Hyundai Shell World Rally, progrese importante in Raliul Finlandei

| 3 august 2014 | 0 Comments
Rally Finland 2014 -J. Hänninen  T. Tuominen ,Hyundai i20 WRC

Rally Finland 2014 -J. Hänninen T. Tuominen ,Hyundai i20 WRC

Echipa Hyundai Shell World Rally a facut progrese in penultima zi din Raliul Finlandei

  • Ambele masini i20 WRC ale echipei Hyundai Shell World Rally ramase in Raliul Finlandei si-au imbunatatit pozitia in clasamentul general.
  • Neozeelandezii Hayden Paddon si John Kennard se afla pe locul 6 in clasamentul general, cu trei probe inainte de finalul raliului.
  • Juho Hänninen a urcat pana pe locul sapte dupa cele 10 probe de sambata in care a avut un parcurs fara greseala alaturi de copilotul sau Tomi Tuominen.

Echipa Hyundai Shell World Rally a facut progrese importante pe cele 10 probe speciale programate sambata si se afla in top 7 cu cele doua modele Hyundai i20 WRC ramase in competitie. Duminica, in ultima zi din Raliul Finlandei, sunt programate 3 probe speciale, cu o lungime de 36,6 kilometri.

Dupa dezamagirea de vineri, cand Thierry Neuville si Nicolas Gilsoul (#7 Hyundai i20 WRC) au fost nevoiti sa abandoneze, echipa Hyundai Shell World Rally a avut o zi cu performante bune pe cele doua bucle de cinci probe speciale programate sambata.

Juho Hänninen (#8 Hyundai i20 WRC, copilot Tomi Tuominen) si Hayden Paddon (#20 Hyundai i20 WRC, copilot John Kennard) au plecat printre primii la start, dupa rezultatele inregistrate vineri, si probele au fost foarte alunecoase la prima trecere de dimineata. Cele doua echipaje s-au concentrat pe ceea ce aveau de facut si au reusit sa-si imbunatateasca notabil evolutia la cea de-a doua trecere.

Paddon, aflat la cel de-al treilea raliu pentru echipa Hyundai Shell World Rally, a continuat procesul de acumulare de experienta si a reusit sa urce pana pe locul sase in clasamentul general. Neozeelandezul a abordat probele cu o incredere din ce in ce mai mare in modelul Hyundai i20 WRC si acest lucru s-a vazut imediat in evolutiile de pe ultimele probe programate sambata.

“Am avut o zi foarte buna si am reusit sa progresam mult. La prima trecere nu am avut atat de multa incredere in masina, dar apoi lucrurile au reintrat in normal. In primele doua zile ale raliului m-am concentrat pe stilul meu de pilotaj, iar astazi am putut sa fac si cateva modificari in ceea ce priveste setarile. Echipa a facut unele modificari in parcul de service de la jumatatea zilei si masina s-a comportat mult mai bine la cea de-a doua trecere pe probe. M-am simtit foarte confortabil in masina si asta s-a vazut si in timpii de pe probe. Sunt multumit de clasarea in top sase, dar duminica mai sunt inca trei probe speciale si va trebui sa mergem la limita pentru a ramane in fata lui Juho, care a avut si el o zi buna. Pentru mine, cel mai important lucru este ca am invatat foarte multe in acest weekend si am progresat ca pilot. Trebuie sa continuam in aceasta directie si de acum incolo”, a spus Hayden Paddon, citat de Autostiri.ro.

Si pentru eroul local Hänninen ziua de sambata a fost una foarte buna, iar la final a urcat pe pozitia a saptea in clasamentul general. Finlandezul a avut o evolutie constanta si va incerca sa-si imbunatateasca pozitia din clasament pe cele trei probe de duminica: speciala Ruuhimäki (6,79 km), care va fi parcursa de doua ori, si speciala Myhinpää (23,02 km).

Rally Finland 2014  -H. Paddon  J. Kennard,Hyundai i20 WRC

Rally Finland 2014 -H. Paddon J. Kennard,Hyundai i20 WRC

“A fost o zi destul de buna, mai ales dupa problemele pe care le-am avut vineri. A fost o mare provocare sa abordam specialele de dimineata, tinand cont de pozitia noastra la start, acestea fiind foarte alunecoase. Am incercat sa merg curat si am avut o evolutie corecta. Nu a fost usor sa gasesc un ritm bun, dar dupa-amiaza situatia s-a schimbat. Am fost poate prea precaut tinand cont ca aderenta era mai buna, dar am avut timpi competitivi si m-am simtit bine la volanul modelului Hyundai i20 WRC. Suntem implicati intr-o lupta stransa cu Hayden pentru locul 6, ceea ce este distractiv, si voi face tot posibilul pentru a reduce din diferenta duminica. Mai sunt trei probe speciale si cu siguranta ma voi bucura de ele in fata suporterilor locali care au creat o atmosfera fantastica”, a spus si Juho Hänninen, citat de Autostiri.ro.

Raliul Finlandei este doar etapa a opta pentru echipa Hyundai Shell World Rally de la debutul in Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC) si fiecare proba speciala parcursa inseamna o experienta utila pentru viitor. Echipa si-a pastrat abordarea pozitiva dupa problemele de vineri si are doua masini in top 7 dupa 23 de probe speciale extrem de solicitante din Raliul Finlandei.

“Juho si Hayden au avut evolutii satisfacatoare in penultima zi din Raliul Finlandei. Stiam ca dimineata nu vom avea conditii ideale, tinand cont de pozitia la start, dar ambii piloti au avut o abordare mai prudenta si ne-am atins obiectivul. La pranz, in parcul de service, am facut cateva modificari in ceea ce priveste setarile si ambii piloti si-au imbunatatit evolutiile pe ultimele cinci probe ale zilei. Hayden este pe sase, iar Juho pe sapte in clasamentul general, ceea ce nu este rau deloc. Obiectivul nostru este sa terminam raliul cu ambele masini si sa adunam experienta intr-o etapa extrem de dificila, pentru a imbunatati performantele modelului Hyundai i20 WRC”, a spus si Michel Nandan, directorul echipei, citat de Autostiri.ro.

Clasament general dupa ziua a treia in Raliul Finlandei

  1. J.M Latvala / M. Anttila (Volkswagen Polo R WRC) 2:40:33.6
  2. S. Ogier / J. Ingrassia (Volkswagen Polo R WRC) +3.4
  3. K. Meeke / P. Nagle (Citroën DS3 WRC) +32.4
  4. A. Mikkelsen / O. Floene (Volkswagen Polo R WRC) +1:20.8
  5. M. Hirvonen / J. Lehtinen (Ford Fiesta RS WRC) +2:14.4
  6. H. Paddon / J. Kennard (Hyundai i20 WRC) +3:36.6
  7. J. Hänninen / T. Tuominen (Hyundai i20 WRC) +4:05.4
  8. E. Evans / D. Barritt (Ford Fiesta RS WRC) +4:47.2
  9. C. Breen / S. Martin (Ford Fiesta RS WRC) +8:33.1
  10. H. Solberg / I. Minor (Ford Fiesta RS WRC) +10:49.8

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Category: Prima pagina, WRC

Citește articolul precedent:
Campionatul Național de Rally Raid: Baja Satu Mare

26 de echipaje își dispută trofeul Baja Satu Mare, 3 din Cehia, 6 din Ungaria și 17 din România.

Închide