Azi 25 august se împlinesc 20 de ani de când Michael Schumacher a debutat în Marele Circ.
În acel an destinul avea să-l aducă pe Schumi la volanul unui monopost Jordan 191 după ce unul dintre piloţii echipei, Bertrand Gachot, avea să fie arestat în urma unei altercaţii stradale.
Palmaresul lui Schumacher era titlul de campion în Formula 3 obţinuţinut în 1990. Susţinut de Mercedes şi de o minciună (ar fi pilotat pe circuitul de la Spa-Francorchamps) spusă de managerul Willi Weber, este acceptat de Eddie Jordan.
La volanul monopostului, după două ture de recunoaştere parcurse pe bicicletă, Schumacher şi-a arătat valoarea în calificări. Constant, tenace, calm, perseverent, atent la precizările inginerilor Schumi s-a calificat pe locul 7 al grilei de start. Pentru echipa Jordan calificarea noului pilot era de senzaţie cel mai bun rezultat fiind locul 9 pe grilă.În warm-up pilotul german a reuşit o clasare de invidiat pentru un debutant, locul patru. Imediat după acestă sesiune Michael a cerut mecanicilor să-i schimbe ambreiajul. Fiind prea costisitor echipa a preferat să nu dea importanţă solicitării omului care avea peste puţin timp să demonstreze că este mai mult decât un pilot. După un start de excepţie, câştigă două poziţii, imediat după unul dintre cele mai frumoase, spectaculoase şi periculoase viraje din cursele de Formula 1, Eau Rouge, este trădat de ambreiaj iar Schumacher este nevoit să abandoneze.
În anul următor, pe acelaşi circuit, germanul cucereşte primul trofeu din cariera sa în Marele Circ.Michael Schumacher deţine 7 titluri de campion mondial în Formula 1 şi speră să obţină un titlu şi cu Mercedes.
La 20 de ani de la debutul său Luca di Montezemolo, preşedintele constructorului italian de maşini sport Ferrari, a declarat pe site-ul oficial Ferrari: “Michael va fi întotdeauna în inimile tuturor bărbaţilor şi femeilor care lucrează în Maranello şi a tuturor fanilor Prancing Horse.”
„În numele tuturor celor de la Ferrari doresc să îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru noi şi să-i transmit toate gândurile bune, la aniversarea a douăzeci de ani în cel mai mare sport din lume,” a declarat Stefano Domenicali, directorul echipei de la Maranello, pe www. ferrari.com
La 20 de ani de la prima cursă Michael va sărbători alături de cei prezenţi în paddock . “Va fi un moment special pentru mine. Voi invita întreg paddock-ul la un pahar, sâmbătă seara”, a declarat Schumacher, citat de crash.net.
La mulţi ani Michael Schumacher! Felicitări pentru întreaga carieră!