spot_img

CNR. Cursă fără presiune pentru echipajul Keleti / Ponta

Edwin Keleti şi Victor Ponta se pregătesc de startul în a şaptea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri “Dunlop”, Raliul Aradului. Cu titlurile cucerite în avans la grupa A şi 2RM echipajul poate aborda această cursă mai relaxat, dar fără  să renunţe la o clasare bună la finalul etapei.

Edwin Keleti: „Revenim cu plăcere la Arad după o primă experienţă reuşită anul trecut. Probele sunt, parţial, cele din ediţia precedentă la care s-au adăugat alte trei speciale mai scurte, unele foarte rapide, altele virajate şi extrem de înguste. Proba lungă este foarte tehnică şi cred că e una dintre cele mai complexe speciale de macadam din Campionatul României. Traseul este interesant, însă dacă va ploua va fi o mare problemă cu noroiul.  Configuraţia probelor de la Arad va scoate foarte mult în evidenţă calitatea pneurilor Pirelli.  Pentru noi este un raliu fără nici un fel de presiune având în vedere că ne-am adjudecat titlurile încă de la etapa precedentă. Vom merge pentru spectacol şi pentru bucuria noastră. Dacă fără să forţăm putem învinge, nu o să refuzăm o clasare bună. Trebuie să ţinem cont că peste puţin timp  vom participa într-o etapă de Campionat Mondial şi pentru noi e importantă conservarea maşinii”.

Victor Ponta: „Suntem suficienţi de relaxaţi pentru a nu forţa prea mult, dar nu cred că trebuie să ne refuzăm un rezultat bun. Evident, pentru noi contează acum fiecare kilometru de concurs având în vedere ceea ce mai avem de făcut în această toamnă. Raliul de la Arad ne aduce amintiri frumoase de anul trecut cînd aproape am câştigat titlul aici„.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,322FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,540AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri