenhorst Motorsport powered by Dunlop 426,00
10 Ekris Motorsport 291,00

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,568FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,770AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri