spot_img

Danube Delta Rally® 2014: Probe Speciale noi și supraveghere directă din partea FIA

Conferinta presa Danube Delta Rally
Conferinta presa Danube Delta Rally

Două noi Probe Speciale la ediția 2014 a Danube Delta Rally®

Luni, 31 martie 2014, a avut loc la Tulcea conferinta de presa dedicata editiei 2014 a Danube Delta Rally. Cu acest prilej au fost prezentate detalii privind stadiul pregatirii raliului, care are loc anul acesta intre 29 si 31 mai.

La conferinta au participat Horia Teodorescu, presedintele Cosiliului Judetean Tulcea, Vasile Strat, vicepresedintele Consiliului Judetean Tulcea, Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea, si Mihai Tanase, organizatorul Danube Delta Rally.

Pregătirile pentru cea de-a XV-a ediție a Danube Delta Rally®, care are loc anul acesta între 29 și 31 mai, au intrat în linie dreaptă.  Etapă-cadidat la FIA European Rally Trophy,  Danube Delta Rally® are loc  sub supravegherea oficialilor Federației Internaționale de Automobilism (FIA), care vor fi prezenți la Tulcea pentru validarea candidaturii pentru 2015. În acest sens, traseul a fost modificat și extins cu două noi Probe Speciale:  Ciucurova-Fântâna Mare și Slava Rusa-Babadag. Raliul Deltei cuprinde astfel 14 Probe Speciale, desfășurate pe aproximativ 160 de kilometri, echivalentul a aproximativ 30% din lungimea traseului.

Conceput ca un raliu de macadam, Danube Delta Rally® 2014 păstrează structura din edițiile anterioare. Din cele 14 Probe Speciale, 7 sunt distincte – Telița, Cocoșu, Ciucurova, Slava Rusă, Babadag, Eoliene, Tulcea – desfăușurate în zona centrală a județului. Raliul include și două Probe Super Speciale, care au loc în centrul municipiului Tulcea. Și anul acesta Parcul de Service și Parcul Închis vor fi amplasate în zona Falezei Tulcea, punct de atracție pentru turiști și participanții internaționali așteptați la eveniment.

Etapă-candidat la FIA European Rally Trophy 2014, Danube Delta Rally® are loc sub atenta supraveghere a oficialior FIA

“Continuăm proiectul  început anul trecut   cu  sprijinul autorităț ilor locale  și ne propunem  să aducem Danube Delta Rally® printre competițiile europene cu tradiție. Un prim pas în direcția aceasta este candidatura la FIA European Rally Trophy, pentru care am început deja să ne pregătim: vom avea mai mulți sportivi la start – estimăm 60 de echipaje înscrise, mai multe echipaje străine – am primit semnale de interes din 5 țări – și mai mulți kilometri de probe speciale. Totodată, va fi important să îi avem pe tulceni în public, pentru că acest sport funcționează și cu ajutorul spectatorilor probelor”, precizează  Mihai  Tănase,  organizatorul  Danube Delta Rally®

Primele  recunoașteri pe  traseul Danube Delta Rally®  vor avea loc între 27 și 29 mai, iar antrenamentele oficiale sunt programate în dupa-amiaza zilei de 29 mai, urmate de starul festiv din Piața Civică. Concursul se va derula în 30 și 31 mai, iar oficialii FIA care vor evalua evenimentul pentru candidatura la European Rally Trophy vor urmări în mod special condițiile de siguranță  în  desfășurarea raliului, numărul de spectatorilor din timpul probelor de concurs, cursivitatea programului compețtiei și aspectele tehnice ale raliului.

Lungimea totală a traseului se ridică anul acesta la peste 550 de kilometri 

Danube Delta Rally® a fost reluat în 2013, după o pauză de 20 de ani și s-a aflat încă de la început pe prima poziție  în etapele Campionatului Național de Raliuri Dunlop.  Raliul este organizat de Clubul Sportiv Nautic Motorsport, cu susținerea Consiliului Județean Tulcea și a Primăriei Tulcea, dar si cu sprijinul partenerilor traditionali: DDS Group, Nautic Experts, Maritimo Shopping Center – Constanta, Scame Electrical Solutions, ZIP Escort, Evo GPS, Pensiunea Doi Capitani  – Delta Dunarii, Kiss FM, Digi 24 Constanta si bineinteles Asociatia  de Promovare  Litoral Delta Dunarii.

Etapa a treia din campionat,  Danube Delta Rally®  este  un  eveniment  de  referință  pe  harta automobilismului sportiv românesc, avand ca principal obiectiv valorizarea potențialului turistic a Deltei Dunarii. Totodată, raliul se anunță plin de surprize pentru participanț i și spectatori, care vor descoperi atmosfera  Danube Delta Rally®  în cadrul unor evenimente speciale  –  petreceri, concerte, excursii și degustări culinare.

Sursa si imagine: comunicat transmis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,563FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,770AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri