spot_img

Echipa Hyundai Shell World Rally este pregatita pentru Raliul Suediei

Hyundai i20 WRC
Hyundai i20 WRC

Echipa Hyundai Shell World Rally este pregatita pentru Raliul Suediei, avand ca obiectiv finalizarea acestei etape

Echipa Hyundai este pregatita pentru cel de-al doilea raliu din competitie, care are loc in Suedia si este determinata sa finalizeze cele 24 de probe, desfasurate in conditii de iarna cu ambele modele, informeaza Hyundai Motor Romania.

Pentru echipa Hyundai Shell World Rally fiecare etapa parcursa reprezinta o modalitate de a acumula cunostinte necesare pentru dezvoltarea ulterioara a modelelor WRC.

Juho Hänninen si Thierry Neuville piloteaza automobilele cu numerele 7 si 8

In cadrul raliului din Suedia, pilotul principal Thierry Neuville (alaturi de copilotul Nicolas Gilsoul) concureaza impreuna cu finlandezul Juho Hänninen si copilotul acestuia Tomi Tuominen.

Pentru aceasta etapa, echipa a demarat pregatirile anul trecut, efectuand un test in regiunea Rovaniemi, Finlanda, in aproierea Cercului Polar Arctic – unde atat Neuville, cat si Hänninen au pilotat pentru prima data Hyundai i20 WRC pe zapada. Testul a avut ca obiectiv identificarea parametrilor optimi de functionare ai i20 WRC in conditii meteo nefavorabile, astfel cei doi avand posibilitatea de a se obisnui cu modelul, precizeaza Hyundai Motor Romania.

Directorul echipei Hyundai Shell World Rally, Michel Nandan, a declarat: “Raliul Suediei reprezinta o oportunitate de a acumula informatii importante despre manevrabilitatea Hyundai i20 WRC. In Suedia ne vom confrunta cu o serie de provocari. Trebuie sa ne asiguram cu privire la functionarea corecta a autovehiculului la temperaturi reduse si de mentinerea stabilitatii si a tractiunii in conditii de iarna. De asemenea, cantitatea mare de zapada de pe marginea drumului va ingreuna competitia. Motoarele se pot bloca la cea mai mica coliziune. In cadrul raliului de la Monte-Carlo, nu am parcurs kilometrii pe care i-am stabilit, dar am acumulat cunostinte solide pentru experientele viitoare. Obiectivul pentru Raliul Suediei este de a finaliza aceasta etapa cu ambele masini si a parcurge cat mai multi kilometri.”

Dupa evenimentul nefericit din cadrul Raliului de la Monte-Carlo, Neuville si copilotul Nicolas Gilsoul sunt determinati sa finalizeze Raliul Suediei: “In Raliul Suediei am mai concurat de doua ori. Este o etapa in care imi face placere sa pilotez. Anul trecut, am inregistrat rezultate pozitive (am obtinut locul cinci). Reprezinta o experienta unica, traseele fiind inguste, cu zone incarcate de zapada pe marginea drumului. Am avut posibilitatea de a demara pregatirile inca de anul trecut si am putut evalua Hyundai i20 WRC in conditii de iarna. Astfel, am putut definitiva ultimele detalii. Dupa retragerea de la Monte-Carlo, eu si Nicolas suntem nerabdatori sa incepem aceasta etapa si sa obtinem rezultate bune atat pentru noi, cat si pentru echipa,” citat de Hyundai Motor Romania.

Hänninen – care a obtinut cel mai bun rezultat WRC anul trecut, in Raliul Suediei, citat de Hyundai Motor Romania – va debuta alaturi de echipa Hyundai Shell World Rally: “Sunt incantat de posibilitatea de a pilota Hyundai i20 WRC in Raliul Suediei. M-am alaturat echipei inca din luna mai 2013, dar participarea in Raliul Suediei, care este unul dintre evenimentele mele preferate, reprezinta o oportunitate si o bucurie. Pentru un finlandez, pilotajul pe zapada este un lucru natural, iar obiectivul meu si al lui Tomi este de a finaliza etapa si de a obtine un rezultat bun. Ne dorim sa acumulam cat mai multa experienta, astfel oferind echipei informatii utile pentru competitiile ulterioare.”

Raliul Suediei este singurul eveniment WRC care se desfasoara in conditii de iarna. Competitorii vor explora padurile Värmlandregion, apoi vor trece granita, ajungand in Norvegia. Partenerul echipei Hyundai Shell World Rally, Michelin, va furniza anvelope adecvate pentru aceasta etapa. De asemenea, pilotii vor beneficia de echipament special. Editia din 2014 a Raliului Suediei include 24 de etape, acoperind un total de 323,54 de kilometri.

Imagine: Hyundai Motor Romania
Video: YouTube – Hyundai Motorsport

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri