Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop 2010 se va încheia în acest week-end la Iaşi, etapa cu numărul opt al sezonului anunţându-se a fi un show total.
De două ori câştigător al Raliului Iaşului în 1997 şi 1998, Titi Aur a venit la Iaşi cu gândul firesc la un al treilea succes, numai că în condiţiile în care ultima etapa va decide Campionul acestui sezon acest obiectiv nu va fi uşor de atins.
Împărţit în două zile de concurs aproape similare din punct de vedere al lungimii traseului de concurs, Raliul Iaşului 2010 se anunţă a avea toate ingredientele necesare unui spectacol sportiv de ţinută.
”Traseul este unul extrem de frumos şi spectaculos, deopotrivă tehnic dar şi de mare viteză”, a declarat Titi Aur la finalul recunoaşterilor probelor speciale. „Pentru public ar fi minunat să nu plouă pentru ca piloţii să poată merge la maxim, fără rezerve, ceea ce în condiţiile unui traseu alunecos nu va fi posibil. Ca de obicei organizatorii de la Iaşi au depus eforturi pentru ca raliul să fie o sărbătoare pentru public şi sportivi şi merită toate felicitările”, a încheiat multiplul Campion Naţional de Raliuri.
Înaintea startului ultimei etape, Titi Aur şi Karoly Borbely ocupă poziţia a şasea în clasament, cei doi având şansa de a încheia sezonul pe locul 5, ceea ce reprezintă atingerea obiectivuli propus pentru acest an.