spot_img

Cupa Pitești Retail Park – Trei campionate auto de prestigiu se reunesc dupa 7 ani la Pitești

GT Auto Club Sportiv, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), grație gazdei și partenerilor noștri organizatorici, Pitești Retail Park – Auchan Bradu, revine în aceeași locație pentru organizarea etapei cu numărul 5, de data aceasta, cu trei Campionate: Campionatul Național de Îndemânare Auto (CNIA), Campionatul Național de Super Slalom (CNSS) și Campionatul Național de Vehicule Electrice (CNVE). 

Evenimentul este structurat pe parcursul a două zile, sâmbătă, 20 august, zi dedicată antrenamentelor libere, în intervalul orar 12.00 – 20.00, urmând ca duminică, 21 august, de la ora 10.00, să aibă loc antrenamentul cronometrat, urmat de cele două manșe de concurs (ora 13:00) și festivitatea de premiere (în jurul orei 19.30). 

Va fi o participare foarte numeroasă, cu piloți din Pitești, Iași, Brăila, Galați, Brașov, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, București și Ilfov, cu un număr record de juniori (CNIA: 8-14 ani, CNSS: 14-18 ani), seniori de peste 65 de ani și, nu în ultimul rând, frumoasele prezențe feminine.

Fiind trecuti de jumătatea sezonului competițional 2022, lupta în clasamentul anual pe grupe, clase, OPEN și echipe devine mai acerbă și spectaculoasă. Măiestria, talentul și experiența își vor spune cuvântul, rezultatul obținut în această etapă fiind decisiv în stabilirea clasamentelor anuale, după cum urmează:

OPEN – CNIA

Lupta continuă între frații Coteanu din București, Constantin Coteanu și Mihai Coteanu, într-o situație specială de egalitate (53 de puncte), urmați de gălățeanul Cristian Ioan Oancea (42 de puncte).

OPEN – CNSS

Conduce bucureșteanul de numai 16 ani, Filip Mateescu, cu 56 de puncte, urmat îndeaproape de Voicu Marius din Zurbaua-Ilfov, cu 54 de puncte, poziția a treia revenindu-i bucureșteanului Mihai Mateescu (tatăl lui Filip mateescu) cu 33 de puncte.

OPEN – CNVE

Prima poziție este ocupată de buzoianul Adrian Balotă (49 puncte), urmat de bucureșteanul Ciprian Cherciu (42 puncte). Poziția a treia revine bucureșteanului Mihai Alexandrescu (30 puncte), cel care a pornit în acest an cu etapa a treia, recuperând însă rapid, clasându-se astfel, din ce în ce mai bine.

Clasamentele actualizate pot fi vizualizate aici:

CNIA: https://cnia.gtautoclub.ro/clasament-general/

CNSS: https://cnss.gtautoclub.ro/clasament-general/

CNVE: https://cnve.gtautoclub.ro/clasament-general/

Manșele de concurs vor fi comentate de Ștefan Raita, în ziua de duminică, începând cu ora 13:00, și vor putea fi urmărite online pe pagina de Youtube a FRAS.

Câștigătorii vor fi răsplătiți cu diplome, cupe și premii de la Valtec (ulei Repsol), Metalubs, Tegee International, vinuri spumante Angelli, iar piloții participanți vor beneficia de service de roți gratuit de la AutoZone-Vianor.

Sursa si imagine: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- MetalShow 2022 -
- FII CALM LA VOLAN -
15,161FaniÎmi place
702CititoriConectați-vă
1,180AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Partener – GT Auto Club Sportiv -

Parteneri Autostiri