Bursa din Singapore a aprobat controversatul proiect
Bursa din Singapore a aprobat controversatul proiect de introducere la bursă a acţiunilor structurii care patronează Formula 1, pentru o valoare de 2,5 miliarde de dolari, a anunţat marţi Dow Jones Newswires.
CVC Capital Partners, fondul proprietar a două treimi din acţiunile Formula One Management (FOM, holdingul tutelar al Marelui Circ), urmează să lanseze campania de marketing „foarte curând”, conform Dow Jones, care a citat surse apropiate de dosar.
Un turneu de promovare internaţională ar urma să debuteze în a doua săptămână din iunie în vederea unei introduceri la Bursa din Singapore la finele aceleiaşi luni, fără a se oferi detalii suplimentare.
Proiectul lui Bernie Ecclestone, patronul Formulei 1, şi al CVC, vizează introducerea a cel puţin 20 la sută din capitalul Formulei 1, conform presei.
Însă patronii principalelor echipe de Formula 1 s-au arătat reticenţi în legătură cu acest proiect. Şase dintre ei, între care Martin Whitmarsh (McLaren), Christian Horner (Red Bull), Stefano Domenicali (Ferrari) şi Gerard Lopez, acţionar principal al Lotus F1 Team, şi-au manifestat rezervele faţă de această idee.
Fondurile de investiţii ale CVC controlează 63,4 la sută din Formula 1 începând cu 2006 după ce au cumpărat acţiunile de la Ecclestone.
Sursa: Agerpres, Dow Jones Newswires
Un material publicat pe www.autostiri.ro



