spot_img

CNR. Dan Gîrtofan, gata de start!

Dan Gîrtofan este unul din pretendenţii cu şanse reale la titlul suprem anul acesta în Campionatul Naţional de Raliuri. Pilotul braşovean se pregăteşte intens, scăpat de grijele financiare, de raliul de casă, cel de la Braşov, ce va debuta vineri în centrul oraşului de la poalele Tîmpei.

Dublul campion naţional ne-a vorbit despre speranţele şi dorinţele sale pentru 2011, precum şi de competiţia ce va reprezenta debutul unei noi ediţii din CNR.

autostiri.ro: Cu ce gânduri începeţi noul an competiţional?

Dan Gîrtofan: Cam cu aceleaşi gânduri ca în fiecare an: să fim pe podium la sfârşit! Pe cea mai înaltă treaptă! Am reuşit să finalizăm negocierile cu sponsorul principal, Alexandrion Grup, dar şi cu cei secundari Mobil 1 sau Aro Palace. Toate aceste discuţii ne-au încetinit puţin munca, dar vom fi cu siguranţă la Raliul Braşovului.

Sper să beneficiem de avantajul terenului propriu şi să facem un raliu bun!

autostiri.ro Care este obiectivul pentru CNR 2011?

D.G.: În cel mai bun caz titlul, în cel mai rău podium!

autostiri.ro: Care sunt surprizele lui Dan Gîrtofan pentru noul sezon?

D.G: Am schimbat puţin configuraţia echipei tehnice. Am mai cooptat doi mecanici deoarece mai facem asistenţă tehnică la alte două echipaje: Victor Băldescu şi Jan Tatu.

autostiri.ro Care sunt etapele cele mai aşteptate din 2011, şi care sunt mai puţin aşteptate?

D.G.: Cele mai aşteptate etape din CNR 2011 sunt cele de acasă, iar printre cele mai puţin aşteptate Sibiul, sper ca traseul să nu mai fie atât de dur ca în anii precedenţi.

autostiri.ro: Un mesaj pentru fani?

D.G.: Să fie la fel de activi ca şi în sezoanele trecute şi să ne susţină cu fair-play pe toţi! Vă invităm să faceţi parte din marea familie a automobilismului românesc.

ECHIPAJ

Pilot: Dan Gîrtofan

Copilot: Miţă Lăzărescu

Nr. Echipaj: 3

Maşină: Subaru Impreza N16

Obiectiv: Titlul naţional

Sponsori: Alexandrion, BKP, Aro Palace.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,617FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,790AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri