Dan Gîrtofan și Eugen Rotaru au ratat pentru doar câteva secunde victoria de la Raliul Iașului, ce a avut loc în weekend, penultima etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop. Giri și Eugen au tras tare pentru un succes în Dealul Copoului, dar, din păcate, au trebuit să se mulțumească cu locul 2, după un duel „roată la roată” cu Edwin Keleti. „Suntem mâhniți că nu am putut să câștigăm. Ne-au mai lipsit 5 secunde. E bine totuși că am reușit să ne rezervăm un loc pe podium la finalul competiției. Acum rămâne să vedem dacă va fi locul 2 sau locul 3. Noi sperăm să fi vicecampioni”, a spus Dan Gîrtofan, citat de Autostiri.ro.
Giri a povestit și cum s-au derulat cele două zile de competiție de la Iași: „A fost un raliu foarte fain, cu probe frumoase. Numai că am avut dezavantajul primei zile, unde, din cauza prafului foarte mult de pe specialele de debut, nu am reușit să avem o evoluție așa cum ne-am fi dorit. Abia după ce am cerut să ne dea drumul la 3 minute distanță unul de altul, s-a văzut că rezultatele au fost altele. Pe prima specială din ziua a doua am mers mai precauți deoarece ni s-a părut că era destul de alunecoasă și asta ne-a făcut să pierdem mult timp. Apoi, pe aceeași specială, Bogdan Marișca a ieșit în decor chiar în fața noastră și, dat fiind faptul că mașina lui rămăsese jumătate pe drum, am încetinit foarte mult pentru a evita vreun eveniment neplăcut, lăsând și acolo o groază de timp. După, am mărit pasul, având un ritm fără riscuri foarte mari, dar care nu a fost nici unul încet, astfel că s-a văzut și rezultatele obținute. Pe final am mers foarte bine, dar, din păcate nu a fost suficient pentru a termina pe primul loc. Ne-au lipsit câteva secunde…”.
Dan Gîrtofan, citat de Autostiri.ro, a mai adăugat că „totul a fost perfect, mașina a funcționat fără cusur, Eugen a fost superconcentrat, ne-am dorit foarte mult victoria, dar nu a fost să fie. Suntem supărați că s-a întâmplat așa, dar, în același timp, trebuie să-l felicităm pe Edwin Keleti pentru victorie și să-i promitem un duel de zile mari în ultima etapă, la Harghita”.
Giri și Eugen vor să le mulțumească partenerilor din 2014 Škoda România, Porsche Finance Group și Mobil 1 prin Lubexpert România.
Sursa: comunicat remis Autostiri.ro
Credit foto: Motormedia Foto
Bravo Giri!!!!!! Bafta la Harghita!