spot_img

Etapa secundă a Campionatului Național de Îndemânare Auto a consolidat poziția Junior Motorsport în clasamente

Etapa a doua a Campionatului Național de Îndemânare Auto (CNIA), organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) a avut loc la Ploiești pe data de 4 și 5 iunie. Cu toate că previziunile meteo arătau că duminică, în timpul concursului, va ploua, vremea a fost una caldă, la limita caniculei.

Echipa Junior Motorsport s-a întors din nou în doar câteva săptămâni la Ploiești. De această dată, clubul a adus la start 8 piloți din București, Iași, Brașov și Craiova, printre care și cele doua domnișoare ale echipei.

Din acest an, Campionatul Național de Îndemânare Auto a fost divizat în trei categorii de juniori, în funcție de vârstă, pentru a da și celor mai mici posibilitatea de a se remarca. Rezultatele obținute de piloții Junior Motorsport la această etapă au fost următoarele:

Campionatul Național de Îndemânare Auto (CNIA)

Cat J1 (8-10 ani)
Locul 4: Arthur Chruscielewski (București)
Locul 5: Alexandru Lepădatu (Craiova)
Cat J2 (11-12 ani)
Locul 2: Andrei Tudor (București)
Locul 3: Alexandru Panait (București)
Locul 4: Luca Gherghelah (Iași)
Cat J3 (12-13 ani)
Locul 5: Alex Rotaru (București)
Locul 6: Ana Maria Chruscielewski (București)
Locul 7: Mara Savu (Brașov)
Grupa Femina, locul 2: Ana Maria Chruscielewski
Echipe: Locul 3 (la egalitate de puncte)

Dezvoltarea conceptului Junior Motorsport, atât pe verticală, prin participarea piloților în mai multe campionate, cât și pe orizontală, prin extinderea în toată țara, a dat posibilitatea multor tineri să intre în motorsport cu bugete rezonabile și cu mare succes.

Sistemul de instruire, conceput și dezvoltat de Junior Motorsport sub deviza „Fast, Safe, Fun”, este unul care aduce un echilibru între joacă și performanță, copiii fiind foarte repede prinși de plăcerea pilotajului sportiv, interacțiunea atât cu instructorul căt și între ei fiind una foarte constructivă care le permite să ajungă la performanțe deosebite într-un timp foarte scurt. Instruirea copiilor se face în centrene zonale din București, Brașov, Tărgu Mureș, Iași, Botoșani, Craiova, Cluj și Timișoara unde tot mai mulți copii se pregătesc să intre în CNIA și CNSS pănă la sfărșitul anului competițional.

Echipa este susținută de Shell Helix Motor Oil prin reprezentanța din România Elgeka-Ferfelis, Black Sea Suppliers, RTH Proconstruct, TIAB, Pan Food Sibiu, Michelin.

Parteneri media; Autoștiri, RPM Racing, GP24Media. Parteneri tehnici: Just Classics, Pop Rally Team, Gorgo’s Garage.

George Ladopoulos (Manager și Fondator Junior Motorsport): „Față de anul trecut, media de vârstă a piloților noștri a scăzut, ceea ce ne arată că interesul noii generații pentru motorsport este în creștere. În felul ăsta, copiii au timp suficient să se pregătească și să capete abilitățile necesare următoarei etape de dezvoltare și anume competițiile de circuit, având în vedere că aproape toți componenții echipei actuale vor avea două sezoane pline în CNIA, înainte să treacă la competițiile de anduranță pe circuit.

Piloții noștri sunt extrem de rapizi, iar sub îndrumarea instructorilor echipei, performanțele lor se îmbunătățesc în continuare, micile greșeli, care le-au adus penalizări și i-au privat de locurile aflate mai sus pe podium, făcând parte din procesul de învățare. De asemenea, faptul că la grupa feminină Ana Maria Chruscielewski a urcat pe poziția a doua a podiumului, fiind doar la a doua ei participare în competiții, ne-a umplut de bucurie și a arătat că și fetele sunt foarte atrase de acest sport considerat preponderent masculin.”

Sursa si imagini (credit foto neprecizat): comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -spot_img
15,357FaniÎmi place
699CititoriConectați-vă
1,130AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -spot_img
- Partener – GT Auto Club Sportiv -spot_img

Parteneri Autostiri