Coechipierii lor, John Edwards (SUA) şi Jesse Krohn (Finlanda), au încheiat pe locul al patrulea la finalul unei curse plină de evenimente, care a inclus numeroase acroşaje şi neutralizări cu steag galben.
A fost cea de-a 19-a victorie reuşită de BMW Team RLL cu începere din 2009. Directorul Bobby Rahal (SUA) şi echipa lui au triumfat în trei din ultimele patru curse disputate la Laguna Seca. Echipa a divizat strategia de cursă pentru cele două maşini. De Phillippi a trebuit să economisească combustibil în stintul său pentru a fi sigur că ajunge la final. Acest plan a dat roade, astfel că americanul a trecut linia de sosire cu avans de 2,488 secunde faţă de maşina Porsche clasă pe poziţia a doua.
Reacţii după etapa IMSA WeatherTech SportsCar Championship de la Laguna Seca:
Bobby Rahal (directorul BMW Team RLL): „Pentru Alexander Sims şi Connor De Phillippi a fost o victorie mare. A fost strâns cu combustibilul şi, sincer, nu am fost atât de sigur că vom reuşi, după care a trebuit să ne oprim cu John Edwards, ceea ce a însemnat un ghinion, pentru că a rulat foarte bine. El şi Jesse Krohn au încheiat pe locul al patrulea, astfel că am separat cele două Corvette. Pentru echipa noastră, este a treia victorie în patru ani la Laguna Seca, iar steagul de sosire va flutura peste sediul nostru central din Columbus. Sunt foarte fericit pentru BMW şi pentru întreaga echipă. Toţi au lucrat din greu la acest program atât la München, cât şi la Columbus. Am avut chiar câţiva oameni din Indy Car care ne-au ajutat în acest week-end. Un efort de echipă deosebit!”
Connor De Phillippi (#25 BMW M8 GTE, locul 1): „Wow, ce zi! Numeroase incidente la început, cu multe neutralizări. Am ştiut că suntem într-o situaţie bună la final. A trebuit să fim eficienţi cu combustibilul, iar motorul a făcut exact acest lucru. Am făcut treaba care trebuia la volan, iar echipa a luat toate deciziile corecte. Sunt foarte fericit pentru echipă. Fără îndoială, a fost un efort de echipă! Putem fi mândri de cele două rezultate, unul dintre acestea a fost pe ritm pur, iar astăzi a fost o cursă foarte inteligentă. Acum ne îndreptăm spre Petit şi abia aşteptăm să-l avem din nou pe Bill Auberlen ca parte din echipă şi să încercăm să încheiem sezonul într-o notă pozitivă.”
Alexander Sims (#25 BMW M8 GTE, locul 1): „Ce treabă bună din partea întregii echipe! Am luat decizia strategică de a economisi combustibil şi de a extinde ultimul stint. Connor a făcut o treabă minunată cu economia de benzină şi menţinerea ritmului bun. Credit absolut pentru echipă şi Connor pentru câştigarea cursei printr-un megastint final. Sunt mulţumit că am obţinut această a doua victorie cu noul BMW M8 GTE!”
John Edwards (#24 BMW M8 GTE, locul 4): „Cu ultima neutralizare venită în afara ferestrei noastre de alimentare, echipa a decis să dividă strategia privind combustibilul. Eram maşina din frunte şi am mers la maximum, iar cealaltă maşină a trebuit să economisească mult combustibil. Am sperat la încă un steag galben, fie şi unul scurt, care să ne aducă mai multe tururi astfel încât să ajungem la final. Din păcate pentru noi, din fericire pentru cealaltă maşină a echipei, acea neutralizare nu a mai venit şi ei au reuşit cu strategia aleasă.”
Jesse Krohn (#24 BMW M8 GTE, locul 4): „Echipa a făcut o treabă excelentă pregătind maşina şi oferindu-ne un material de concurs perfect pentru acest week-end. Din păcate pentru maşina noastră, pariul cu strategia de alimentare nu a dat rezultat, dar sunt fericit pentru victoria coechipierilor noştri. Întreaga echipă a muncit mult în cursul acestui sezon şi merită acest rezultat.”
Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro