BMW M GmbH lansează BMW M4 DTM Champion Edition – Marco Wittmann

| 20 octombrie 2014 | 0 Comments
Hockenheim (DE) 19th October 2014. BMW Motorsport, BMW M4 DTM Champion Edition

Hockenheim (DE) 19th October 2014. BMW Motorsport, BMW M4 DTM Champion Edition

BMW M GmbH lansează BMW M4 DTM Champion Edition – Marco Wittmann acceptă un parteneriat pe termen lung cu BMW şi primeşte un test în Formula 1

Sezonul excepţional făcut de campionul DTM, Marco Wittmann (Germania), a ajuns la final cu o nouă surpriză. Directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt, a anunţat la finala stagiunii că Wittmann va continua să facă parte din familia BMW şi în sezoanele următoare. În seara ce a urmat ultimei curse a sezonului, Wittmann a avut parte şi de alte surprize plăcute: BMW M GmbH a lansat BMW M4 DTM Champion Edition în onoarea sa. De asemenea, BMW Motorsport îi oferă lui Wittmann şansa de a-şi îndeplini un vis din copilărie, astfel că va efectua un test în Formula 1, alături de Scuderia Toro Rosso.

„Marco Wittmann a avut un sezon extraordinar, datorită căruia BMW Motorsport a avut parte de numeroase momente plăcute”, a declarat Marquardt. „Acum este rândul nostru să-l recompensăm pentru aceste eforturi. Reînnoirea contractului pentru sezonul viitor a fost un pas firesc pentru noi, din moment ce ne-a impresionat constant în cei trei ani de când lucrează cu echipa în cadrul proiectului DTM – atât pe circuit, cât şi în afara lui. Din acest motiv, BMW M GmbH a venit cu ceva foarte special. Sunt încântat că avem ocazia să-i îndeplini şi un vis din copilărie: un test în Formula 1. Datorită relaţiei pe care o avem cu partenerul nostru premium Red Bull, a fost posibil să organizăm acest test cu un monopost Toro Rosso. Suntem curioşi să vedem cum se va descurca în acest tip de maşină – şi aşteptăm cu încredere mai multe performanţe excelente din partea lui Marco în BMW M4 DTM.”

Dr. Friedrich Nitschke, preşedintele Consiliului Director BMW M GmbH, a spus: „Versiuena de producţie a modelului BMW M4 Coupé este noua piesă centrală în gama noastră. Fără îndoială, nu am fi sperat ceva mai bun decât ca Marco Wittmann să câştige prima cursă a noului BMW M4 DTM şi să încheiem sezonul în postura de campioni la piloţi şi la echipe. Nici că se putea o dovadă mai evidentă a performanţelor automobilelor noastre. De aceea, este o plăcere pentru noi să recunoaştem performanţele lui Marco Wittmann prin lansarea BMW M4 DTM Champion Edition în culorile modelului său de curse, Ice-Watch BMW M4 DTM. Champion Edition va fi produs într-o serie limitată de 23 de unităţi, care va reflecta numărul de concurs al lui Wittmann – o amintire foarte specială a unui sezon cu totul special”.

„Sunt copleşit”, a declarat Wittmann, citat de Autostiri.ro, date fiind surprizele pe care le-a primit după finala sezonului. „Întregul sezon a fost incredibil. Până la urmă, când am venit aici pentru prima cursă a sezonului, nu aş fi crezut în nici un moment că, la finala sezonului de la Hockenheim, voi fi campionul DTM. Iar faptul că am primit reînnoirea contractului de pilot oficial BMW şi că am primit un test în Formula 1 – acestea sunt vise devenite realitate. Nu-mi găsesc cuvintele pentru a exprima cât de mândru şi de fericit sunt că fac parte din familia BMW. BMW M4 DTM Champion Edition în culorile mele este cireaşa de pe tort la finalul acestui an remarcabil. Automobilul arată fantastic. Abia aştept să o conduc. Iar testul cu monopostul Scuderia Toro Rosso va fi o experienţă fantastică.”

Champion Edition va fi disponibilă exclusiv în nuanţa Alpine White, ca omagiu al maşinii DTM  Ice-Watch BMW M4 DTM cu care Wittman a câştigat titlul. La exterior, elementele distinctive ale modelului sunt capota şi portbagajul în negru mat pe care sunt trasate liniile colorate, în designul modelului de curse, acoperişul din fibră de carbon şi liniile laterale negre. Grila radiatorului este încadrată de o linie portocalie, pe uşi este inscripţionat „23”, numărul maşinii lui Marco Wittman în campionat. Pe geamurile laterale apare steagul Germaniei alături de indicativul pilotului, „WIT”, şi „DTM Champion 2014”.

La interior modelul se remarcă prin inserţiile din carbon marcate de semnătura lui Wittman, şi inscripţionarea „DTM Champion 2014” şi numerotarea modelului din cadrul ediţiei speciale. Alte elemente exclusive sunt volanul acoperit cu piele alcantara şi marcajul „orei 12”, precum şi schimbătorul de viteze şi frâna de mână tot în design cu piele alcantara combinată cu fibră de carbon.

Sursa si imagine: comunicat transmis Autostiri.ro


Tags: , , , , , , , , , , , , , ,

Category: News

Citește articolul precedent:
Arta camuflajului

Menținerea suspansului până la momentul premierei. Camuflajul: de la rolul funcțional, la artă.

Închide