Dacia Lodgy apare în videoclipul piesei care va reprezenta Franţa la Eurovision 2012, în Baku
Dacia Lodgy, prezentată săptămâna trecută în premieră la Salonul Auto de la Geneva, apare în videoclipul piesei care va reprezenta Franţa la Eurovision 2012, în Baku.
„La filmarea videoclipului, am avut nevoie de o maşină foarte frumoasă pentru mine şi dansatorii mei, iar Dacia a binevoit să ne lase să folosim maşina pentru prima dată” , spune interpreta Anggun într-un scurt material video apărut marţi pe pagina oficială de YouTube a Renault.
Clipul afişat pe pagina Renault este un making-of al videoclipului melodiei „Echo (You and I)”, interpretată de Anggun, care va reprezenta Franţa la Eurovision 2012 în Azerbaijan, potrivit sursei indicate.
Urechea noastră muzicală nu este impresionată de melodia interpretei dar ne bucură decizia acesteia de a folosi acest model in realizarea videoclipului.
Când poţi comanda modelul Dacia Lodgy
Monovolumul de familie Lodgy a fost prezentat săptămâna trecută la Salonul Auto de la Geneva.
Din 07 martie 2012 monovolumul Lodgy poate fi comandat de clienţii din România, în configuraţii cu cinci sau şapte locuri, cu preţuri pornind de la 9.500 euro (TVA inclus) pentru varianta Acces (5 locuri, motor pe benzină de 1,6 litri capabil de 85 cai putere) până la 14.700 euro pentru versiunea de top Laureate (7 locuri, motorizare diesel de 1,5 litri, 110 cai putere).
Sursa: YouTube, Mediafax, news.autoplus.fr



