spot_img

Interviu & Video. Cyp Răileanu vrea să aducă drifting-ul în lumea kartingului!

Pe Cyp Răileanu îl ştim de anul trecut de la Concursul de Accelerare organizat de GTT Racing la Braşov. Demonstraţia lui de la acel eveniment a mai dezgheţat puţin inimile fanilor, îngheţate de frigul de afară!

De atunci am colaborat cu el de multe ori, însă acum el a venit cu o idee nouă, chiar inedită! Cu sprijinul Federaţiei Române de Drift, Cyp vrea să organizeze un campionat de Kart Drifting, pentru toţi cei care apreciază nebuniile celor ca el!

autostiri.ro: Multă lume te numeşte Ken Block al României, iar din clipul video (nr. Link-ul de la sfârşitul interviului) se poate observa foarte uşor de ce! Cum reuşeşti?

Cyp Răileanu: <<Râde cu poftă>> Adevărul e că mi-ar place să fac parte din echipa lui Ken pentru filmările de la Gymkhana… Oricum, el este o sursă de inspiraţie pentru mine pe lângă alţii, iar filmele sale sunt impresionante. Şi pentru ca în lumea driftului se poartă moda de a avea ”nume de cod”, mă gândesc de ceva timp să folosesc Cyp KBR ca nume de show.

Cât despre felul în care reuşesc să fac drifturile nu ştiu să răspund exact. E pur şi simplu inspiraţie de moment, peste care se adaugă anii de experienţă şi dorinţa mea de adrenalină. M-am uitat cu atenţie la diferitele momente din film. Chiar şi eu sunt surprins de reuşite: vezi trasele de drift cu puncte clare ale interioarelor virajelor, unghiurile de atac, viteze… Când eşti la volan nu ai timp să conştientizezi astfel de lucruri.

autostiri.ro: Ai avut două ieşiri în decor în film. Ce s-a întâmplat?

Cyp: Eh, sunt lucruri care se mai întâmplă. La prima ieşire gumele erau reci şi în plus am ratat o schimbare de viteză în jos. La a doua ieşire am fost un pic prea entuziast cu acul de păr pe stânga; l-am atacat prea devreme şi prea în viteză. La ieşire am prins vibratorul cu roata dreapta spate şi m-a aruncat destul de violent înapoi pe pistă, la un unghi de atac prea mare… Dar aş zice că ieşirile acestea au contribuit la spectacol, chiar dacă nu au fost planificate.

autostiri.ro: Din ce context face parte clip-ul de mai jos?

Cyp: Nu este ceva anume. Fan clubul Cyp & HusqZilla este în creştere accentuată şi încerc să mă revanşez faţă de suporteri şi pe această cale. Ei pot să vadă doar anumite părţi ale traseelor, aşa că le ofer posibilitatea să le vadă şi pe celelalte. Ori de câte ori am ocazia, pe pista de karting de la Ghimbav şi nu numai fac un mic show demonstrativ de kart drifting, cu toate elementele ce se văd în film.

Oricum, pentru viitorul apropiat am în planuri montarea unui spectacol de kart drifting, cu toate trick-urile pe care le ştiu. Vreau să includ în spectacol şi o maşină de drift, cu care să cresc nivelul de adrenalină al spectatorilor, dar şi al meu. De curând am avut o astfel de încercare cu Gabi Onofrei… Rezultatul e fabulos! Rămâne de văzut data şi locaţia pentru show…

autostiri.ro: Spuneai ceva de un proiect nou al tău…

Cyp: Da! Una din ţintele majore pentru anul acesta şi anul viitor este organizarea Campionatului Naţional de Kart Drifting, în cadrul Federaţiei Române de Drift, cu reguli similare driftului cu maşini. Am sprijinul federaţie pentru asta… Deocamdată mă lupt să-mi fac cunoscută intenţia; se pare că sunt destui care ar dori să participe…

autostiri.ro: Ce cascadorii vrei să mai încerci pe viitor?

Cyp: Nu le-aş numi cascadorii. Este doar un mers spectaculos, care are priză mare la public. Iar mie chiar îmi place driftul. Într-adevăr, mai încerc şi alte manevre; când le voi stăpâni cum trebuie, le veţi vedea.

autostiri.ro: Un sfat pentru cei care vor să se apuce de aşa ceva!

Cyp: Braţe de oţel, să se pregătească pentru multe, foarte multe cauciucuri distruse şi ieşiri în decor. Dar merită! A, şi să vină să-şi încerce forţele în Campionatul de Kart Drifting…

VIDEO Kart Drifting

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,322FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,540AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri