- Între 12-14 septembrie, la întâlnirea de Cupa Davis România – Suedia, de la Arenele BNR, Mercedes-Benz Romȃnia, cu sprijinul Ţiriac Auto, a pus la dispoziţia organizatorilor şi jucătorilor mai multe modele Clasa E, Clasa C și Clasa V.
- La aceastăîntâlnire din cadrul Cupei Davis, România a obținut victoria.
- Mercedes-Benz România a sprijinit Federaţia Română de Tenis în mai multe rȃnduri, iar în luna martie a acestui an au încheiat un parteneriat oficial.
Mercedes-Benz Romȃnia a susţinut întâlnirea de Cupa Davis dintre România şi Suedia, contând pentru Play-off Tur 1 din Grupa I, Zona Euro/Africană. Meciurile au avut loc în perioada 12-14 septembrie, la Arenele BNR din Bucureşti, și s-au încheiat cu victoria României.
Partida s-a desfăşurat după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu au fost programate vineri, 12 septembrie, meciul de dublu s-a jucat sâmbătă, 13 septembrie, iar duminică, 14 septembrie, s-au disputat celelalte două meciuri de simplu. România a rămasîn Grupa I, Zona Euro/Africană, iar Suedia va juca barajul pentru menţinerea în Grupa I cu Letonia.
În calitate de partener al acestei competiţii, Mercedes-Benz România, cu sprijinul Ţiriac Auto, a oferit organizatorilor autoturisme Clasa E, Clasa C şi Clasa V. Acestea au stat la dispoziţia sportivilor pe durata meciurilor, iar alte trei modele – Clasa E Limuzină, E Coupe și Clasa C – au fost expuse în spaţiul Arenelor BNR.
„Mercedes-Benz Romȃnia nu este la prima asociere cu tenisul romȃnesc, aşa că am acceptat cu plăcere invitaţia de a participa la această întȃlnire a Cupei Davis. I-am ţinut pumnii echipei Romȃniei, de pe marginea terenului, şi îi dorim în continuare rezultate excelente!”, declară Boris Billich, CEO & Preşedinte al Mercedes-Benz România, citat de Autostiri.ro.
Din echipa de Cupa Davis a Romȃniei au fost nominalizaţi pe lista oficială jucătorii Adrian Ungur, Marius Copil, Horia Tecău şi Florin Mergea. Căpitanul-nejucător al echipei României este Andrei Pavel. Echipa Suediei a fost formată din Elias Ymer, Christian Lindell, Isak Arvidsson şi Johan Brunstrom, conduşi de pe bancă de căpitanul Fredrik Rosengren. Echipele de Cupa Davis ale României şi Suediei s-au mai întâlnit de două ori până acum, în 1979 și 2009, ambele întâlniri fiind câştigate de jucătorii scandinavi.
Organizatorii au primit, ca Maşină Oficială, limuzine Clasa E. Clasa E de la Mercedes-Benz este un trendsetter atunci când vine vorba de tehnologiile pe care le înglobează, iar acest lucru este reflectat şi în designul maşinii. Prin multiplele dotări de siguranţă, Clasa E a oferit pasagerilor un transport rapid, confortabil şi extrem de sigur.
De asemenea, un alt model pus la dispoziţia jucătorilor, Mercedes-Benz Clasa C, este de referinţă în segmentul său, prin dotări tehnice inovatoare. Cu un design aerodinamic şi un interior ultra-luxos, noua Clasă C este un simbol al confortului, rafinamentului şi eleganţei.
Chiar dacă este cel mai tânăr şi spaţios membru al familiei de autoturisme Mercedes-Benz, noua Clasă V setează noi standarde în segmentul său datorită design-ului și inovaţiilor prezente în premieră la bord. Clasa V oferă spaţiu interior pentru până la opt persoane și o funcţionalitate exemplară combinată cu un design premium, eficienţăși siguranţă – toate acestea fiind caracteristici definitorii pentru autovehiculele care poartă steaua cu trei colţuri.
Prima colaborare dintre Mercedes-Benz România şi Federaţia Română de Tenis a avut loc în anul 2012, când Mercedes-Benz România a sprijinit turneul feminin BCR Open România, Mercedes-Benz fiind Maşina Oficială a competiţiei.
Mercedes-Benz România a devenit partener oficial al Federaţiei Române de Tenis în luna martie a acestui an, când a încheiat încă două parteneriate importante și cu Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern şi cu Fundaţia Olimpică Română, oferindu-le câte un Mercedes-Benz Vito. Timp de trei ani, cele trei organizaţii sportive vor putea utiliza acest autovehicul în activităţile pe care le vor desfăşura. În plus, în luna iulie, Mercedes-Benz România a sprijinit WTA Bucharest Open, cel mai mare turneu de tenis feminin din România, desfăşurat la Arenele BNR din Bucureşti.
Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro