Cristiana Oprea și Diana Hațegan își încheie sezonul 2019 la București, cu ocazia evenimentului Super Rally “Trofeul București” de sâmbătă, 26 octombrie. Pasionații de curse le vor putea admira pe fete în acțiune începând cu ora 09:30, când vor parcurge 4 manșe de calificări cu Dacia Sandero de raliu cu care au concurat în ultimele sezoane. Traseul de concurs este amenajat pe bd. Regele Mihai I între Arcul de Triumf și Casa Presei, în zona Berăriei H.
După numeroase participări în Campionatul Național de Raliuri, fetele au debutat vara aceasta în Campionatul European de Raliuri, la Rally di Roma Capitale, etapă la care au câștigat ERC Ladies Trophy și au devenit primul echipaj feminin care a reprezentat România la acest nivel competițional.
Cristiana, aflându-se la evenimentul de casă, este entuziasmată de întâlnirea cu bucureștenii și îi invită în număr cât mai mare să intre în atmosfera unui eveniment de motorsport: “Ca în fiecare an, aștept cu nerăbdare să iau startul acasă. A fost un sezon frumos, dar greu, iar Trofeul București este ocazia perfectă să ne întâlnim și să povestim despre aventurile din 2019, despre debutul în ERC și planurile pentru 2020!”
Cei care își doresc să le cunoască pe Cristiana și Diana și să vadă mașina de curse îndeaproape sunt așteptați la cortul din parcul de service, acolo unde vor fi prezenți și partenerii echipajului – Michelin, Rezist să fiu Antreprenor, DJI Romania și Walero Motorsports. Tot acolo, fetele care sunt curioase să descopere acest sport pot afla mai multe despre oportunitățile din domeniu chiar de la Cristiana, fondatoarea platformei Femei în Motorsport – o inițiativă de promovare a femeilor din automobilismul și motociclismul românesc.
Mai multe despre Cristiana Oprea și #masinicupoveste puteți găsi pe Emoticar.ro și pe canalele de instagram și facebook ale Cristianei.
Sursa si imagine: comunicat transmis Autostiri.ro