Imediat ce se încheie o cursă încep pregătirile pentru următoarea: la doar o săptămână după ce Marco Wittmann (Germania) a triumfat pe istoricul circuit de la Nürburgring (Germania), BMW Motorsport a efectuat patru zile de teste ca pregătire pentru faza finală a sezonului DTM. De luni până joi, piloţii BMW au parcurs peste 3000 de kilometri pe Lausitzring (Germania), acelaşi circuit care, la 14 septembrie, va găzdui cea de-a opta etapă a competiţiei destinată turismelor.
În cadrul testelor de pe „EuroSpeeway Lausitz”, la volanul unui model BMW M4 DTM, şi-a făcut debutul şi fostul pilot de Formula 1 Heikki Kovalainen (Finlanda). În vârstă de 32 de ani, pilotul originar din Suomussalmi (Finlanda) a participat la 111 curse în elita curselor de monoposturi, între 2007 şi 2013. Când Kovalainen a câştigat primul său Grand Prix în 2008 pe Hungaroring (Ungaria), acelaşi circuit care a găzduit şi DTM în luna iunie a acestui an, el a fost acompaniat pe podium de actualul pilot BMW DTM Timo Glock (Germania), cel care s-a clasat pe locul al doilea.
Kovalainen a profitat de şansa oferită la Lausitzring pentru a se acomoda cu BMW M4 DTM. Pentru BMW Motorsport, programul de test a inclus numeroase intervale lungi atât cu anvelope principale, cât şi cu cele opţionale. De asemenea, inginerii au testat numeroase variante de setare, care nu ar fi fost posibile altfel din cauza timpului limitat pentru antrenamente în week-endurile de cursă DTM. Testul a avut loc pe acelaşi circuit care va găzdui a opta cursă din actualul sezon DTM. Datorită acestui fapt, BMW Motorsport a putut folosi cele patru zile de la Lausitz pentru a pregăti în detaliu cursa următoare.
Heikki Kovalainen: „În primul rând, sunt recunoscător celor de la BMW Motorsport pentru că mi-au oferit şansa de a conduce maşina lor. Am fost foarte încrezător în privinţa acestei experienţe interesante. Sincer să fiu, nu am ştiut la ce să mă aştept pentru că nu am condus niciodată un automobil de acest gen. Dar, chiar din prima clipă, m-am simţit confortabil în BMW M4 DTM. Este o maşină impresionantă. Desigur, este mai grea decât un monopost de Formula 1 şi are putere mai mică, dar aerodinamica este foarte bună şi poţi trece foarte repede prin viraje. Echipa m-a ajutat foarte mult pentru a mă adapta cu tot sistemul. Poţi vedea cât de profesionişti sunt oamenii din echipă. A fost o zi care mi-a plăcut foarte mult.”
Marco Wittmann: „Tururile în care am testat BMW M4 DTM au decurs foarte bine. Am putut să parcurg peste 500 de kilometri şi nu am avut niciun fel de probleme cu maşina. Totul a funcţionat aşa cum trebuie. Sunt foarte mulţumit de rezultatele acestor teste. Am putut să facem câteva descoperiri importante – în special cu privire la cursa următoare, care are loc peste două săptămâni pe acelaşi circuit. Suntem foarte bine pregătiţi pentru cea de-a opta etapă din DTM, la Lausitzring, mai ales că sezonul intră în ultima treime.”
Bruno Spengler: „Mă bucur că am revenit la Lausitzring. Aici a fost locul unde am reuşit prima victorie pentru BMW după revenirea lor în campionat, în 2012. A fost un moment magnific. Pentru că anul trecut nu am avut o cursă fericită pe acest circuit, a fost un test important pentru noi. Am muncit din greu, am cules o mulţime de date şi am îmbunătăţit suplimentar reglajul maşinii. A fost pregătirea perfectă pentru ultimele trei curse ale sezonului DTM.”
Sursa si imagini: comunicat transmis Autostiri.ro