Audi va alerga din nou, cu un model A4, în Campionatul Britanic de Turisme (BTCC) pentru prima dată după o lungă absenţă.
Două modele a producătorului din Inglestadt vor fi prezente la startul ediţiei 2011 a competiţiei, concurând pentru echipa privată Rob Austin Racing. Testele oficiale vor debuta în Martie, urmând ca până la acea dată să fie anunţaţi piloţii.
Rob Austin, proprietarul echipei, este un fost câştigător al Formulei 3, el declarând că speră ca proiectul Audi A4 să se dovedească unul victorios!
Noile reglementări ale competiţiei presupun reducerea costurilor pentru echipele implicate, însă cu performanţe asemănătoare celor din prezent. Audi doreşte prin intermediul acestei colaborări să facă un prim pas spre aceste reguli, asemeni altor constructori precum Toyota.
Audi a câştigat competiţia britanică în 1996, prin intermediul unui model A4 pilotat de Frank Biela, ultima participare a acestora în campionat consemnându-se în 1998.