Radu Necula, Szabo Csongor, Peter Kelemen, Alex Ardelean și Călin Bucur sunt cei cinci piloți înscriși în Cupa Suzuki care vor lua startul în acest weekend la Transilvania Rally, etapa a șasea din Campionatul Național de Raliuri Dunlop. Etapa de la Cluj are o lungime de 106,94 km împărțiți în zece probe speciale.
Lupta pentru puncte și premiile puse în joc din Cupa Suzuki se va da în acest weekend pe cele opt probe speciale din Transilvania Rally. Etapa a șasea din Campionatul Național de Raliuri se va desfășura în perioada 21 – 23 iulie pe cele zece probe speciale de asfalt din jurul orașului Cluj.
Pe lista de start vor fi cinci echipaje, care concurează cu modelul Suzuki Swift Sport, înscrise și în Cupa Suzuki, lupta pentru titlul acestui sezon fiind una extrem de disputată. După Raliul Moldovei Moinești, Radu Necula a preluat din nou conducerea în clasamentul general al Cupei Suzuki cu un total de 125 de puncte fiind urmat de Szabo Csongor (115 p), Peter Kelemen (113 p), Alex Ardelean (104 p), Călin Bucur (25 p), Andrei Mușețeanu (22 p), Cristi Rus (20 p), Andrei Stan (20 p), Gabriel Ene (18 p) și Ioan Zarug (10 p).
Radu Necula și Adrian Temeș, copilotul său, au câștigat două etape din Cupa Suzuki în acest sezon și sunt pregătiți să continue în același ritm și la Transilvania Rally. “Urmează un raliu dificil și chiar dacă avem un avans de 10 puncte trebuie să fim foarte atenți pe fiecare probă. Am câștigat până acum două etape pe macadam și îmi doresc acum o victorie și pe asfalt”, a spus Radu Necula, pilotul Bella Casa.
După problemele din Raliul Moldovei Moinești, Szabo Csongor și Robert Maior, copilotul său, și-au propus să câștige etapa de la Cluj și să recupereze cât mai multe puncte posibil în Cupa Suzuki. “Suntem pregătiți să continuăm lupta atât în Cupă, cât și la clasa 9. Mă simt bine la Cluj, îmi plac probele, așa că facem o dictare bună și atacăm. Lupta este strânsă, deci trebuie să mergem tare”, a spus Szabo Csongor, citat de autostiri.ro.
La Cluj, Peter Kelemen, ocupantul poziției a treia în clasamentul Cupei Suzuki, va concura cu Marcus Andreoiu, care-l înlocuiește la această etapă pe Gyula Molnar. “Având probleme la mașină și probleme de buget, sper să nu rămânem mult în urmă în lupta pentru punctele care contează pentru campionat și sper să fie totul în regulă și pentru ultimele două etape din acest sezon”, a spus Peter Kelemen, citat de autostiri.ro.
Alex Ardelean și Horațiu Baltador sunt și ei pregătiți pentru etapa de la Cluj, unul dintre obiectivele lor fiind să-și ajute cât mai mult echipa, Sibiu Racing Team, în încercarea de a câștiga titlul anul acesta. “Venim la Cluj cu moralul foarte ridicat după ultimele doua etape de la Tulcea și Bacău, dar cred că va fi unul dintre cele mai grele raliuri de anul acesta. Chiar dacă nu e suprafața noastră preferată am învățat foarte multe după etapele de la Brașov și Sibiu, iar acest lucru vrem să-l punem în aplicare aici”, a spus Horațiu Baltador, copilotul echipajului, citat de autostiri.ro.
După o pauză de câteva etape din Cupa Suzuki, Călin Bucur revine în campionat alături de Levente Csegzy pe modelul Suzuki Swift Sport. “Vreau să mă obișnuiesc repede cu noua mașină pe asfalt, va fi un raliu tehnic unde se merge foarte tare. Obiectivul este clasarea cât mai sus la clasa 9 și Cupa Suzuki”, a spus pilotul sibian, citat de autostiri.ro.
Transilvania Rally se va desfășura în perioada 21 – 23 iulie. Startul oficial se va da joi seara de la ora 20:00 în Piața Unirii Cluj-Napoca, iar cele zece probe speciale sunt programate vineri și sâmbătă. La finalul fiecărei zile este programată o super specială, vineri de la ora 20:30 în Piața Unirii și sâmbătă în parcarea centrului comercial Polus Center de la ora 16:09.
Sursa si imagini: comunicat transmis Autostiri.ro