Foști rivali pe pistă și multipli campioni naționali, Aldrin Opran și Viktor Ștefan ne vor reprezenta în Rotax MAX Challenge Grand Finals. Ediția de anul acesta îi va primi pe campionii României la clasele Senior MAX și DD2 în Portugalia, pe Kartodromul Internațional Algarve, de pe 4 până pe 11 noiembrie.
Aflați până de curând în postura de adversari la categoria KZ2, Aldrin și Viktor au făcut trecerea spre motoarele Rotax în sezonul 2017. Împreună, cei doi au adunat nu mai puțin de șase titluri naționale la clasa regină, pe lângă trofeele de campioni pe care și le-au adjudecat anul acesta. Vom recapitula pe scurt parcursul competițional al celor doi pentru a contura portretul lor în kartingul de performanță, înaintea punctului culminant al sezonului pentru cei doi – Rotax MAX Challenge Grand Finals (Portimao).
Aldrin Opran
A debutat în kartingul profesionist în anul 2013, la clasa KFJ cu echipa JMS Perfomance. A reușit să se adapteze foarte rapid la cerințele unei mașinării de curse și a putut ține ritmul piloților mai experimentați încă din primele curse. Un nou pas foarte mare a urmat în 2014, odată cu trecerea la clasa KZ2.
În 2015 și-a trecut în cont titlul la această categorie, iar în 2017 a dominat campionatul la categoria DD2. Deși nu va fi prima participare internațională pentru Aldrin, ea va fi de cel mai mare profil. Pe lângă karting, a mai participat și în competiții de automobilism pe circuit (turisme, anduranță), însă noul său hobby este tuning-ul, odată cu dobândirea permisului de conducere.
2013 – Debut în kartingul de performanță
2014 – Primul an la KZ2
2015 – Campion național KZ2
2016 – Vicecampion național la clasa KZ2
2017 – Campion național DD2
Viktor Ștefan
Viktor este unul dintre cei mai experimentați piloți din circuitul intern. Cu 20 de ani de experiență competițională la activ și șase titluri de campion național în palmares, el își perfecționează tehnica pe circuitul de casă de la Târgu Secuiesc, al cărui club (CSSK) îl reprezintă. Precum Aldrin, și el a realizat trecerea de la clasa regină la Senior MAX, evidențiind încă odată atractivitatea claselor Rotax. Hobby-urile sale includ înotul, filmele și jocurile de societate.
Oportunitatea de a participa la Grand Finals s-a dovedit crucială în a atrage piloții spre clasele Rotax, iar din 2018 numărul claselor ce se pot califica pentru marea finală va fi extins, odată cu includerea categoriei Junior MAX.
1998 – Vicecampion național Mini
2001 – Vicecampion național Kadet
2004, 2005 – Vicecampion național ICA
2008, 2009, 2011-2013 – Campion național KZ2
2017 – Campion național Senior MAX
Sursa foto: CSSK, JMS Performance
Sursa: comunicat remis autostiri.ro