spot_img

Etapa a patra Promo Rally trage cortina peste calendarul sportiv auto al acestui an din România

Campionatul Promo Rally powered by WRT Parts & TELL Security Systems susținut de Auto Chelu și Dinamic 92 continuă duminică, cu etapa a patra, pe tradiționalul circuit din Brașov, pe un traseu desenat în jurul fostului Stadion Municipal din cartierul Bartolomeu. Nu mai puțin de 37 de participanți au semnat prezent pentru ultimul eveniment automobilistic românesc al anului 2021.

Prezent la toate etapele din prima jumătate a sezonului de Promo Rally, Sorin Ghișoi ”Cox”, lider în clasamentul mașinilor electrice, va absenta de la a patra etapă. În schimb,  Tudor Cătălin Bogdan se va alinia la start pentru a doua oară în acest sezon, după ce și-a făcut debutul la etapa mediană de la Hărman.

Nimic nu pare să-l mai oprească pe Patric Stănoiu din accederea spre titlul clasei 1, tânărul brașovean fiind lider cu maxim de puncte, obținând de fiecare dată victoria la etapele precedente. Întrucât titlul încă se joacă și la startul etapei din Bartolomeu se vor afla atât Adrian Borzescu cât și Liviu Savin, principalii săi contracandidați la titlu, pilotul Rosenau Racing nu se poate relaxa. La această etapă va intra în lupta clasei și Izabella Gavrilă, câștigătoare a titlului național de Women Rally în acest an.

După ce a reușit o premieră la etapa din Hărman, obținând victoria la general, Bogdan Micu își continuă sezonul impecabil la volanul micuțului Renault Clio, odată cu etapa a patra, unde are de apărat prima poziție la clasa 2 dar și în clasamentul mașinilor cu tracțiune față. Etapa din Bartolomeu îl aduce la start și pe principalul contracandidat la titlu al lui Micu, nimeni altul decât Andrei Florin Bănică, în timp ce BOP Motorsport, partener Promo Racing în acest sezon, îl va avea din nou la start pe Costin Păunescu, cu superbul model Toyota MR2 Gti SW20. Totuși, nu trebuie să uităm nici de prezența frumoasei moldovence Alexandra Ciucă, prezentă în acest sezon la toate etapele Campionatului Național de Women Rally.

Numeroasă, clasa 3 îl aduce la start pe “El Campeón” din sezonul trecut, Adrian Mănescu, care are de recuperat după problemele avute la  mașină în etapa precedentă desfășurată la Hărman. Dacă la clasă ocupă în continuare prima poziție, în clasamentul general lucrurile au luat o întorsătură pentru brașovean, fiind abia pe poziția a treia la 12 puncte de lider. Nici la clasă nu va avea însă treabă ușoară, întrucât Andrei Bangălă, care a debutat la etapa din Hărman, va concura din nou cu superbul Škoda Fabia RS din prima generație. Cu toate acestea, prezența la start a lui Alexandru Săvulescu și cea a lui Rareș Bogdan Radu cu superbul Renault Clio IV RS vor mai adăuga un strop de intensitate etapei brașovene.

Lider în toate clasamentele posibile pentru el, Viorel Dumitru, un adevărat veteran al competițiilor automobilistice dedicate piloților amatori revine pe circuitul din Bartolomeu, la volanul aceluiași BMW E46 TI cu care își dorește să se mențină pe prima poziție în clasamentul general, cel al clasei 4 dar și în cel dedicat automobilelor cu tracțiune spate. Nu va avea însă o misiune ușoară, deoarece la startul din 12 decembrie se vor alinia atât Norberth Marzell, liderul clasei Diesel și campion al aceleiași clase în sezonul precedent, dar și Vlad Pescaru, câștigătorul etapei găzduite de Resortul Cheile Grădiștei și unul din principalii favoriți la prima poziției în clasamentul general.

Lupta sportivilor licențiați se anunță spectaculoasă, acolo unde brașoveanul Matei Stancu aleargă după prima victorie în timp ce timișoreanul Claudiu Popa țintește a doua victorie a sezonului. Totuși “Speedy” va avea de tras, întrucât la startul etapei din Bartolomeu vor fi prezenți și piloții diviziei secunde de viteză în coastă, Attila Jakab “Jaxy” dar și covăsneanul Adorján Zölde “Zadi”, cât și pilotul de raliuri și viteză în coastă, Paul Țurcanu, care va pilota un superb și puternic Fiat 500 Abarth.

Lista de înscrieri poate fi accesată aici.

Program Promo Rally – 12 decembrie 2021:

  • Verificări tehnice: 08:30 – 09:30
  • Recunoaștere – PE JOS: 08:30 – 09:30
  • Antrenament: 09:30 – 11:20
  • Concurs 1: 11:20 – 13:10
  • Concurs 2: 13:10 – 15:00
  • Concurs 3: 15:00 – 16:50
  • Festivitatea de premiere: 17:15

Etapa a patra a Promo Rally se va desfășura cu spectatori, dar cu purtarea măștii de protecție în zone aglomerate și cu păstrarea distanțării, conform noilor restricții impuse de CNSU și Guvernul României. Dând dovadă de responsabilitate față de noi și între noi, vom putea continua activitatea profesională și cea sportivă! Pentru reducerea și stoparea răspândirii infecției cauzate de CoronaVirus, vă recomandăm, imunizarea prin vaccinare!

Parteneri oficiali: WRT Parts, TELL Security Systems

Parteneri principali: Service AutoChelu, Dinamic 92 Distribution, Pro-X – Cosmetică și Întreținere Auto

Parteneri: Cyclon Motorsport, BOP Motorsport, Angelli, PrintINK, Comprest, Infinity Trophy, TehnoSting, Crucea Roșie Brașov

Parteneri media: Autorally.ro, Rock FM, BizBrașov, Autostiri.ro, NewsBV.ro, RPM Racing RO, Zile și Nopți.

Promo Racing powered by WRT Parts & TELL Security Systems este organizat de Clubul Sportiv Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Brașov, al IPJ BrașovServiciul de Poliție Rutieră, al ISU Brașov, al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și al Grupării de Jandarmi Brașov.

Credit foto: Ana Maria Florea

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- MetalShow 2022 -
- FII CALM LA VOLAN -
15,115FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,160AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Partener – GT Auto Club Sportiv -

Parteneri Autostiri