Dan Gîrtofan, bucuros de revenirea la Raliul Maramureșului

| 27 mai 2021 | 0 Comments

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia Rally2) vor lua startul vineri și sâmbătă la Raliul Maramureșului, etapa a 4-a a CNRB 2021. O rundă care revine după 14 ani în calendarul raliurilor și care promite un spectacol interesant. Prezent ultima oară în 2006 la cursa din nordul țării, Giri abia așteaptă reîntâlnirea cu fanii maramureșeni.

După o zi de recunoașteri, campionul brașovean a oferit primele impresii despre traseul pe care se va „alerga” în 2021: „Un raliu frumos, care mi-a plăcut întotdeauna și de a cărui revenire mă bucur mult. Pentru că aici sunt oameni faini, care iubesc foarte mult motorsportul și care au dus dorul unei asemenea competiții. Sunt sigur că vor veni într-un număr important pe probele speciale pentru a-i susține pe concurenți. Legat de traseu, am mers pe toate probele, cu excepția «specialei» Copalnic. O probă de care am auzit că este foarte tehnică și îngustă. În rest, Gutin este schimbată mult, o probă «autostradă», mai lată, cu asfalt foarte bun. Și celelalte sunt probe frumose, va fi o plăcere să le parcurgem. Este important ca și vremea să țină cu noi. Cu siguranță se anunță un raliu frumos. Vom încerca să ne bucurăm de fiecare kilometru de probă specială”.

Dacă pentru Giri este o revenire la Raliul Maramureșului, pentru Andrei Gîrtofan (secondat de navigatorul Doru Vraja – Subaru Impreza N15), cursa din nordul țării este una nouă, necunoscută. „Am auzit că este un raliu foarte frumos, cu probe interesante, cu mulți iubitori de sporturi cu motor. Am făcut ceva recunoașteri și pot să îmi spun că și mie și lui Doru ne place traseul. După abandonul de la Harghita, vrem să recuperăm și să ne luăm revanșa aici, în Maramureș, și să câștigăm clasa RC2N. Nu va fi ușor, dar suntem pregătiți pentru a termina pe primul loc la clasă și cât mai sus la general”, a spus Andrei Gîrtofan, citat de autostiri.ro.

Echipajele ProRally Team Brașov, Dan Gîrtofan/Tudor Mârza și Andrei Gîrtofan/Doru Vraja sunt susținute în sezonul 2021 de Hygienium, Castrol Service, Ramplast, Delcar – dealer Škoda, Pro-X, Mipa, Presto, Vitanimix, AdGo și AutoChelu.

Credit foto: Flavius Croitoriu

Sursa: comunicat remis autostiri.ro


Tags: , , ,

Category: Prima pagina, Rally

Citește articolul precedent:
Raliul Clujului, 24-26 septembrie

Ne apropiem cu pași repezi de Raliul Clujului (24-26 septembrie), care va conta atât ca şi etapa a 9-a a...

Închide