Hankook Tire şi organizatorii Campionatul German de Turisme (DTM) au semnat recent un acord prin care producătorul de cauciucuri va fi partenerul şi furnizorul oficial al competiţiei.
Contractul se întinde pe durata a trei sezoane şi ţine cont atât de regulile ce se vor aplica în sezonul următor, cât şi de cele noi valabile din 2012.
Acest contract este, potrivit spuselor oficialilor firmei, un nou început în istoria celui de-al şaptelea producător de cauciucuri, ca mărime, din lume.
Până în acest moment Hankook Tire era implicat activ doar în cursele de anduranţă, fiind un partener important în celebra competiţie Le Mans Series.
Noul sezon din DTM va debuta pe 10 Aprilie la Wiesbaden, atunci cei doi constructori implicaţi în campionat, Audi şi Mercedes Benz, îşi vor prezenta echipele şi piloţii care se vor duela în 2011.