CNKD: etapa 1- circuitul Amckart

| 1 mai 2013 | 0 Comments

CNKD, debut de sezon

Desfasurata pe 20 – 21 aprilie, prima etapa din CNKD a fost plina de suspans si adrenalina.

Duminica, 211 aprilie, pe pista de la Amckart Matei Mihăescu s-a instalat la conducerea cursei, depăşindu-şi principalul rival David Dugăeşescu chiar în al doilea viraj după start. Spiritele s-au încins într-atât încât datorită unui carambol în al treilea tur, cursa a fost întreruptă şi reluată ulterior. Concurentul cu nr. 25, Trifu Nicolae Mihai nu a reuşit sa evite kartul lui Claudiu David aflat în derivă, în urma impactului primul acuzând dureri la glezna piciorului stâng. După asigurarile date de medici că pilotul se află în afara oricărui pericol şi preluarea acestuia pentru controale amănunțite, manşa s-a reluat, potrivit comunicatului remis publicatiei Autostiri.ro.
Numeroasele răsturnări de situație încă de la prima etapă, anunță un campionat extrem de disputat la aceasta categorie KZ, unde cel puțin zece piloți ar putea oricând emite pretenții la podium. Pe pista de la Amckart, după Matei Mihăescu a trecut linia de sosire Tiberiu Iorgulescu, acesta fiind însă exclus pentru o diferență de numai 100 de grame până la masa minimă impusă de regulament.
Italianul Andrea Raimondi urcă astfel pe treapta a doua a podiumului, locul al treilea revenindu-i lui George Guli. Campionul en-titre, Nazareno Compagnoni, a părăsit competiția în turul al 6-lea din cauza unor probleme tehnice. David Dugăeşescu, câştigătorul prefinalei de ieri, a reluat cele 16 tururi ale manşei întrerupte, din ultima poziție a grilei, fiind penalizat de Comisarii Sportivi pentru motorul oprit accidental pe linia de start. Deşi a reuşit o frumoasă cursă de recuperare, clasându-se pe locul al 6-lea, Dugăeşescu riscă o suspendare disciplinară din partea FRAS pentru gesturi nesportive adresate oficialilor cursei.
Până la spectaculoasa finală de la KZ de duminică, spectatorii sosiți în număr mult mai mare decât sâmbătă, au avut parte de spectacol total la toate manşele din prima parte a zilei, în mod special la Kid si la Mini.
La KF, Bianca Anton a preluat conducerea cursei imediat după start, câştigănd în fața băieților care s-au luptat pentru următoarele poziții. Halawani Mounir, elev al Liceului Francez, este acroşat involuntar în momentul în care se afla pe locul al doilea, de urmăritorul său Gal Teodor, care a terminat manşa pe locul al doilea, urmat de Cascatău Alexandru. Mounir a recuperat în urma reintrării pe pista şi a terminat pe patru, în fața Alexandrei Baldovin. Gal şi Mounir au fost chemați de Comisarii Sportivi pentru clarificări, cei doi încheind acest incident de cursă colegial, dându-şi mâna în mod sportiv.
Podiumul la KFJ a fost ocupat  de Pascu Nicholas, secondat de Berari Bernard şi Bokor Balazs. La clasa Mini a câştigat Gyenge Vlad, locul doi Cobilanski Richard şi locul trei Condrea Cosmin, iar la Kid, clasa celor mai mici licențiați ai FRAS, în fruntea celor zece participanți s-au clasat Porge Stefan, Tudorancea Mihnea şi Pop Raul. La echipe, Road Runner(1) Sibiu s-a clasat pe primul loc, Palatul Copiilor Rm. Vâlcea pe locul al doilea şi RED Motor Timişoara  pe locul al treilea.
Şi în acest an, Dunlop susține la fiecare etapă Campionatul Național de Karting. În calitatea sa de partener oficial al FRAS, Dunlop a premiat cu câte un set de anvelope primii trei piloți de la clasele KZ, KF-J şi Mini şi locul 1 la KF.
Următoarea etapă a CNKD 2013 va avea loc pe 15-16 iunie la Prejmer, localitate care va găzdui astfel prima competiție oficială de karting pe nouă pistă recent amenajată.
Credit foto: Cosmin Gabriel

Tags: , , , , , , , , , , , ,

Category: Altele, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Ciprian Lupu, primul pilot profesionist, utilizator de scaun rulant – partener oficial Auto Chelu la Campionatul Național de Viteză în Coastă

Auto Chelu este un susținător al automobilismului sportiv de mult timp, iar acest parteneriat este încă o dovadă a implicării...

Închide