spot_img

Internațional BAJA 500 București: echipajul brașovean Dan Berger – Costin Zaharia în top 5

Desfășurată în perioada 22 –  23 aprilie a.c., Internațional BAJA 500 București a reunit la start 54 de echipaje. Internațional BAJA 500 București a reprezentat prima etapă din Campionatul Național de Rally-Raid.

Competiția BAJA 500 București se înscrie ca o prima etapă în clasamentul general al East European Baja Championship, fiind urmată de Rally Greece Off Road; Baja Bulgaria și Isoff Turkey, dar și în Campionatul Național de Tot Teren.

Aliniați la startul unei competiții la caer au participat piloți și echipaje cu experiență în competițiile de rally-raid, echipajul Dan Berger – Costi Zaharia a reușit să impresioneze. Dincolo de efort, de concentrare, de lupta cu ei înșiși, cu oboseala, cu stresul, de materialul de concurs modest, satisfacția unui rezultat remarcabil a poposit pe chipurile și în sufletul brașovenilor imediat după terminarea competiției. Dan și Costi au reușit să ocupe locul al 5-lea în clasamentul general al rally-raidu-ului (rezultat provozoriu până la omologare).

„M-am bucurat de evoluția noastră și de rezultatul obținut la BAJA 500. A fost o cursă de anvergură foarte grea,” declara Dan Berger imediat după finișul competiției. „Am fost nevoiți să rulăm destul de tare pentru a ne menține dar și pentru a avea certitudinea ocupării unui loc cât mai bun. A fost o cursă de anduranță solicitantă, similară cu cele din Baja Mexic 500 și Baja Mexic 1000. A fost o cursă lungă, o frumoasă premieră pentru motorsportul românesc, o cursă solicitantă, epuizantă, dar frumoasă. Mi-am pregătiti mașina în limita bugetului, nu foarte consistent și cu atât mai mult sunt fericit de rezultatul obținut.,” a menționat pilotul Dan Berger, pentru autostiri.ro.

Echipajul brașovean a avut un parcurs bun și a reușit să depășească cu bine fiecare moment dificil din cursă. Limitele bugetare le-au impus să efectueze deplasarea fără echipa de mecanici, atât de necesară într-o competiție în care trecerea de la extaz la agonie durează o secundă. Pentru echipajul brașovean, în această formulă, a fost debutul în rally-raid.

„Am venit fără mecanici și am depus un efort suplimentar. Vreau să mulțumesc tuturor celor care mă susțin dar și colegului meu, Costi un navigator inteligent, cu fler care a reușit să treacă cu bine peste toate momentele cursei. Am reușit împreună să gestionăm corect și eficient o cursă dură și frumoasă. Tot timpul am fost atent, m-am concentrat și m-am străduit să-mi gestionez cât mai bine adrenalina,” a conchis Berger.

Premergător cursei, vremea s-a schimbat iar precipitațiile abundente au transformat anumite zone din traseu în obstacole greu de trecut sau traversat. Dacă un pilot trebuie să se asigure că a înțeles mesajul descifrat, transmis  și să mențină un ritm alert dar si să conserve materialul de concurs, navigatorul trebuie să-și folosească puterea de concentrare pentru a citi și identifica reperele și traseele pe care le vor urma în concurs, pozițiile și punctele pe care le vor atinge dar și punctele obligatorii de CT (control traseu) prin care vor trece. Costin Zaharia are în palmaresul său o cupă câștigată alături de Forin Guran în 2009, TRANSCARPATIC RALLY, o cursă de peste 1800 de kilometri desfășurată pe durata a mai multe zile și probe speciale. Visul său de continua în astfel de concursuri s-a conturat acum, iar provocarea a fost această cursă de anduranță similară cu probele speciale din Dakar.

„Satisfacție, bucurie, performanță, ambiție, efort, emoție  sunt cuvintele prin care îmi pot descrie trăirile,” a precizat navigatorul Costin Zaharia. „Am luat startul fără o pregătire prealabilă. Nu am avut timp să ne antrenăm, să ne cunoaștem părțile bune sau mai puțin bune, să ne omogenizăm. Am avut emoții până în ultima secundă. În 500 de kilometri de probă specială poți să faci multe greșeli. Am reușit să gestionez bine spiritul de luptător al lui Dan, un pilot temperamental talentat alături de care aș merge în orice competiție. Puterea lui a împinge mașina m-a entuziasmat, însă acest concurs nu s-a desfășurat pe un circuit, traseul a fost superb, dar și dificil.”

Timpul este prețios în rally-raid. Ritmul este uneori mai puternic decât ai preconizat iar adversarul îți așteaptă greșeala pentru a ocupa o poziție cât mai bună în clasament.

„După ce am primt rooodbook-ul am reușit să fac câteva adnotări esențiale pe el. Într-o cursă de 500 de kilometri sunt multe repere, semne, indicii iar atenția trebuie menținută. Am avut două momente dificile pe timpul cursei. Primul moment despre care i-am pomenit lui Dan la finalul acesteia a fost pe un aliniament de viteză. Oboseala, stresul te macină iar un navigator trebuie să-și gestioneze eficient resursele. Pe un aliniament lung, la o viteză amețitoare, am ațipit. M-am trezit și nu știam care a fost ultimul și care este următorul reper. Am strâns din dinți, un sentiment de neputință mi s-a strecurat în suflet. Nu reușeam să comunic pilotului următorul aliniament. În cele din urmă am alungat norii adunați în fața mea. Ne-am întors și am reluat din locul știut.  Celălalt moment a fost cel în care din 5 repere aglomerate am ales un reper care ne-a dus pe un traseu greșit.  Ulterior am revenit pe traseul corect. Mulțumesc pilotului Dan Berger pentru oportunitatea de a participa la rally-raid, pentru toate momentele petrecute împreună și tuturor celor care ne sunt alături și ne susțin,” a declarat Costin Zaharia, pentru autostiri.ro.

Credit foto: Dan STRĂUȚI

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,278FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,630AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri