Alexandru Șiclovan: ,,Câtă vreme sunt multe mașini deodată la linia de start, emoțiile se multiplică”

| 16 aprilie 2020 | 0 Comments

,,Din spatele cursei”, de data asta una virtuală, alături de Alexandru Șiclovan. Fie că ne aflăm in spatele unei benzi de siguranță sau în spatele monitorului, în ambele cazuri vorbim despre ceea ce înseamna responsabilitate, siguranță, dar si emoții. Cu Alex am povestit în interviul de astăzi despre organizarea unui campionat virtual și despre cum a luat naștere Racing League Romania.

Ana-Maria Florea: De unde pasiunea pentru motorsport?

Alexandru Șiclovan: În mod atipic, n-a venit din familie – a fost ceva foarte instinctiv, m-am lipit de curse la TV înainte să ajung la școală și de acolo a pornit efectul-avalanșă: tot descopeream alte și alte serii pe lângă Formula 1, dar și varii surse de informare de foarte bună calitate înainte de popularizarea Internetului. Tot atipic a fost și parcursul ulterior, căci am avut ocazia de a asista la Grand Prix-uri și alte evenimente de top, formându-mi astfel o imagine diferită despre ceea ce ar trebui să fie un asemenea show, raportat la cei cu care dialogam în România și care frecventau scena locală.

Ana-Maria Florea: Ce inseamna curaj în viziunea ta?

Alexandru Șiclovan: Poate cel mai de preț atribut al nostru ca oameni este libertatea de exprimare, iar asta e o formă de curaj pentru care nu ai nevoie neapărat de cockpit. E un sentiment atât de reconfortant să respingi orice formă de obediență și să nu te preface că albul e negru doar pentru că acolo ai un mic interes. Cei care aleg să colaboreze cu mine în diverse proiecte profesionale s-a dovedit că asta căutau – curajul de a merge departe cu idei inovatoare și de a admite când ceva iese bine sau prost. Sigur că acesta, ca și multe altele, este un atribut pe care-l iei cu tine peste tot: și la bordul mașinii de curse, și în meetingurile de organizare.

Ana-Maria Florea: In motorsport vorbim despre emotii. Ce emotii aduce cu ea linia de start?

Alexandru Șiclovan: Câtă vreme sunt multe mașini deodată la linia de start, emoțiile se multiplică: sunt extrem de norocos să fi trăit deja experiențe pe care nu le voi uita niciodată, precum starturile de la Le Mans 24h, Bathurst 12h, Nordschleife 24h sau Monaco (F1). Totuși, aș vrea să adaug că, în calitate de jurnalist sau fotograf, e întotdeauna ceva special când la un eveniment internațional de top ai și un român pe grilă, sau orice alt pilot cu care ai stabilit o legătură mai personală. Altfel urmărești cursa și altfel te implici. Cât despre emoții atunci când pilotez, se unesc toate într-o bucurie pură de a fi pe circuit cât se poate de mult timp, într-un ritm cât mai intens. Acel sentiment de eternă experimentare a echilibrului la limită l-am putut retrăi empatic doar în poveștile altor sportivi sau artiști – mereu în căutarea unei perfecțiuni relative. Nu există turul perfect și nu va exista vreodată. Mereu se mai poate găsi încă puțin.

Ana-Maria Florea: Descrie-te in cateva cuvinte.

Alexandru Șiclovan:  Simplul fapt că voi interpreta noțiunea de ”câteva” după bunul plac și voi dezvolta chestiunea îmi este foarte specific. La fel și introducerile de acest fel, așa că ieșim din metalimbaj și din tipare. Am să încerc un răspuns concis, dându-mi note pe valori corporatiste și trăsături vânate de departamentul HR: inovator – 10, vizionar – 9, răbdător – 3, empatic – 4, perseverent – 10, comunicativ – limita o dictează alții mereu.

Ana-Maria Florea: Cum reusesti sa faci fata tuturor provocarilor?

Alexandru Șiclovan: Îmi place să mă țin ocupat cu proiecte care mai de care mai temerare și nu stau prea mult într-un singur loc cu mintea. Definesc structura high-level și aplic mereu într-un domeniu nou ceea ce viața profesională m-a făcut să dezvolt anterior. Câteva exemple: zi de zi lucrez pentru o companie media care este #1 pe continentul african în ceea ce privește distribuția de comunicate de presă. Implicit, comunicatele agenției mele de motorsport vor avea niște standarde și niște rigori tehnice inspirate din ceea ce am dezvoltat înainte. Altă situație: mai bine de un deceniu în IT m-a făcut să realizez cât de bine poți organiza munca remote și procesele de evaluare și motivare a unei echipe descentralizate. Pandemia îi face pe mulți să se adapteze de nevoie la asta acum, dar pentru structura West Competition Racing totul vine firesc. Ca business analyst, asta faci: strategii high-level, un plan de implementare pe care-l dai apoi altora și treci la următoarea idee ce trebuie să capete contur. N-ai cum să te plictisești astfel. Cea mai recentă provocare este să aplicăm ceea ce am deprins în organizarea curselor reale în cele virtuale, care oricum erau pe un trend ascendent fantastic dinainte de contextul global de astăzi.

Ana-Maria Florea: Ce ne poti spune despre Racing League Romania?

Alexandru Șiclovan: Marele asset al RLR este calitatea umană. Până la urmă, vorbim de un soi de ONG self-made, în care am descoperit anul trecut voluntari dedicați cauzei dezvoltării sim racing-ului. Asta nu e nicidecum o joacă, ci o disciplină sportivă în curs de recunoaștere în diverse țări, după ce FIA a creat cadrul internațional și-l cultivă. Am venit alături de ei cu West Competition Racing ca promotor, pentru că era un potențial mediatic neexploatat pe care l-am simțit încă de când piloții noștri din viața reală erau doar concurenți în RLR. Iar creșterea a fost spectaculoasă, pentru că și alți parteneri de top au găsit sinergii să rezoneze cu acest grup foarte sufletist – branduri de top precum Porsche, BMW sau Michelin Motorsport s-au asociat cu liga națională de top încă dinainte de #StămAcasă și acum creștem împreună. Ne-a luat pe toți prin surprindere cum, în fiecare săptămână, batem recorduri de înscriși și de audiență, iar faptul că avem un stream atât de popular și un deal TV (o premieră pentru sim racing-ul românesc) ne onorează. Nume de top din motorsportul autohton ni s-au alăturat, dar și sportivi renumiți din alte discipline (tenis, moto, sporturi de iarnă). Cu un asemenea feedback nici nu simți că depui vreun efort să dezvolți structura, însă vă asigur că ne prind orele dimineții tot muncind.

Ana-Maria Florea: Cum a luat nastere acest proiect?

Alexandru Șiclovan: RLR a început în urmă cu mai bine de un deceniu, ca o ligă în care se organizau curse ”între prieteni”, apoi pas cu pas s-a profesionalizat prin calitatea soluției tehnice (servere bine administrate) și o jurizare echidistantă (incidente sunt și vor fi mereu în orice formă de motorsport, important e ce renume își creează comisia). Partea de imagine nu a fost dezvoltată considerabil până anul trecut, iar aici am răspuns prezent eu și Alex Cascatău. Acum vine un alt fel de provocare – dacă ne-am bătut atâta să ajungem în lumina reflectoarelor, iată cum suntem singuri pe scenă până când motoarele sunt silite să tacă pe circuite. În aria virtuală din România, cu asemenea oameni, nu avem adversari, ci doar colegi care pun umărul la același macro-obiectiv: dezvoltarea sim racing-ului autohton, indiferent de platformă.

Ana-Maria Florea: Ce inseamna responsabilitate din perspectiva unui organizator?

Alexandru Șiclovan: Unele aspecte sunt concrete, precum a asigura o jurizare echitabilă, un comentariu echidistant și o ambianță plăcută pe platformele de comunicare cu concurenții. Pe de altă parte, ne-am angajat în fața unor parteneri de ținută să livrăm un produs la anumite standarde și suntem deosebit de critici cu noi înșine când ceva nu e perfect. Dacă nu vedeam acest cult al performanței și RLR ar fi fost cumva încă o inițiativă de tip ”merge și așa” n-ar fi existat nicio punte. Cred cu convingere că tot ce nu merge bine în motorsportul românesc de la asta se trage – de la mediocritate și compromisuri. Așadar, marea noastră responsabilitate în orice demers este să nu ne mai batem joc de aceste noțiuni pure – performanță, sportivitate, competență.

Ana-Maria Florea: Care sunt planurile voastre pentru noul sezon?

Alexandru Șiclovan: Un an calendaristic aduce de obicei două sezoane pentru RLR – primăvara și toamna. Acum, sezonul de primăvară este în plină desfășurare: am început a cincea campanie în mediul Assetto Corsa pe 15 martie cu o etapă pe Red Bull Ring la care au rulat 68 de aspiranți la calificare. În doar trei săptămâni am parcurs itinerariul Motorpark – Imola – Norisring, iar la această ultimă oprire am numărat deja 130 de practicanți. Trebuie să răspundem cu scalabilitatea soluției tehnice, pentru a le oferi concurenților șansa unor curse-școală în afara main event-ului primilor 30. Totodată, mai pregătim o mare surpriză în această perioadă – așa cum spuneam și mai sus, nivelul operațional e una, cel strategic se dezvoltă separat și pregătește viitorul, atât pentru RLR, cât și pentru întreaga disciplină.

Următorul material din această serie ne va aduce o poveste interesantă despre atribuțiile unui cronometror, detalii tehnice din spatele aparatului de cronometraj dar și despre cum se vad lucrurile ,,Din spatele cursei”.

Foto puse la dispozitie de Alexandru Șiclovan.

 


Tags: , , , , , ,

Category: Prima pagina, Special

Citește articolul precedent:
Cursa de 24 de ore de la Nurburgring, transmisă în premieră în România

Cursa de 24 de ore de la Nurburgring, transmisă în premieră în România

Închide