Drag Racing văzut din scaunul kart-ului, de Cyp Răileanu – partea a II–a

Şi nouă ne place această cronică scrisă şi relatată cu mult aplomb.
Iată şi continuarea: The Race

“Duminică, ora 7 dimineaţa. Mă dau jos din pat, mă uit pe geam, mă uit la termometru şi brrrrr, cine – beep – m-a pus să mă dau în cursa asta în astfel de condiţii? -12 grade!
Programul de dimineaţă…  Mă înfofolesc bine, trag combinezonul pe mine şi constat că sunt cam gras. Oare mai încap în scaun?! 8 jumate, chem un taxi.  Cred că şi ei au cam îngheţat că aştept vreo 5 minute în telefon. Uraaaa! Vineeee!

Iau bagajele, casca şi constat că aş putea merge în vreo expediţie pe munte… Ora 9 şi 10 minute… Ajung la locul faptei…
Parchez maşina, salut cunoscuţii, mă uit la feţele lor şi zâmbesc… strâmb. Ei sunt îngheţaţi stând pe loc; eu urmează să mă dau cu 120 pe oră în cockpit deschis complet…

Mă uit la asfalt: ud. Pare OK, sper să fie bine.  Glume, râsete, comentarii, sudez ţigările aproape una după alta.  Începe lumea să vină, se apropie ora H.  Chem câţiva prieteni, dau jos kartul din maşină şi mă apuc să-l pregătesc.

Pe măsură ce avansez cu pregătirile dau jos din cojoace ca baba Dochia.  Am sentimentul unor invidii din partea celor care mă privesc; poate ar fi trebuit să le împrumut din hainele mele?!? Întreb cu respect organizatorii: eu la ce clasă mă dau…

Ei îmi răspund senin: out of the contest, pentru că nu mă încadrez nici măcar în clasa specială , destinată maşinilor cu modificări, NOS, etc. Dar pot să mă dau fără probleme, timpii vor fi cronometraţi, pot să fac şi un pic de show… No, repede la înscriere. O fac şi pe asta şi iaca se făcu ora oficială de începere a concursului.

Rog frumos organizatorii să mă lase să testez un pic gumele şi asfaltul, ei mă înţeleg şi iată-mă la linia de start. Mă uit la asfaltul ud, la linia dreaptă care mi se pare enorm de lungă, procesez rapid o mulţime de gânduri cum să fac să nu scap kartul spre borduri şi vrooom,, vroooom, cuplez treapta întâi, dau drumul la ambreiaj şi asfaltul începe să se scurgă pe sub mine.

Dumnezeule, kartul nu stă deloc, gumele noi, cu silicon pe ele din fabrică în combinaţie cu asfaltul rece mă plimbă ca pe o frunză în vânt în toate părţile. Parcurg cei 200 de metri cu a treia, încerc mici viraje, fără prea mare succes, însă.

Mă gândesc cu groază că cei 65 de cai sunt mult prea mulţi pentru condiţiile existente şi că chiar şi cu cutia de viteze nu voi face mare brânză. Întorc la capăt, strâng din dinţi (de teamă sau de frig), pun gazul în podea şi schimb până în a cincea.

Sunt extaziat şi îngrozit în acelaşi timp de totala lipsă de aderenţă… Mai fac un tur şi încă unul din ce în ce mai tare şi apreciez experienţa dată de multele ore de antrenament pe ploaie cu kart echipat cu slick-uri. Ajung în zona spectatorilor şi încep show-ul clasic: drifturi, opturi, cerculeţe cu mâinile sus, inclusiv piciorul stâng.

Aplaud în kart în timpul cerculeţelor şi aud în cască, în vuietul motorului spectatorii ovaţionând. Mă bucur că le place. Încerc un opt larg şi zdrang, motorul se turează în gol şi viteză ioc… Realizez instantaneu că lanţul s-a rupt…

Stop motor, salut scurt publicul şi împing kartul la zona de service… Mă uit la lanţ şi nu-mi vine să cred că s-a rupt în condiţii de aderenţă scăzută, deci forţe relativ mici în lanţ. Noroc că am unul de rezervă. Ionuţ îmi sare în ajutor şi în 15 minute problema se rezolvă.

Mă uit la maşinile din concurs cum demarează; unele mai puternice, altele mai cuminţi. Stau şi mă întreb dacă timpii mei vor fi comparabili cu ai lor, dată fiind lipsa de aderenţă. Şi îmi vine rândul la start. Florin îmi zâmbeşte, numără secundele cu calmul lui proverbial… 5, 4, 3, 2, 1 şi start…

Dau cam 70% din ce pot. Linia dreapta trece destul de repede. Mă uit pe ceasuri şi constat că în 300 de metri, temperatura apei a scăzut cu 10 grade. Evident, viteza şi frigul şi-au spus cuvântul, inclusiv asupra corpului meu. Milioane de ace mă înţeapă peste tot…

Vin uşor înapoi, spectatorii îmi fac cu mâna, îmi fac poze. Hmmm, se pare că ceva i-a impresionat… Dau jos ghetele de curse, mă încalţ cu cizmele, pun toate hainele de iarnă pe mine… Frig, frig, frig…. Am îngheţat în câteva zeci de secunde…

O nouă aşteptare… Glumesc cu Florin, şi-i spun sa nu-mi ceară să închid geamul la kart, aşa cum le cere tuturo celor cu maşini, pentru că s-a stricat macaraua, iar butonul de comandă e ars. Râdem împreună… Se apropie momentul unui nou start. Schimb cizmele cu ghetele de curse; oare cine le-a pus în congelator? Noua alergare este cam în aceeaşi parametri ca cea de dinainte.  Repet procedura dezbracă-te îmbracă-te…

Mă uit la maşinile de top cum merg. Mă impresionează Dan Spudercă cu VW Beetle, Skoda, Porschele lui Gabi Onofrei, Renault Megane, etc. Mă gândesc că sunt destul de departe de timpii lor. Şi vine prima manşă de concurs…

De data asta las toate gândurile deoparte; mă uit la capătul liniei drepte şi-mi spun că voi ajunge acolo repede. Pornesc în trombă, schimb a doua rapid de tot, ţin gazul un pic peste limita aderenţei, schimb vitezele până în a şasea. Iau gazul înainte de celula de cronometrare, fiind mulţumit de evoluţie. Deja ştiu unde pot câştiga timp…

Inutil să mai menţionez de faza dezbracă-te îmbracă-te… Dan Spudercă îmi zâmbeşte cu mult subânţeles… Îl întreb civilizat… Cam câţi cai are sub capotă? Cu acelaşi zâmbet îmi răspunde: muuuulţi.

Bine Dane, câţi? In excess of 500… Mda, cine poate, are… Mi-am dat seama că sub capota lui e ceva dubios uitându-mă la mărimea discurilor de frână: uriaşe. Aşa că-i urez succes, el mi-o întoarce politicos. E clar că el este favoritul. Oare voi reuşi să-i fac faţă?!

Mă intersectez cu Gabi Onofrei şi-l provoc: ce zici Gabi, Porschele tău contra HusqZilla mea? Pe o bere… Acceptă imediat. Aşa că stabilim ca la terminarea concursului să facem un demo pentru spectatori.”

Dragi cititori vă mulţumim pentru că sunteţi alături de oamenii care fac performanţă cu resurse puţine, împinşi de pasiunea pentru acest sport. Mâine, prin ochi lui Cyp, vă oferim şi partea a 3 – a, a acestei cronici, care încheie periplul nostru. Mulţumim Cyp.