Cursurile de conducere defensivă ale Academiei Titi Aur se mută online

| 24 martie 2020 | 0 Comments

Începând cu 23 martie 2020, partea teoretică a cursului de conducere defensivă susținut de Academia Titi Aur se mută în online. Partea practică a cursului se achiziționează ulterior perioadei de izolare la domiciliu și va avea loc la autodromul Academia Titi Aur, după ieșirea din starea de urgență, atunci când situația epidemiologică o va permite.

Pandemia de Covid este o situație fără precedent pentru noi și este nevoie să fim flexibili și adaptabili și să ne protejăm atât angajații, cât și clienții. Trecerea părții teoretice către online era pe lista noastră de obiective de anul trecut și faptul că se întâmplă în sfârșit este doar o confirmare că strategia noastră a fost una bună. Îi încurajăm pe șoferi, mai ales că au o perioadă de stat acasă, să aleagă înțelept cursurile la care participă și misiunile la care se înhamă. Misiunea noastră este să reducem numărul victimelor din accidentele rutiere și decesele cauzate de acestea.Titi Aur, fondator Academia Titi Aur

 Academia Titi Aur își încurajează angajații și clienții să respecte indicațiile autorităților de a limita cât mai mult interacțiunile sociale

Începand de luni, 23 martie, pe academiatitiaur.ro, din secțiunea „Magazin”, șoferii doritori și responsabili pot să achiziționeze două variante de curs teoretic*:

  1. O variantă online interactivă, care constă într-o videoconferință susținută de Titi Aur, care prezintă „live” partea teoretică a Cursului de Conducere Defensivă Nivelul 1, respectând programa și adițional răspunde întrebărilor participanților. Modulul are o durată de aproximativ 4 ore. ** Preț: 180 RON
  2. Varianta online non interactivă, adică un curs înregistrat, prezentat tot de Titi Aur, care oferă același tip de informații sustinuțe de imaginile necesare. Preț: 100 RON

După achiziționarea cursului în oricare dintre cele două variante, fiecare participant primește pe email toate informațiile necesare pentru accesarea acestuia, precum și modalitatea de programare dacă optează pentru varianta „live”, interactivă.

Sesiunea practică pentru Cursul de Conducere Defensiva Nivelul 1 se achiziționează separat și se va desfășura la Academia Titi Aur în momentul în care Academia își va putea relua activitatea.

*Toate voucherele achiziționate în ultimele luni pentru produsele Academiei Titi Aur își prelungesc automat valabilitatea pe perioada stării de urgență!

** Cursurile online vor putea fi achizitionate doar prin plata online cu card bancar.

La final, fiecare participant primește online un formular de feedback, iar după completarea acestuia primește pe email o diplomă care certifică efectuarea sesiunii teoretice a Cursului de Conducere Defensiva Nivelul 1.

Videoconferințe pentru persoanele juridice

Pentru persoanele juridice punem la dispoziție video conferințe în cadrul cărora vor fi prezentate informații teoretice despre conducerea defensivă, iar participanții pot să primească, în timp real, răspunsuri la întrebările lor. Cursul pentru persoane juridice poate fi achizitionat de la departamentul de vânzări al Academiei Titi Aur.

Cursurile de conducere defensivă pentru companii au dus la reducerea cu 83% a numărului de accidente grave

Academia Titi Aur a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, înregistrând o creștere de 10% față de anul precedent. Segmentul B2B a reprezentat peste 50% din cifra de afaceri, prin cursurile de conducere defensivă contractate de companii pentru proprii angajați. O creștere spectaculoasă – de 40% – a fost înregistrată și pe segmentul de experiențe pentru persoane fizice.

Cursurile de conducere defensivă, experiențele de conducere pe circuit, dar și închirierile de mașini sport au contribuit la o creștere a cifrei de afaceri cu 10% în 2019 pentru Academia Titi Aur – ATA, depășind astfel pragul de 2 milioane de euro. Dinamica pozitivă s-a datorat îndeosebi segmentului B2B prin cursurile de conducere defensivă contractate de companii pentru angajați, peste 7.500  persoane beneficiind de acestea în 2019 și peste 65.000 în cei peste 10 ani de activitate ai academiei.

,,Din datele oferite de clienții noștri am aflat că, anual, cursurile de conducere defensivă pentru companii au dus la reducerea cu 83% a numărului de accidente grave și cu 40% în cazul celor ușoare. De asemenea, costurile cu reparațiile sunt reduse cu 25%, iar cele legate de asigurări, cu 15%. Concret, unul dintre cei mai mari clienți ATA a investit aproximativ 300.000 de euro/an în instruirea angajaților și au redus anual cu 1,7 milioane de euro cheltuielile cu combustibilul, respectiv cu 900.000 de euro cele legate de asigurări. De asemenea, de la 8 morți și 12 răniți în 2009, când am început să lucrăm împreună, s-a ajuns la niciun rănit și niciun deces cauzat de șoferii companiei,” a declarat Titi Aur, fondator și manager Academia Titi Aur, citat de autostiri.ro.

Părinții conștientizează și ei cât de important este condusul defensiv

Cea mai mare creștere a fost înregistrată în 2019 de segmentul B2C, experiențele de conducere pe circuit și închirierile de mașini echipate pentru astfel de experiențe având o creștere de 40%. De asemenea, o creștere de 17% s-a înregistrat și în cazul cursurilor de conducere defensivă pentru persoane fizice, care se desfășoară pe module.

,,Clienții noștri pe segmentul persoane fizice sunt de multe ori persoane care și-au luat permisul mai târziu sau care nu au mai condus de mulți ani, prin urmare doresc să-și revizuiască sau să-și îmbunătățească abilitățile de conducere într-un oraș atât de aglomerat ca Bucureștiul. De asemenea, un segment important este al părinților, care conștientizează în această etapă a vieții lor cât de important este condusul defensiv. Solicitările din partea acestora au dus, în octombrie 2019, la lansarea unui curs dedicat exclusiv lor, care îi învață lucruri practice, de la alegerea scaunului potrivit pentru mașină, până la cum să elibereze copilul din centură în cazul unui accident soldat cu răsturnarea mașinii,” a mai precizat Titi Aur, citat de autostiri.ro.

Pentru 2020, Academia Titi Aur își propune o creștere a cifrei de afaceri cu 20-30%, pe fondul lansării de noi cursuri și programe dedicate șoferilor cu nivele diferite de experiență, alături de promovarea cursului Ghidul Părintelui Responsabil la Volan. De asemenea, pentru anul în curs, Academia Titi Aur își propune demararea unor campanii de conștientizare și prevenție, care vor pune accent pe teribilismul la volan și pe lipsa comunicării convenționale și neconvenționale în trafic.

Despre Academia Titi Aur

Academia Titi Aur a luat naștere în urma activității lui Titi Aur în automobilismul sportiv, îmbinată cu pasiunea și plăcerea de a împărtăși și altora tainele artei de a conduce. Este cel mai complex autodrom din Europa de Est și are o suprafață de 12,5 hectare, pe care sunt amenajate 10 zone diferite ca suprafață, configurație și utilitate. Autodromul ATA nu este un circuit de mare viteză, ci unul pregătit pentru cei care vor să învețe să conducă defensiv. Echipa este formată din 30 de traineri, piloți și copiloți, activi sau retrași din campionatele de motorsport. Academia Titi Aur pune la dispoziția șoferilor interesați, cursul de conducere defensivă pe 3 niveluri, curs de îndemânare, curs moto, curs de conducere în teren accidentat, dar și experiențe controlate de condus cu viteză. În cei aproape 13 ani de funcționare, la Academia Titi Aur au fost instruiți peste 65.000 de conducători auto de la peste 420 de companii private sau de stat, printre care: OMV Petrom, Rompetrol, Mol Romania, Registrul Auto Român, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), ALD Automotive, Pepsi România, Coca-Cola România, McDonald’s, Mercedes, BMW, Alfa Romeo, Volkswagen, dar și persoane fizice care și-au dorit îmbunătățirea stilului de condus.

Sursa si imagine: comunicat remis Autostiri.ro

 


Tags: , , ,

Category: News, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Curse în simulator în loc de DTM: pilotul oficial BMW Philipp Eng explică fenomenul sim racing

Philipp Eng explică fenomenul sim racing şi rolul său viitor ca motorsport de sine stătător.

Închide