spot_img

ERC Production Cup: NRA isi pastreaza pozitia de lidera in clasamentul pe echipe

Napoca Rally Academy isi pastreaza pozitia de lidera in clasamentul pe echipe din ERC Production Cup

Barum Czech Rally Zlin, etapa a opta din Campionatul European de Raliuri, a fost una extrem de dificila pentru pilotii Napoca Rally Academy aflati la prima lor participare pe asfaltul din Cehia. Totusi, Napoca Rally Academy si-a atins obiectivul principal: acela de a-si consolida pozitia de lidera in clasamentul pe echipa din ERC Production Cup.

Marco Tempestini a adunat 18 puncte pentru echipa

Dupa doua zile pe asfaltul din Cehia, la Barum Czech Rally Zlin etapa a opta din Campionatul European de Raliuri, Napoca Rally Academy a pierdut doar 8 puncte in duelul cu echipa Renault pentru prima pozitie in clasamentul ERC Porduction Cup. „Stiam ca Barum Rally va fi o provocare dificila pentru noi, experienta intr-o astfel de etapa fiind cruciala. A plouat in ambele zile, ceea ce ne-a ingreunat si mai mult misiunea”, a spus Marco Tempestini.

Lucio Baggio, copilotul echipajului NRA, a avut probleme cu vocea si timp de doua zile nu a putut sa tina ritmul cu ceea ce se intampla pe probe. „Am facut doar doua treceri pe probe la recunoasteri si era clar ca nu putem merge in acelasi ritm cu ceilalti aici. Lucio a avut probleme cu vocea ceea ce ne-a afectat si mai mult, dar vreau sa-i multumesc pentru tot ceeace a facut. Stiu ca pentru el a fost unul dintre cele mai dificile raliuri si ma bucur ca am ajuns impreuna la sosire”, a spus Marco Tempestini, care a terminat etapa din Cehia pe locul 10 in ERC Production Cup si a adunat puncte importante pentru echipa NRA.

Simone Tempestini a abandonat cu probleme tehnice in Cehia

Si pentru Simone Tempestini etapa din Cehia a fost una extrem de importanta in procesul de acumulare de experienta. Juniorul Napoca Rally Academy a fost mai rapid in prima zi decat Marco Tempestini si ar fi putut obtine un rezultat mai bun daca in final nu ar fi fost nevoit sa abandoneze din cauza unor probleme la cutia de viteze. „A fost un raliu foarte dificil, dar care mi-a placut mult. E greu sa mergi in acelasi ritm cu pilotii locali aici, dar tocmai de aceea incercam sa participam la cat mai multe etape anul acesta. Este important pentru noi sa adunam cat mai multa experienta pe suprafete diferitepentru a putea creste de la o etapa la alta. Imi pare rau insa ca nu am putut aduna puncte pentru echipa aici”, a spus Simone Tempestini.

Napoca Rally Academy va avea reprezentanti si in etapele din Polonia si Croatia

Obiectivul pentru Napoca Rally Academy este sa ramana pe prima pozitie in clasamentul pe echipe din ERC Production Cup pana la finalul sezonului si dupa etapa din Cehia are un avans de 80 de puncte fata de echipa Renault Sport. „Pentru noi a fost important sa adunam cat mai multe puncte aici in duelul cu pilotii Renault, ceea ce am si reusit. Vom continua programul nostru in ERC si sunt sigur ca vom reusi sa castigam primul titlu la echipe din ERC Production Cup”, a mai spus Marco Tempestin, citat de Autostiri.ro.

Urmatoarea provocare pentru echipajele Napoca Rally Academy in Campionatul European de Raliuri este etapa din Polonia, programata in perioada 13 – 15 septembrie, unde vor lua startul Simone Tempestini si Dorin Pulpea. La sfarsitul lunii, in perioada 26 – 28 septembrie, echipajele Marco Tempestini/Lucio Baggio, Simone Tempestini/Dorin Pulpea si Bogdan Marisca/Sebastian Itu vor lua startul in Raliul Croatiei.

Sursa si imagini: comunicat remis publicatiei Autostiri.ro de Berti Panaiot

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,568FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,770AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri