Primii dascăli ne-au învăţat că munţii noştri aur poartă, câmpii mai roditoare rar că mai există prin lume, ape zglobii ne umplu de „nici o masă fără peşte”, plajele însorite coboară-n vălătucii mării diafane, iar Delta… cine mai are o aşa nestemată-n Europa? Peste toate s-au aşezat măreţele înfăptuiri ale Epocii de Aur, care, cu militari, deţinuţi politici, utecişti sau pasionaţi de munca voluntară, au construit un Canal Dunăre – Marea Neagră, căi ferate, şosele şi diferite ramuri industriale. De la metalurgie, chimie, zootehnie, până la cosmetică sau farmacie. În plus, cu toată suferinţa acumulată de-a lungul deceniilor opresive, în `89 românii s-au trezit în faţa unei libertăţi neîmpovărate de meschinele datorii financiare. Hai la drum, ne-am spus!
Ne-am spus noi, însă, tradiţia spunea altceva. Nu-i lăsa pe români să se conducă! Şi astfel aleşii neamului au răvăşit sistematic, cincinale la rând, o ţară care, teoretic, avea toate premisele de a reuşi. Au ars grânele, au otrăvit fântânile şi nu şi-au cumpărat bătrâni. Ba îi ucid şi p-ăia care au mai reuşit să supravieţuiască.
În cele câteva secunde, în care uneori românilor le-a fost bine, cârma a fost la altcineva. Altă naţie. D-aia, într-o ţară sleită de vlagă, trebuie să dăm crezare tradiţiei. Nu noi, ci alţii mişcă lucrurile în România. De data asta a venit rândul francezilor de la Mioveni. Urmează Ford.
CIFRE – Conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică, în primul trimestru al acestui an, România a exportat automobile în valoare de 478,7 milioane de euro, în creştere substanţială comparativ cu primul trimestru din 2009, când valoarea exporturilor a totalizat 324 milioane de euro. Doar în luna martie exporturile au însumat 193,9 milioane de euro, ceea ce reprezintă un nou record istoric. Cu alte cuvinte, România înregistrează un excedent comercial în acest domeniu, poate singurul, cifra aferentă primului trimestru fiind de 305 mil euro.
C.S.