Campionatul Național de Anduranță 2020

| 28 mai 2020 | 0 Comments

Biroul Executiv al Federației Române de Automobilism Sportiv a anunțat oficial, astăzi, 28 mai, înființarea Campionatului Național de Anduranță, care devine astfel al 18-lea campionat național organizat sub egida FRAS în 2020.

Prima ediție a Campionatului Național de Anduranță va avea un total de șase etape, care se vor desfășura exclusiv pe circuitul Motorpark din Adâncata. Competiția va fi organizată sub Comisia Națională de Circuit, compusă din domnii Sergiu Nicolae (președinte) și Willi Nicolae, Cătălin Cedric Ghigea, Mihail Zamfir și Eduard Anton (membri).

Etapa de debut ar urma să aibă loc pe 20 iunie, urmând ca sezonul să continue cu 12 iulie, 9 august, 13 septembrie și 18 octombrie. De asemenea, a șasea urmează să fie programată în perioada imediat următoare. Competiția este organizată în comun cu Campionatul Național de Viteză pe Circuit pentru Istorice, ajunsă la al treilea sezon.

„Anunțul celui de-al 18-lea campionat din cadrul federației vine în acest context fericit, în care putem anunța că din luna iunie vom putea organiza din nou evenimente sportive și ne putem bucura de pasiunea noastră. Le urez succes noilor veniți în familia FRAS și mult succes pe circuit”, a declarat Norris Măgeanu, președintele FRAS.

Promotorul campionatului, Willi Nicolae, are deja o experiență bogată în competițiile de anduranță, organizând cele 4 sezoane ale Romanian Endurance Series, dar și două sezoane ale Campionatului Național de Viteză pe Circuit.

„Nu am avut nevoie de mult timp pentru a lua această decizie fiindcă e un plus pentru comunitatea noastră. Odată, vom avea mulți concurenți și din cadrul altor discipline ale federației, dar la final ne vom bucura să fim premiați într-o gală a campionilor adevărată împreună cu restul celorlalte 17 discipline pe care le mai are FRAS în acest moment”, a declarat Willi Nicolae.

Acesta a mai dezvăluit că minim trei dintre etapele din acest sezon urmează să fie difuzate în reluare pe Telekom Sport și Look Sport.

VIA: FRAS


Tags: , ,

Category: Prima pagina, WEC

Citește articolul precedent:
Istoria logo-ului Opel

Noul Mokka, primul model Opel care prezintă noul design al logo-ului mărcii

Închide